Connect with us

Actualitate

”Forumul Dreptului Muncii; Cu cine modernizăm România?”

Published

on

“Cu cine modernizăm România?” Una din numeroasele întrebări delicate la care încearcă să găsească răspuns şi soluţii potrivite reprezentanţii instituţiilor din domeniul muncii şi antreprenorii care iau parte la “Forumul Dreptului Muncii”.

În ultimii 10 ani, populația totală a României a scăzut cu 4,8%, în timp ce resursele de muncă s-au diminuat cu 9%, una dintre cele mai mari rate din Uniunea Europeană. În acest context, Palatul Camerei de Comerț și Industrie București este gazda “Forumului Dreptului Muncii”, un eveniment ce are la bază o serie de dezbateri privind problemele şi impedimentele economice cu care se confruntă ţara noastră.

Aflat la cea de-a VII-a ediţie, “Forumul Dreptului Muncii; Cu cine modernizăm România?” se bucură de prezenţa unor invitaţi de seamă, precum: Dantes Nicolae Bratu – inspector general de stat (Inspecţia Muncii), Alma Manuela Ciornei – judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti, Cristina Chiriac – preşedintele Confederaţiei Naţionale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) sau Ion Gabriel Bratu – preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Formare Profesională Iniţială în Sistem Dual din România.

Astfel, în cadrul “Forumului Dreptului Muncii” vor fi prezentate soluții pentru reducerea șomajului în rândul tinerilor și pentru corelarea programei școlare cu cerințele pieței (învățământul profesional dual).

De asemenea, alături de reducerea birocrației și a corupției, de diminuarea fiscalității și dezvoltarea infrastructurii, flexibilizarea pieței muncii este o altă  cerință semnificativă a companiilor românești și multinaționale.

sursa foto: Universul Juridic

Actualitate

Antreprenoriatul feminin, model de succes | România, locul 9 la nivel mondial

Published

on

Surprinzător sau nu, România se află pe un onorabil loc 9 în clasamentul ţărilor cu cel mai ridicat procent al afacerilor deţinute de femei, potrivit unui studiu realizat de Mastercard. Iar cifrele sunt grăitoare.

„Am să vă dezvălui un secret: 38% dintre antreprenori sunt reprezentaţi de către femei. Cu un asemenea procentaj, deţinem locul 9, aşadar era normal ca femeile să iasă un pic la suprafaţă, deci iată că vine o vreme când trebuie să-i dăm femeii credit. Şi, în egală măsură, eu mă bucur enorm că putem să facem echipă cu bărbaţii.”, declară CRISTINA CHIRIAC, preşedinte Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin

Succesul se măsoară în obiective atinse. Pe baza acestui principiu, numărul femeilor antreprenor din ţara noastră a crescut considerabil în ultima decadă.

„Iată că noi avem modele de succes în România şi aici mă refer inclusiv la femei care au făcut afaceri ce înregistrează zeci de milioane de euro, dar şi femei care reuşesc să demonstreze prin longevitatea firmei că se poate, că se poate, că se poate să faci business în România, chiar dacă eşti femeie.”, declară CRISTINA CHIRIAC, preşedinte Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin

Un motiv în plus să credem că, oricât de mari ar fi provocările, femeile antreprenor vor avea succes în mediul de afaceri.

„Noi vrem ca femeile să ajute la o economie sănătoasă în această ţară. Şi trebuie să recunosc că am avut o surpriză extraordinară să constat că, la nivelul întregii ţări, foarte multe femei tinere au început afaceri, iar acesta este un aspect mai mult decât îmbucurător.”, declară MIHAELA PROICEA, preşedinte zonal Dobrogea Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin

În ceea ce priveşte profilul femeilor antreprenor din România, o statistică destul de concludentă arată că femeile de afaceri cu vârsta cuprinsă între 40 şi 49 de ani deţin monopolul, urmate de cele de 30-39 de ani și grupa 50-59 de ani. Femeile de până la 29 de ani însumează un procent de 10% din total.

sursa foto: C.O.N.A.F.

Continue Reading

Actualitate

Orchestra Naţională a Franţei va concerta sub bagheta unui român

Published

on

Dirijorul român Cristian Măcelaru, în vârstă de 39 de ani, va fi, de la 1 septembrie 2021, succesorul lui Emmanuel Krivine la pupitrul Orchestrei Naţionale a Franţei. Este o ,,numire surpriză” care a fost devoalată marţi, 12 noiembrie, titrează France Musique.

,, A fost dragoste la prima vedere cu Orchestra Naţională a Franţei, toamna trecută când a dirijat un program modern şi contemporan, în cadrul unui festival. După concert, muzicienii au cerut să lucreze împreună cu el repertoriul orchestrei, muzică franceză şi piese celebre. Aşadar, a revenit în iulie pentru a repeta, printre altele, valsul lui Ravel și Simfonia a 9-a  a lui Dvorák.”, a declarat, pentru France Musique, Michel Orier, regizorul muzical al Radio France.

Cristian Măcelaru s-a născut la Timişoara şi a început să studieze vioara încă din copilărie. A fost cel mai tânăr prim-violonist al Orchestrei Simfonice din Miami, iar apoi a început să dirijeze. A câştigat, în 2014, Premiul pentru Dirijat ,,Sir Georg Solti”, după ce anterior a primit acelaşi premiu pentru cel mai bun dirijor aspirant (Sir Georg Solti Emerging Conductor Award). În prezent, Cristian Măcelaru este director muzical și dirijor al Festivalului de Muzică Contemporană Cabrillo, California, iar de curând a fost numit la conducerea Orchestrei Simfonice din Köln, Germania.

 

Sursa: France Musique

Continue Reading

Actualitate

Dobrogea, în obiectiv

Published

on

Primăria Municipiului Constanța și CT Bus lansează o nouă provocare pentru pasionații de fotografie: un concurs prilejuit de Ziua Dobrogei.

Timp de două săptămâni,  municipalitatea îi invită  pe constănțeni să posteze pe pagina de Facebook a Primăriei Municipiului Constanța, la secțiunea dedicată concursului „Dobrogea în obiectiv”, instantanee ce imortalizează frumosul ținut dobrogean.

Cea mai apreciată fotografie va fi premiată cu un abonament gratuit, timp de o lună, pe toate liniile, oferit de CT Bus – compania de transport în comun a orașului Constanța! Fotografiile trimise de pasionați vor putea fi admirate în cadrul unei expoziții, la sediul companiei CT BUS.

Sursa foto: Primăria Constanța

Continue Reading
Advertisement

Trending

Copyright © 2019 RoPressOnline