Connect with us

Actualitate

Mai aproape de Atena

Published

on

Grecii din Constanța vor introducerea unei linii aeriene CONSTANȚA – ATENA. Anton Traian Antoniadis, preşedintele comunității elene Elpis Constanța este de părere că acest zbor ar încuraja atât turismul cât și schimburile comerciale. Demersul este susţinut şi de operatorii din turism dar şi de către directorul general al aeroportului internațional „Mihail Kogălniceanu”.

Deși sezonul estival pare a fi departe, ne putem face deja planurile pentru vacanța de vară. Problema însă este transportul către destinaţia preferată. Este şi cazul constănţenilor care doresc să ajungă în însorita Eladă cu avionul de pe aeroportul Mihail Kogălniceanu. În aceste zile se fac eforturi conjugate pentru reintroducerea cursei aeriene Mihail Kogălniceanu – Atena, zbor care a funcţionat în urmă cu 4 ani dar din motive strict economice s-a renunţat. De această dată, activitatea crescută și numărul de turiști străini care intenționează să vină pe litoral i-au determinat pe membrii comunităţii elene dar şi pe operatorii de turism să ceară introducerea unei linii aeriene CONSTANȚA – ATENA. S-a iniţiat şi o petiţie online care să vină în sprijinul acestui demers.

Anton Traian Antoniadis, preşedintele comunității elene ne-a declarat că : “ Spre surprinderea mea, până astăzi sunt peste 400 de semnături. M-am uitat peste semnături şi pot să vă spun că au semnat şi deputaţi, şi senatori, chiar din afara Constanţei. Lumea sprijină demersul nostru.„

Şi pentru că Atena rămâne în topul preferinţelor constănţenilor atunci când vine vorba de petrecerea concediului şi agenţiile de turism încearcă să convingă companiile aeriene să opereze un zbor spre capitala elenă de pe aeroportul Mihail Kogălniceanu.

Corina Martin, preşedinte FAPT: Pentru Constanţa, un zbor direct către aeroportul din Atena este un vis istoric. Este extrem de important să avem zboruri directe care să facă mai accesibil drumul către Grecia dar care să ne permită să aducemşi turişti greci într-un city break la Constanţa sau la Mamaia, capitala distracţiei în timpul verii

Astfel, Grecia va câştiga turişti mult mai accesibil printr-un zbor direct din Constanta, iar agenţiile de turism vor putea atrage mai mulţi turişti străini în pachete de City break care să atragă interes către a vizita oraşul de la malul mării, staţiunile de pe litoral dar şi Delta Dunării, destinaţii ce pot fi atractive şi pentru turiştii greci.

Sursa foto: google.com

Actualitate

Măsuri pentru prevenirea infracţiunilor în cadrul campaniei “Hoţii îţi invadează intimitatea”

Published

on

Încuie uşa chiar şi atunci când eşti acasă, montează un sistem de alarmă şi nu transmite informaţii personale pe reţelele de socializare. Acestea sunt o parte din recomandările pe care poliţiştii le oferă persoanelor aflate în categorii vulnerabile în cadrul campaniei “Hoţii îţi invadează intimitatea”. Un element de noutate este utilizarea realităţii virtuale, respectiv, folosirea unor ochelari prin care cetăţenii devin “martorii” unui furt din locuinţă, reuşind să observe cu uşurinţă modul de acţiune al infractorilor.

În cadrul Campaniei naționale de prevenire a furturilor din locuințe „Hoții îți invadează intimitatea, polițiștii au discutat cu vârstnicii întâlniți la unul din cluburile de pensionari din municipiul Constanța. Acestora le-a fost prezentat un filmuleț 3D prin care au putut viziona o secvență de furt din locuință. Mesajul campaniei „Ce lasă în urma lor este mai dureros decât furtul în sine” subliniază șocul emoțional pe care persoanele vătămate l-ar putea trăi la vederea locuinței răvășite.

Totodată poliţiştii Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au desfășurat activităţi informative pe linia furturilor din autoturisme şi a infracţiunilor de tâlhărie.

În acest context, polițiștii îi sfătuiesc pe constănțeni să țină ușa locuinței permanent încuiată, să nu permită accesul în locuință persoanelor necunoscute, indiferent de pretext și să nu se lase atrași în locuri ferite de către persoane care oferă spre vânzare diferite produse.

Sursa foto: opiniatimisoarei.ro

Continue Reading

Actualitate

Barjă răsturnată în Portul Constanța Sud Agigea

Published

on

O barjă parțial încărcată s-a scufundat în portul Constanța Sud-Agigea. Sub privirile docherilor care ambarcau marfa la bord, vasul s-a îndoit de la mijloc și a început să ia apă. Din fericire nu au fost victime, deoarece marinarii aflați pe barjă au sărit pe uscat când au văzut că apa intră cu debit mare în magazia de marfă și barja se scufundă.

La fața locului s-au deplasat reprezentanți ai administrației portuare, dar și ai autorității navale care investighează cauzele care au dus la scufundarea barjei. O prima cauză ar putea fi încărcarea defectuoasă cu fosfat a barjei, sub pavilion Slovacia.

Continue Reading

Actualitate

S-a semnat contractul de finanțare „Îmbunătățirea mobilității în municipiul Constanța, între Gara CFR și stațiunea Mamaia”

Published

on

La Constanța s-a semnat ieri un contract de aproximativ 20 de milioane de euro, bani proveniți din fonduri europene. Cu acești bani se va schimba radical transportul în municipiul Constanța pe bd. 1 Decembrie și bd. Alexandru Lăpușneanu.

Practic, de la intersecția de la Gară și până la intrarea în stațiunea Mamaia se va modifica  tot ceea ce înseamnă infrastructură: 143.000 mp de asfalt, peste 44.000 mp de trotuare, aproape 8 km de piste de biciclete dar, poate mai important decât orice, vorbim de peste 11 km de benzi de circulație dedicate transportului public.

În plus, vorbim  și despre stații de autobuz, mobilier urban inteligent, panouri de informare, o rețea nouă de iluminat public pentru carosabil, trotuare și piste de biciclete, iluminat smart la trecerile pentru pietoni, senzori pentru măsurarea calității aerului, spații verzi mediane și sistem de irigații. Totodată, acest traseu va fi adaptat pentru persoanele cu dizabilități.

Obiectivul general al proiectului este reprezentat de îmbunătățirea mobilității urbane în Municipiul Constanța, prin resistematizarea infrastructurii de transport corespunzătoare arterelor rutiere bd. 1 Decembrie 1918 și bd. Alexandru Lăpușneanu, în vederea încurajării utilizării modurilor de transport mai prietenoase cu mediul, prin creșterea atractivității și accesibilității deplasărilor cu transportul public, cu bicicleta și pietonale, precum și adaptarea la nevoile persoanelor cu dizabilități și mobilitate redusă.

Sursa foto: clubferoviar.ro

Continue Reading
Advertisement

Trending

Copyright © 2019 RoPressOnline