Connect with us

Actualitate

15 reprezentanţi ai autorităţilor locale din România, membri în Comitetul European al Regiunilor

Published

on

Ȋn perioada 11-13 februarie 2020, a avut loc la Bruxelles, Reuniunea Comitetului European al Regiunilor, în sesiune plenară. Sesiunea plenară din februarie 2020 a fost o sesiune inaugurală a celui de-al șaptelea mandat al Comitetului European al Regiunilor și a fost organizată pe linii diferite de la o sesiune plenară ordinară.

Membrii CoR și supleanții sunt numiți pentru 5 ani, ceea ce reprezintă durata unui mandat al CoR. Actualul mandat a început pe 26 ianuarie 2020 și se va incheia la 25 ianuarie 2025. În cadrul lucrărilor, au fost numiți toți membrii CoR inclusiv Biroul, comisiile, grupurile de lucru și interregionale.

Prima parte a lucrărilor a fost dedicată instalării oficiale a Comitetului European al Regiunilor (CoR) în funcție, adoptării ordinii de zi și a regulilor electorale. În dimineața zilei de miercuri, 12 februarie, sesiunea plenară a fost dedicată alegerilor președintelui, prim-vicepreședintelui, a celorlalți vicepreședinți și a membrilor Biroului. Noul președinte este Apostolos Tzitzikostas, guvernatorul regiunii Macedonia Centrală din Grecia.

Aceasta este prima întâlnire la nivelul Comitetului European al Regiunilor fără membri din Regatul Unit. Înainte de ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeană la 31 ianuarie, CoR avea 350 de membri, cu 24 din Marea Britanie.  Trei dintre aceste locuri au fost redistribuite țărilor ale căror delegații au fost reduse odată cu aderarea Croației la UE, în 2013: Cipru, Estonia și Luxemburg.

În ce privește membrii numiți din partea României, aceștia sunt:

  • Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț;
  • Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca;
  • Csaba Borboly, președintele Consiliului Județean Harghita;
  • Daniela Cîmpean, președintele Consiliului Județean Sibiu;
  • Emil Drăghici, primarul comunei Vulcana-Băi, judetul Dâmbovița;
  • Decebal Făgădău, primarul municipiului Constanța;
  • Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, județul Constanța;
  • Victor Moraru, președintele Consiliului Județean Ialomița;
  • Robert Negoiță, primarul Sectorului 3, București;
  • Alin – Adrian Nica, primarul comunei Dudeștii Noi;
  • Ion Prioteasa, președintele Consiliului Județean Dolj;
  • Adrian Teban, primarul orașului Cugir;
  • Gabriela Florica Tulbure, primarul orașului Seini;
  • Marius Horia Țuțuianu, președintele Consiliului Județean Constanța;
  • Marius Ioan Ursăciuc, primarul orașului Gura Humorului.

Discuțiile purtate în aceste zile au vizat strategia europeană de dezvoltare pentru următoarea perioadă, Comitetul European al Regiunilor având un rol important în funcționarea Uniunii Europene, iar aleșii locali sunt o punte de legătură între Uniunea Europeană și locuitorii din toate regiunile. Viziunea CoR este o Uniune Europeană care să lucreze în folosul cetățenilor și în folosul regiunilor și comunităților, astfel încât aceasta să răspundă eficient nevoilor cetățenilor săi.

Actualitate

Măsuri pentru prevenirea infracţiunilor în cadrul campaniei “Hoţii îţi invadează intimitatea”

Published

on

Încuie uşa chiar şi atunci când eşti acasă, montează un sistem de alarmă şi nu transmite informaţii personale pe reţelele de socializare. Acestea sunt o parte din recomandările pe care poliţiştii le oferă persoanelor aflate în categorii vulnerabile în cadrul campaniei “Hoţii îţi invadează intimitatea”. Un element de noutate este utilizarea realităţii virtuale, respectiv, folosirea unor ochelari prin care cetăţenii devin “martorii” unui furt din locuinţă, reuşind să observe cu uşurinţă modul de acţiune al infractorilor.

În cadrul Campaniei naționale de prevenire a furturilor din locuințe „Hoții îți invadează intimitatea, polițiștii au discutat cu vârstnicii întâlniți la unul din cluburile de pensionari din municipiul Constanța. Acestora le-a fost prezentat un filmuleț 3D prin care au putut viziona o secvență de furt din locuință. Mesajul campaniei „Ce lasă în urma lor este mai dureros decât furtul în sine” subliniază șocul emoțional pe care persoanele vătămate l-ar putea trăi la vederea locuinței răvășite.

Totodată poliţiştii Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au desfășurat activităţi informative pe linia furturilor din autoturisme şi a infracţiunilor de tâlhărie.

În acest context, polițiștii îi sfătuiesc pe constănțeni să țină ușa locuinței permanent încuiată, să nu permită accesul în locuință persoanelor necunoscute, indiferent de pretext și să nu se lase atrași în locuri ferite de către persoane care oferă spre vânzare diferite produse.

Sursa foto: opiniatimisoarei.ro

Continue Reading

Actualitate

Barjă răsturnată în Portul Constanța Sud Agigea

Published

on

O barjă parțial încărcată s-a scufundat în portul Constanța Sud-Agigea. Sub privirile docherilor care ambarcau marfa la bord, vasul s-a îndoit de la mijloc și a început să ia apă. Din fericire nu au fost victime, deoarece marinarii aflați pe barjă au sărit pe uscat când au văzut că apa intră cu debit mare în magazia de marfă și barja se scufundă.

La fața locului s-au deplasat reprezentanți ai administrației portuare, dar și ai autorității navale care investighează cauzele care au dus la scufundarea barjei. O prima cauză ar putea fi încărcarea defectuoasă cu fosfat a barjei, sub pavilion Slovacia.

Continue Reading

Actualitate

S-a semnat contractul de finanțare „Îmbunătățirea mobilității în municipiul Constanța, între Gara CFR și stațiunea Mamaia”

Published

on

La Constanța s-a semnat ieri un contract de aproximativ 20 de milioane de euro, bani proveniți din fonduri europene. Cu acești bani se va schimba radical transportul în municipiul Constanța pe bd. 1 Decembrie și bd. Alexandru Lăpușneanu.

Practic, de la intersecția de la Gară și până la intrarea în stațiunea Mamaia se va modifica  tot ceea ce înseamnă infrastructură: 143.000 mp de asfalt, peste 44.000 mp de trotuare, aproape 8 km de piste de biciclete dar, poate mai important decât orice, vorbim de peste 11 km de benzi de circulație dedicate transportului public.

În plus, vorbim  și despre stații de autobuz, mobilier urban inteligent, panouri de informare, o rețea nouă de iluminat public pentru carosabil, trotuare și piste de biciclete, iluminat smart la trecerile pentru pietoni, senzori pentru măsurarea calității aerului, spații verzi mediane și sistem de irigații. Totodată, acest traseu va fi adaptat pentru persoanele cu dizabilități.

Obiectivul general al proiectului este reprezentat de îmbunătățirea mobilității urbane în Municipiul Constanța, prin resistematizarea infrastructurii de transport corespunzătoare arterelor rutiere bd. 1 Decembrie 1918 și bd. Alexandru Lăpușneanu, în vederea încurajării utilizării modurilor de transport mai prietenoase cu mediul, prin creșterea atractivității și accesibilității deplasărilor cu transportul public, cu bicicleta și pietonale, precum și adaptarea la nevoile persoanelor cu dizabilități și mobilitate redusă.

Sursa foto: clubferoviar.ro

Continue Reading
Advertisement

Trending

Copyright © 2019 RoPressOnline