Connect with us

Actualitate

Ziua Culturii Naţionale, marcată în numeroase oraşe de pe mapamond

Published

on

Ziua Culturii Naţionale este sărbătorită, la fel ca în fiecare an, printr-o serie de evenimente organizate de Institutul Cultural Român, atât în ţară, cât şi peste hotare. Proiectele culturale marchează şi împlinirea a 170 de ani de la naşterea marelui poet naţional Mihai Eminescu.

ICR Paris: “Pune cultura română în valoare, printr-o inteligentă postare!”, un joc-concurs pe pagina de socializare

Prietenii Institutului Cultural Român, dar şi ai culturii române, sunt invitaţi să posteze o fotografie personală în care să se afle statuia lui Mihai Eminescu, situată pe Rue des Ecoles din Paris, sau o înregistrare video în care participantul la concurs citeşte sau recită o poezie de Mihai Eminescu. Propunerile vor fi postate pe pagina Facebook a Institutului şi vor fi apreciate de către cei 25.000 de abonaţi ai paginii Institut Culturel Roumain de Paris.

ICR Londra: Poveştile artiştilor români din programul “Twelve Months, Twelve Creators” şi expoziţie de pictură

Comunitatea de artişti români din Marea Britanie, care au făcut parte din programul ICR Twelve Months, Twelve Creators: pictorul Mircea Teleagă, proiectanta Gabriela Popa, custodele şi poeta Simona Nastac, actriţa Olivia Negrean, muzicianul Bogdan Văcărescu, arhitectul Doina Petrescu, fotograful Paul Arion, violonista Maria Gîlicel, arhitectele Anca Mihalache şi Anastasia Stan, traducătorul Gabi Reigh, pianista Anda Anastasescu şi producătorul de filme Laurenţiu Calciu, va fi sărbătorită de Institutul Cultural Român de la Londra. Publicul invitat va descoperi poveştile fascinante ale acestora, în discuţia moderată de Tessa Dunlop, premiata prezentatoare TV şi radio.

ICR Istanbul: Premiera concertului susţinut de Ansamblul Violoncellissimo

Spectacolul susţinut, în premieră, de Ansamblul Violoncellissimo, este condus de marele violoncelist Marin Cazacu, iar componenţa formaţiei camerale este următoarea: Ştefan Cazacu, Mircea Marian, Radu Sinaci, Ella Bokor, Horaţiu Luduşan, Alexandru Totan, Izabela Ghergu, Cornelius Zirbo, Jan Sekaci, Sofia Blându, Eleonora Bordânc, Victor Sandu, Iulian Ochescu şi Iulia Bitta.

ICR Madrid: Seminar academic, expoziţie de fotografie, film şi concurs de cultură română

O serie de evenimente dedicate culturii române, promovării literaturii şi a traducerilor literare în spaţiul hispanic vor avea loc în zilele de 15 şi 16 ianuarie, la sediul Universităţii Complutense Madrid şi la sediul ICR Madrid. Va fi organizat un seminar academic cu participarea unor profesori spanioli şi români, traducători şi experţi în literatura română, coordonat de doamna profesor doctor Iuliana Botezan, în data de 15 ianuarie, la sediul UCM. De asemenea, inaugurarea expoziţiei de panouri fotografice intitulată “El pueblo rumano tradicional/Gente y artesanas/Satul tradiţional românesc/Oameni şi meşteşuguri”, a fotografului Sorin Onişor va avea loc la data de 16 ianuarie, la sediul ICR Madrid.

ICR Viena: Concert de pian, în sala Bosendorfer din Mozarthaus

Pianista Adela Liculescu şi violonistul Kirill Maximov vor susţine un concert, pe 18 ianuarie, în sala Bosendorfer din Mozarthaus, Viena. Concertul organizat de ICR Viena va avea un repertoriu deosebit, ce include o partitură a lui Ludwig van Beethoven, în 2020 împlinindu-se 250 de ani de la naşterea compozitorului, şi cunoscuta baladă a lui Ciprian Porumbescu compusă în 1880, când compozitorul studia la Universitatea de Muzică din Viena.

ICR Lisabona: Maraton de lectură şi dialog cu publicul

Dedicat anul acesta poeziei contemporane româneşti, maratonul de lectură organizat anual de Ziua Culturii Naţionale va avea loc pe 15 ianuarie, ora 18.00, la sediul ICR Lisabona. Sesiunile de lectură şi dialogul cu publicul vor fi moderate de traducătorul Corneliu Popa şi de editorul şi scriitorul portughez Manuel Fonseca. Maratonul de lectură va porni de la cea mai importantă apariţie editorială vizând popularizarea literaturii noastre în spaţiul lusitan din ultimii ani, şi anume Antologia de Poesia Romena Contemporânea.

ICR New York: “Pianul cu poeme”, în turneu la New York, Washington şi Philadelphia

Actriţa Daniela Nane, acompaniată la pian de Ioana Maria Lupaşcu, va recita versurile lui Mihai Eminescu (în traducerea lui Adrian Săhlean), George Coşbuc, Alexandru Macedonski sau Ana Blandiana, în limba română şi în engleză, la New York (15 ianuarie), Washington (17 ianuarie) şi Philadelphia (19 ianuarie). Astfel, “Pianul cu poeme”, un eveniment dedicat audienţei americane şi diasporei româneşti, va cuprinde şi compoziţii prezentate de Ioana Maria Lupaşcu care aparţin unor compozitori precum Grigoraş Dinicu, Franz Liszt, Astor Piazzolla, sau Ciprian Porumbescu.

sursa foto: ICR

Actualitate

Weekend cu mult soare pe litoral

Published

on

Meteorologii anunţă temperaturi normale, cu mult soare şi briză uşoară pe litoral.

Sâmbătă, cerul va fi senin şi vântul doar va adia, dinspre est. Maxima termică va atinge 28 de grade Celsius. Peste noapte, norii se ţin departe şi termomtrele vor indica minimum 28 de grade. Duminică, va fi ceva mai cald, cu valori termice cuprinse între 18 şi 30 de grade.

Pentru luni, însă, este prognozată o răcire semnificativă. Vom avea doar 22 de grade ziua şi 16 noaptea şi vor averse izolate. Apoi, se va încălzi din nou.
Sursa: ANM

Continue Reading

Actualitate

Controale în stațiuni, la ceas de seară

Published

on

Peste  300 de polițiști, jandarmi, pompieri și reprezentanți ai organelor abilitate de control din județul Constanța au acționat, noaptea trecută, pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară, în vederea prevenirii și limitării infectarii cu virusul Covid-19, în principalele zone aglomerate din județul Constanța, respectiv stațiunile din nordul și sudul litoralului, cu precădere în stațiunile Mamaia și Vama Veche.
În același context, polițiști de investigare a criminalităţii economice și ordine publică, împreună cu lucrători din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției de Sănătate Publică, Direcția Sanitar Veterinară și cei de la Protecția Consumatorului, au desfășurat o acțiune de amploare în zona turistică a plajei din comuna Tuzla, sub coordonarea Instituției Prefectului, pentru verificarea legalității funcționării actelor de comerț.
S-au verificat toate construcțiile existente atât pe plajă, cât și pe zona costieră, pentru care nu existau autorizații de construcție, iar activitatea comercială și de turism nu era autorizată. În urma controalelor au fost identificate 13 locații, în care 2 persoane juridice, respectiv 11 persoane fizice desfășurau activități de tip beach-bar, camping și terasă pentru care nu aveau autorizație de funcționare.
Cu ocazia controalelor de pe litoral au fost verificate, în total, 189 de societăți comerciale și au fost aplicate 82 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 142.000 de lei, dintre care 8 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, 9 pentru activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, 30 pentru fapte de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și 4 pentru încălcarea normelor sanitar-veterinare.
Scopul acestor activități demarate de oamenii legii este responsabilizarea cetățenilor privind respectarea măsurilor de protecție sanitară și a normele de protecție împotriva răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus.
Sursa: IPJ Constanța
Sursa foto: evz.ro

Continue Reading

Actualitate

Palatul reginei Maria din stațiunea Mamaia revine patrimoniului național

Published

on

Decizie fermă în privința unui monument istoric: Tribunalul Constanța a anulat contractul de vânzare a Palatului Reginei Maria din stațiunea Mamaia, iar monumentul revine patrimoniului național. Procesul a fost deschis în instanță de Ministerul Culturii după ce presa locală a scris că Palatul fusese vândut fără acordul statului.

De aproape un secol, în centrul staţiunii Mamaia tronează fosta reşedinţă de vară a Reginei Maria, locul pe care aceasta l-a adorat. Lucrările măreţei clădiri au început în 1923 şi s-au încheiat trei ani mai târziu.

“Castelul de la Mamaia este un edificiu conceput de un arhitect profesionist, dar după gândurile reginei Maria” o1:55 +++ o2:1o “Este un castel care este deja intrat în istoria factuală și în istora mare a țării.”, declară DOINA PĂULEANU – istoric de artă

Palatul cu mansardă avea centrală termică, bucătărie modernă, garderobă, spălătorie, bufet, iar în curte a fost amenajat un părculeţ în mijlocul căruia a fost ridicată o fântână. Mai tarziu, comuniștii au construit o piscină în locul parcului botanic. În anul 2003, societatea care deținea castelul l-a vândut unei firme private contra unei sume mai mult decât modice: 700 de mii de lei. Terenul, însă, era al Primăriei. Un an mai târziu, după ce Radu Mazăre a câștigat al doilea mandat de edil, Primăria Constanța a vândut terenul aferent Palatului Reginei Maria din Mamaia.  Profitul noilor proprietari  a fost uriaș. În 2012, clădirea a fost cuprinsă de un incendiu devastator, iar acum palatul reginei Maria stă să se prăbușească.

“Are spații generoase, acestea ar putea fi săli de conferință. Ar putea fi un Centru Cultural, cred, si sunt convinsă că ar fi mare nevoie de el; este plasat în Mamaia, cu atât mai mult, adică cred că și pentru stațiune ar fi un plus de valoare.”, declară MAGDALENA TIȚA – Directia Județeană de Cultură

După ce a descoperit Balchik-ul, regina Maria a cerut ca şi acolo să fie construit un castel identic cu cel de la Mamaia. Acolo şi-a mutat ulterior reşedinţa de vară. Bulgarii au înțeles cât de importantă este istoria unui popor și cât de mult se poate câștiga de pe urma ei. În tot acest timp, Castelul Reginei din Mamaia zace în ruină.

“Era ok dacă ar fi fost deschis și pus în valoare. Din păcate este închis, bănuiesc că nu e restaurat.”, spune un turist

“S-au schimbat proprietarii până nu s-a mai putut, acum nu mai știm cine e. Oricum, în situația asta jalnică e de ani de zile.”, completează o turistă

Clădirea monument de la Balchik este bine conservată și e vizitată de mii de turiști. Numai din vânzarea de bilete si suveniruri la castel,  bulgarii încasează anual aproximativ 1,5 milioane de euro.

sursa foto: youtube.com

Continue Reading
Advertisement

Trending

Copyright © 2019 RoPressOnline