Connect with us

Societate

Prima „farmacie” de poezie din lume

Published

on

În Anglia s-a deschis recent prima farmacie din lume care prescrie poezii în loc de medicamente, iar ideea îi aparţine poetei britanice Deborah Alma, care şi-a asumat şi rolul de farmacistă și tot ea le prescrie clienților ei poezii în loc de pastile. Majoritatea celor care au vizitat prima farmacie de poezie din lume a căutat să-şi aline bolile sufleteşti, dar şi stresul vieţii cotidiene.  Localizată în comitatul din vestul Angliei, Shropshire.

Alma mărturiseşte că-şi aranjează cărţile în mica ei farmacie în funcţie de stare, fiind de părere că poezia ajută la ameliorarea unor afecţiuni minore, de la oboseală şi stres până la „inimi frânte“. Femeia ţine de asemenea ateliere de poezie şi consultaţii poetice, invitându-şi pacienţii în cabinetul de consultaţii alăturat, iar procesul este unul similar unei consultaţii reale. După o serie de întrebări legate de „afecţiunile“ cu care se confruntă pacienţii, Alma le prescrie acestora versuri „terapeutice“.

Poeta a lucrat ani de zile cu oameni diagnosticaţi cu demenţă, după cum mărturiseşte, şi a putut observa cum „poezia poate schimba starea de spirit a unei persoane şi cum oamenilor le place să fie ascultaţi cu atenţie“, fiind ceea ce a inspirat-o să deschidă inedita „farmacie“.

Sursa foto: editiadedimineata.ro

Actualitate

Peste 20 de mii de locuri de muncă, vacante în această perioadă

Published

on

Peste 20 de mii de locuri de muncă sunt disponibile, la începutul noului an, la nivel naţional. Potrivit datelor furnizate de agenţii economici privind locurile de muncă vacante, în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, sunt disponibile, în total, 20.240 locuri de muncă.

La nivel naţional, cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru: lucrător comercial (1.379), agent de securitate (1.264), muncitor necalificat în industria confecţiilor (781), confecţioner articole din textile (665), muncitor necalificat la montarea pieselor (636), muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptuşeli, zidărie (480), ucenic (433), conducător auto transport rutier de mărfuri (394), operator confecţioner industrial îmbrăcăminte din ţesături, tricotaje, materiale sintetice (341).

Din cele 20.240 de locuri de muncă vacante declarate de angajatori la agențiile pentru ocuparea forței de muncă, 1.176 sunt destinate persoanelor cu studii superioare (inginer în diferite domenii de activitate, programator, manager, medic, contabil etc), 12.175 pentru persoanele cu studii liceale, postliceale, profesionale, restul locurilor de muncă fiind destinate persoanelor cu studii primare/gimnaziale sau fără studii.

Oferta locurilor de muncă la nivel național poate fi consultată pe site-ul ANOFM, la secțiunea Persoane fizice/Locuri de muncă vacante. În ceea ce privește locurile de muncă la nivel județean, aceste informații pot fi vizualizate pe pagina de internet a fiecărei agenții pentru ocuparea forței de muncă județene/municipale sau la sediul acestora.

sursa: peoplematters.in

Continue Reading

Societate

15 ianuarie, ziua Culturii Naţionale

Published

on

Ziua de 15 ianuarie, aleasă ca Zi a Culturii Naţionale din 2010, reprezintă data naşterii poetului naţional al românilor, Mihai Eminescu. Ziua Culturii Naționale reprezinta nu numai o zi in care celebram ”Luceafărul” poeziei românești, dar si o zi de reflecție asupra culturii romane, în genere, a esenței romanismului din sufletul oricăruia dintre noi. Născut la 15 ianuarie 1850, Mihail Eminovici  – devenit mai apoi Eminescu – a influenţat în mod covârşitor cultura autohtonă. Generații după generații au crescut cu poeziile sale. Mesajul operei eminesciene, influenţată de mari filosofi, se dovedește a fi mai actual ca niciodată.

Universalitatea poetului Mihai Eminescu a fost recunoscută de UNESCO, numele său fiind atribuit de astronomi unui crater de pe Marte. Poemul Luceafărul se află în Guiness Book of Records. Publicistica eminesciană, reunind câteva mii de articole, a fost invocată sau repudiată, în funcţie de interesele vremurilor.

Pe 15 iunie 1889, după doi ani de suferință, acesta s-a stins din viață, fiind  înmormântat în Cimitirul Bellu, la umbra unui tei. ‘Luceafărul’, ‘Floare albastră’, ‘Lacul’ sau ‘Revedere’ sunt testamentul literal al poetului.

Eminescu a fost o personalitate copleşitoare, care i-a impresionat pe contemporani prin inteligenţă, memorie, curiozitate intelectuală, cultura de nivel european, bogăţia şi farmecul limbajului. Din acest motiv putem spune că “fără Eminescu am fi mai altfel şi mai săraci”.

Sursa foto: romania-actualitati.ro

Continue Reading

Cultura/Educatie

“Eminescu – poezie, sunet, culoare”

Published

on

Mihai Eminescu, Luceafărul poeziei româneşti, a fost omagiat la Cumpăna printr-o serie de activităţi artistice şi culturale  puse în scenă de elevii liceului “Nicolae Dumitrescu” din localitate. Cu acest prilej, la Cumpăna a fost marcată şi Ziua Culturii Naţionale.

A fost un veritabil regal de poezie pe scena Casei de Cultură din Cumpăna. În faţa unui public numeros, elevii Liceului “Nicolae Dumitrescu” au recitat cele mai frumoase creaţii în cadrul spectacolului intitulat sugestiv “Eminescu – poezie, sunet, culoare”.

Fascinaţi de fantezia poetică şi epică a celui mai mare poet român, elevii s-au pregătit temeinic pentru a pune la punct un spectacol din care nu au lipsit momentele lirice, dansul şi multe alte surprize.

“Poezie, muzică, culoare, dar mai ales suflet pentru Eminescu. Şi tot astăzi, aniversăm şi Ziua Naţională a Culturii. Este un dar pe care elevii Liceului “Nicolae Dumitrescu” o oferă poetului naţional Mihai Eminescu.”, declară MARIANA GÂJU, primarul comunei Cumpăna

De la un asemenea spectacol emoţionant nu au lipsit nici invitaţii de seamă.

“Ar trebui să onorăm aceste date, care ne aduc în istoria noastră, care ne aduc în faţă valorile noastre, ar trebui să nu le uităm şi să ne găsim identitatea, să o regăsim.”, declară DANIELA VLĂDESCU, director TNOB “Oleg Danovski”

Anul acesta, românii celebrează 170 de ani de la naşterea Luceafărului poeziei româneşti şi zece ani de la marcarea “Zilei Culturii Naţionale”.

Continue Reading
Advertisement

Trending

Copyright © 2019 RoPressOnline