Connect with us

Societate

Momente de neuitat pentru îndrăgostiți

Published

on

Iubire, frumusețe și eleganță. Așa pot fi caracterizate luna februarie, cea dedicată îndrăgostiților, dar și luna martie, luna femeii. Restaurantele de patru stele de pe litoral s-au pregătit  pentru a întâmpina aceste evenimente cu meniuri a la carte, spectacole tematice și multe alte surprize.

Mai este doar o zi până la ziua îndrăgostiților, iar un hotel exclusivist din Mangalia, Mera Brise se pregătește temeinic pentru această zi specială.

Pentru că ne bucurăm deja de vreme extrem de frumoasă, de soare, am ajuns la Mangalia și de ce să nu profităm de acest lucru, într-o locație elegantă cu o priveliște de vis, chiar pe malul mării. Aici am aflat ce li s-a pregătit îndrăgostiților și nu numai.

Una din combinațiile de succes pentru o cină romantică în doi sunt fructele de mare, tonul, dar și celebra prăjitură pavlova, pregătite, evident cu multă dragoste de către un chef bucătar de prestigiu. Combinația de scoici, calamari și creveți, înmiresmați cu ierburi aromatice, trași ușor la tigaie, poate fi felul de bază al unei cine romantice.

Și tonul roșu cu linte neagră și sos de dovleac,  parfumat cu ghimbir  împreună cu scoicile saint jaque pot completa paleta meniului de ziua  îndrăgostiților.

Piesa de rezistență a meniului pentru îndrăgostiți este vestita prăjitură pavlova, făcută pe loc de către cheful bucătar din locația exclusivistă din Mangalia, Mera Brise. Colorată, cu bezea făcută la cald, în formă de inimioară, cu o cremă de brânză asezonată cu un piure de mango va fi cu siguranță pe placul cuplului de îndrăgostiți.

Iar surprizele nu se opresc aici, deoarece  Mera Brise pregătește pentru luna martie surprize pentru doamne și domnișoare, petreceri tematice, muzică live și evenimente speciale.

Așadar, să ne bucurăm de soare, de mare și de preparate savuroase în locațiile de pe litoral  care se pregătesc intens  cu multe surprize pentru aceste luni pline de iubire și frumusețe.

Actualitate

Cățelușii au nevoie de stăpân!

Published

on

1421 de adopții și nicio eutanasiere! Așa se prezintă pe scurt bilanțul celor 10 luni de activitate  a adăpostului pentru animalele fără stăpân din Constanța, de pe strada Vf. Cu Dor. Campania Adoptă un cățel, demarată de municipalitate, continuă. La ora actuală peste 150 de câini aflați în adăpost așteaptă  să fie adoptați.

Adopţia câinilor se face gratuit și poate fi realizată după ce a expirat termenul de 7 zile lucrătoare în care patrupedele ar fi putut fi revendicate de proprietari. Potrivit regulamentului, solicitările se pot introduce imediat ce câinele a fost cazat în adăpostul public, însă preluarea lui este posibilă începând cu a 8-a zi lucrătoare din momentul cazării. Niciun animal nu părăsește adăpostul decât după ce au fost consultaţi de către medicul veterinar, deparazitaţi, vaccinaţi antirabic, sterilizaţi şi identificaţi prin microcipare.

De la deschiderea adăpostului din primăvara anului trecut și până în prezent peste 1400 de câini au fost adoptați, nefiind înregistrată nicio eutanasiere. Potrivit reprezentanților municipalității, administrația locală a ales să respecte dreptul la viață al câinilor comunitari. Adăpostul pentru animale abandonate din Constanța poate fi vizitat luni, marți, miercuri și vineri, între orele 10:00 – 14:00 și joi, în intervalul orar:  09:30 – 17:30.

Sursa foto: people.com

Continue Reading

Actualitate

Mai aproape de Atena

Published

on

Grecii din Constanța vor introducerea unei linii aeriene CONSTANȚA – ATENA. Anton Traian Antoniadis, preşedintele comunității elene Elpis Constanța este de părere că acest zbor ar încuraja atât turismul cât și schimburile comerciale. Demersul este susţinut şi de operatorii din turism dar şi de către directorul general al aeroportului internațional „Mihail Kogălniceanu”.

Deși sezonul estival pare a fi departe, ne putem face deja planurile pentru vacanța de vară. Problema însă este transportul către destinaţia preferată. Este şi cazul constănţenilor care doresc să ajungă în însorita Eladă cu avionul de pe aeroportul Mihail Kogălniceanu. În aceste zile se fac eforturi conjugate pentru reintroducerea cursei aeriene Mihail Kogălniceanu – Atena, zbor care a funcţionat în urmă cu 4 ani dar din motive strict economice s-a renunţat. De această dată, activitatea crescută și numărul de turiști străini care intenționează să vină pe litoral i-au determinat pe membrii comunităţii elene dar şi pe operatorii de turism să ceară introducerea unei linii aeriene CONSTANȚA – ATENA. S-a iniţiat şi o petiţie online care să vină în sprijinul acestui demers.

Anton Traian Antoniadis, preşedintele comunității elene ne-a declarat că : “ Spre surprinderea mea, până astăzi sunt peste 400 de semnături. M-am uitat peste semnături şi pot să vă spun că au semnat şi deputaţi, şi senatori, chiar din afara Constanţei. Lumea sprijină demersul nostru.„

Şi pentru că Atena rămâne în topul preferinţelor constănţenilor atunci când vine vorba de petrecerea concediului şi agenţiile de turism încearcă să convingă companiile aeriene să opereze un zbor spre capitala elenă de pe aeroportul Mihail Kogălniceanu.

Corina Martin, preşedinte FAPT: Pentru Constanţa, un zbor direct către aeroportul din Atena este un vis istoric. Este extrem de important să avem zboruri directe care să facă mai accesibil drumul către Grecia dar care să ne permită să aducemşi turişti greci într-un city break la Constanţa sau la Mamaia, capitala distracţiei în timpul verii

Astfel, Grecia va câştiga turişti mult mai accesibil printr-un zbor direct din Constanta, iar agenţiile de turism vor putea atrage mai mulţi turişti străini în pachete de City break care să atragă interes către a vizita oraşul de la malul mării, staţiunile de pe litoral dar şi Delta Dunării, destinaţii ce pot fi atractive şi pentru turiştii greci.

Sursa foto: google.com

Continue Reading

Actualitate

Primarii comunelor din România se vor întruni la București

Published

on

Peste 550 de primari ai comunelor din România sunt așteptați să participe la cea de-a XXIII-a sesiune ordinară a Adunării generale a Asociaţiei Comunelor din România (ACoR), ce va avea loc la București.

Evenimentul care reunește primarii celor mai importante comune din țara noastră se desfășoară în perioada 16-19 februarie și are ca temă “Satul românesc, parte integrantă a ruralului european”. Lucrările Adunării generale se desfăşoară sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României, Klaus Iohannis, care se va întâlnii cu edilii pe 17 februarie.

ACoR îşi propune să identifice, împreună cu invitaţi de rang înalt de la nivelul autorităţilor centrale, cauzele ce determină decalajele dintre mediul rural şi cel urban şi să stabilească măsurile ce se impun pentru diminuarea acestor discrepanţe.

Programul activităţilor Adunării generale cuprinde, pe lângă dezbateri privind aspectele statutare ale Asociaţiei, o întâlnire de lucru cu delegaţia Guvernului României, condusă de prim-ministrul interimar, domnul Ludovic Orban. Cu aceeaşi ocazie, vor avea loc şi şedinţe de lucru cu membrii din cadrul Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Ministerului Finanţelor Publice, Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

De asemenea, vor fi înmânate distincţiile ACoR persoanelor cu o activitate îndelungată în domeniul administraţiei publice locale din România şi din Republica Moldova, cât şi Ordinele de merit ale ACoR primarilor care au avut o activitate deosebită, în mediul rural.

sursa foto: acor.ro

Continue Reading
Advertisement

Trending

Copyright © 2019 RoPressOnline