Connect with us

Cultura/Educatie

O bibliotecă atipică, la Constanța

Published

on

Elevii Colegiului Național Mircea cel Bătrân din Constanța beneficiază de o bibliotecă diferită, chiar pe holurile unității de învățământ. De trei ani, profesorul de fizică, Ion Băraru aduce cărți, extrem de valoroase din biblioteca personală și le așează pe pervazurile ferestrelor, dar și pe caloriferele din colegiu, pentru ca elevii să le ia, să le citească și să își îmbogățească cunoștințele.

Volume de beletristică și cărți de știință pot găsi elevii Colegiului Național Mircea Cel Bătrân pe holurile instituției de învățământ constănțene. Pe caloriferele și pervazurile colegiului stau teancuri de cărți în așteptarea celor care au nevoie de răspunsuri la întrebări.

De trei ani, cel care se preocupă cu adevărat de adusul cărților la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” este profesorul de fizică, Ion Băraru. Dascălul, fost elev al instituției, dăruiește cu aceeași generozitate cărți, extrem de valoroase, din biblioteca sa personală, colegilor și elevilor săi. Dacă sunt sau nu utile elevilor, aflăm chiar de la ei.

Biblioteca atipică este alcătuită din peste 2000 de volume din diverse domenii, de la manuale școlare, la științe și literatură. Acestea sunt luate zilnic de pe caloriferele și pervazurile colegiului, din pasiune pentru cunoaștere și lectură.

Unicitatea acestei biblioteci pe lângă locul în care se regăsesc cărțile mai stă în faptul că cei care iau cărțile  acasă, le pot păstra dacă doresc acest lucru. Și nu puține sunt volumele care dispar de pe pervazurile colegiului, în fiecare zi.

Chiar dacă numărul cărților scade de la o zi, la alta, profesorul Băraru, le completează cu noi volume, pentru elevii colegiului.

Cultura/Educatie

Școlile constănțene sunt pregătite pentru elevi

Published

on

Mii de elevi din județul Constanța au început pregătirea pentru Bacalaureat și Evaluarea Națională. Poartă măști de protecție, li se ia temperatura la intrarea în școală iar în clase băncile au fost așezate la 2 metri distanță. Prezența nu este obligatorie iar cei care au ales să nu meargă  la pregătire în școli, continuă studiul în mediul on line.

Sesiunile de pregătire sunt organizate pentru elevii claselor a 8 și a 12, timp de 10 zile. Pregătirea se desfășoară în condiții specifice pandemiei pentru elevii care vin la școală. La ora 9.3o primii elevi au intrat pe poarta școlii în șir indian și s-au răsfirat astfel încât să păstreze distanța între ei. Pe lângă zidul școlii sunt desenate cu vopsea albă repere la 2 m unul de celălalt astfel încât interacțiunea dintre ei să fie minima. Rând pe rând au ajuns fiecare la asistentul medical care face triajul epidemiologic.

La intrarea în școală fiecare copil calcă pe un covor de cauciuc îmbibat cu cloramina, apoi intră direct la baie unde se spală pe mâini. Urmează dezinfectarea cu substanțele virucide aflate în dispensere montate pe pereți după care urmează ultimul act procedural. Măștile cu care au venit sunt aruncate la gunoi și primesc altele noi. Pare complicat însă elevii nu s-au arătat deranjați de noile măsuri.

Elevii sunt dirijați apoi spre clase de către profesorii diriginți. În sală intră cel mult 1o copii, cu bănci distanțate la 2 m între ele.

Doina David, director școală: “Copiii au fost informați să vină cu obiecte de scris personale, cu manualele și cărțile astfel interacțiunea să fie cât mai mică între ei, iar băncile sunt personalizate pentru ca ei să nu meargă din bancă-n bancă.”

Participarea la orele din școală este opțională însă pregătiri s-au făcut în toate unitățile de învățământ din județ.

Sorin Mihai, inspector șef ISJ Constanța: “Avem 16o de unități de învățământ și un număr de elevi de 11748 elevi. Noi ne-am pregătit pentru o prezență de 1oo%. Chiar dacă elevii la un moment dat  au comunicat cu diriginții și au spus că nu vin, nu putem să le îngrădim accesul la educație.”

Studiul în clase va dura nu mai mult de 3 ore, cu pauză de cel puțin 10 de minute la fiecare oră, pentru aerisirea încăperilor.

 

Continue Reading

Cultura/Educatie

Expoziţie şi proiect online inedit, la Muzeul Naţional de Istorie a României

Published

on

Muzeul Naţional de Istorie a României, în parteneriat cu Arhivele Naţionale ale României şi Institutul Cultural Român, prezintă publicului, în premieră, o expoziţie şi, totodată, un proiect online inedit – “Trianon 100. România la Conferinţa de Pace de la Paris”.

Expoziţia va fi disponibilă online începând de joi, 4 iunie, pe pagina www.mnir.ro şi pe pagina www.mvu.ro, în cadrul secţiunii “Trianon 100”.

Expoziţia “Trianon 100. România la Conferinţa de Pace de la Paris” este un proiect complex, ce cuprinde sute de documente şi fotografii de epocă, rod al cercetării în cadrul Arhivelor Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe şi al unui parteneriat cu Arhivele Naţionale ale României.

Proiectul online “Trianon 100” este structurat în două mari capitole: Conferinţa de Pace de la Paris (1919-1920) şi Tratatul de Pace cu Ungaria, Trianon, 4 iunie 1920, fiecare dintre acestea cu secţiuni distincte.

Primul dintre ele cuprinde deschiderea conferinţei, delegaţia României la Conferinţa de Pace de la Paris, acţiunile acesteia, semnarea tratatelor de pace (cu Germania – Versailles, 28 iunie 1919; cu Austria – Saint Germain en Laye, 10 septembrie 1919; cu Bulgaria – Neuilly sur Seine, 27 noiembrie 1919, ultimele două fiind semnate de către România la 9 decembrie 1919, alături de Tratatul Minorităţilor) şi activitatea diplomatică a reginei Maria la Paris şi Londra în perioada martie – aprilie 1919.

Cel de-al doilea capitol urmăreşte paşii făcuţi de România de la Unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului şi până la semnarea Tratatului de Pace cu Ungaria, act care reprezintă, în fapt, recunoaşterea internaţională a referendumului naţional al Adunării de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918, al finalizării desăvârşirii Unirii. Acest drum a fost plătit cu sânge şi lacrimi, cu uriaşe eforturi materiale, deoarece România a trebuit să continue Marele Război, prin campania anti-bolşevică din Ungaria din 1919, ca o etapă suplimentară a negocierii şi semnării tratatului de pace de la Trianon, la 4 iunie 1920. Expoziţia prezintă şi modul în care acesta a fost acesta aplicat, începând cu trasarea celor 448 de km de frontieră dintre cele două state.

Fotografii ale personalităţilor ce au făcut parte din spectacolul diplomaţiei mondiale din anii 1919 şi 1920, acte oficiale, corespondenţă inedită, memorii depuse de către liderii români la Paris, hărţi etnografice ale României de la începutul secolului al XX-lea, dar şi cele realizate pentru Conferinţa de Pace de la Paris, documente importante ale istoriei României vor fi disponibile online, alături de analize istorice, în încercarea de a realiza o prezentare istorică obiectivă şi documentată a Conferinţei de Pace de la Paris şi a negocierii şi semnării Tratatelor de Pace.

Sursa foto: mvu.ro

Continue Reading

Cultura/Educatie

Universitatea din Bucureşti, parteneră într-un amplu proiect de cercetare științifică

Published

on

Printr-o echipă formată din specialişti ai Facultăţii de Biologie, Universitatea din Bucureşti este parteneră într-un amplu proiect care urmăreşte creşterea capacitaţii de diagnosticare precoce a infecţiei cu SARS-CoV-2. Proiectul se intitulează Tehnici avansate şi creşterea performanţei în detecţia precoce a virusului SARS-CoV-2” şi a fost selectat pentru finanţare la competiţia SOLUŢII-2020”.

Având un puternic impact social, proiectul selectat pentru finanţare la aceast[ competiție va permite testarea periodică în spitale a personalului medical, precum şi a celui din şcoli sau instituţii publice, autotestarea la domiciliu, dar şi fabricarea unor kituri de testare SARS-CoV 2 în România, contribuind astfel, la creşterea capacităţii de răspuns şi asigurare a sănătăţii publice în condiţiile unei pandemii.

Coordonat de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Microtehnologie, proiectul Tehnici avansate şi creşterea performanţei în detecţia precoce a virusului SARS-CoV-2 îşi propune obţinerea şi validarea unor metode şi kituri de diagnostic precoce al infecţiei cu SARS-CoV-2 şi beneficiază de expertiza unor colaboratori din instituţii de cercetare de prestigiu precum: Harvard University, GeneScript, CNRS Paris/Orsay, KAUST University şi Singapore Institute of Manufacturing Technology.

În cadrul acestui proiect, fiecare partener va avea o contribuţie proprie, iar echipa Universităţii din Bucureşti va fi implicată în optimizarea unui protocol rapid de detecţie a agentului COVID-19, în optimizarea primerilor de detecţie a infecţiei cu SARS-CoV-2, precum şi în validarea sistemelor de detecţie realizate de IMT.

Astfel, se va realiza transferul tehnologic al metodelor de diagnostic elaborate în cadrul actualului proiect către laboratoarele clinice româneşti, în vederea extinderii şi eficientizării reţelei naţionale de diagnostic al infecţiei cu SARS-CoV-2, precum şi dezvoltarea unei platforme tehnologice pentru fabricarea sistemelor de tip POC în România, cu setarea unei capacităţi de microproducţie a testelor.

sursa foto: unibuc.ro

Continue Reading
Advertisement

Trending

Copyright © 2019 RoPressOnline