Connect with us

Sanatate

Decizie în privința examenului de rezidențiat

Published

on

Aproximativ 6.000 de absolvenți nu își vor da examenul de rezidențiat la timp în acest an.

Examenul de rezidențiat se amână din pricina faptului că nu avem ministru al Educației. După ce inițial acesta trebuia susținut în 17 noiembrie, o decizie a fost luată în acest sens, și, astfel, examenul de rezidențiat se amână pentru data de 8 decembrie.

Studenții de la Federația Asociațiilor Studenților în Medicină din România care reprezintă în total peste 24.000 de studenți la medicină, au tras  un semnal de alarmă asupra situației în care se afla examenul de rezidențiat programat în data de 17 noiembrie 2019, în condițiile în care nu există ministru al Educației. Într-un comunicat de presă, studenții arătau că “în momentul de față acest examen nu poate fi realizat din cauza absenței ministrului Educației și a faptului că instituțiile statului pasează între ele responsabilitatea soluționării acestei crize”.

Conform Ordonanței Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, Ministerul Sănătății organizează concursul național pentru admiterea în rezidențiat pe locuri și pe posturi, în sesiune unică, în trimestrul IV al fiecărui an, iar conform calendarului stabilit anul trecut, în data de 17 noiembrie 2019 trebuia să se desfășoare sesiunea
din anul acesta.

Ministerul Sănătății a întocmit toate actele necesare, dar având în vedere că la Ministerul Educației Naționale nu a fost numit un ministru sau ministru interimar, se află în imposibilitate de a emite aceste acte normative.

Sanatate

Căldură pentru pacienții constănțeni

Published

on

Spitalul Clinic Județean de Urgență Sfântul Apostol Andrei din Constanța a dat drumul la căldură în instituție. Având în vedere faptul că temperaturile exterioare înregistrate în ultimele zile au scăzut considerabil, conducerea spitalului a luat această decizie și a început demararea procedurilor de încălzire.

Astfel pentru confortul pacienților, în saloanele Spitalului Județean Constanța, se furnizează căldură, deocamdată, doar pe timpul nopții.

Programul furnizării căldurii în spital se va modifica în funcție de evoluția temperaturilor din următoarea perioadă, pentru ca pacienții să beneficieze de condiții optime pe perioada șederii lor în instituție.

Sursa foto: mesagerdeconstanta.ro

Continue Reading

Actualitate

Burnout: sindromul epuizării profesionale

Published

on

Burnout, un fenomen ce ia amploare! Având în vedere mediul extrem de competitiv în care mulţi angajaţi activează, acest sindrom este tot mai răspândit, la ora actuală, în lume. Sindromul burnout reprezintă o stare de epuizare fizică, psihică și emoțională, produsă de stresul prelungit, cu precădere la locul de muncă, fiind o consecință a dezechilibrului dintre cerințe, resurse și gradul de satisfacție profesională.

Sindromul burnout a ajuns să fie privit ca boala profesională a omului modern. Un fenomen ce a luat amploare, în ultimii ani, la nivel mondial. Acest sindrom constă, aşadar, în epuizarea fizică, emoţională şi mentală, cauzată de expunerea excesivă la situaţii stresante.

“Aş enumera, ca profesii, medicii, avocaţii şi profesorii, pentru că ei trăiesc într-un mediu solicitant, într-adevăr, iar rata este mai mare de producere sau de apariţie a acestui sindrom.”, declară ROXANA ROHAN, psiholog

Estimările la nivel global arată că aproape jumătate dintre adulţi se simt copleşiti de volumul mare de sarcini de la locul de muncă. Astfel, anumite profesii sunt prediuspuse în mod deosebit la burnout.

“În momentul în care profesezi, într-adevăr este o emoţie şi este un stres foarte puternic, iar dacă mă refer îndeosebi la medici, care au această presiune de a-şi face meseria foarte bine şi ei intră în contact cu foarte multe emoţii şi ar trebui să fie aplatizaţi emoţional pentru a privi obiectiv acel pacient. Toate meseriile despre care am vorbit, şi profesorii, şi avocaţii şi medicii îndeosebi, ei continuă această perfecţionare şi acasă, în timpul lor liber.”, declară ROXANA ROHAN, psiholog

În cazul celor care suspectează că ar putea suferi de burnout, experții recomandă să apeleze la ajutorul unui psiholog sau a unui specialist în Life sau Business Coaching.

sursa foto: extinguishburnout.com

Continue Reading

Actualitate

Palatul Cotroceni, iluminat în roz, de Ziua Internaţională a luptei împotriva cancerului de sân

Published

on

Palatul Cotroceni va fi iluminat marţi în culoarea roz, pentru a marca Ziua Internaţională a luptei împotriva cancerului de sân. Acţiunea este organizată în semn de solidaritate cu femeile care s-au confruntat sau se confruntă cu această afecţiune.

“Menirea acestui demers este de conştientizare asupra importanţei prevenţiei şi depistării precoce a cancerului de sân. Cancerul este, din nefericire, cea mai urgentă problemă de sănătate publică la nivel mondial, iar ţara noastră nu face excepţie. Cancerul de sân este a doua cea mai frecventă formă de cancer în România şi în multe cazuri boala este depistată atunci când se află deja în stadiu avansat. Românii conştientizează din ce în ce mai mult importanţa prevenţiei şi a informării asupra menţinerii propriei sănătăţi, iar acţiunile de tipul celei de astăzi contribuie la acest lucru”, se arată în comunicatul emis de Administraţia Prezidenţială

Tot pe 1 octombrie, Fundaţia Renaşterea organizează cea de-a 19-a ediţie a evenimentului „iluminare în roz” a unei clădiri din Bucureşti. Astfel, Palatul Ministerului Agriculturii va fi iluminat în culoarea speranţei.

De altfel, în capitală, au fost iluminate în roz, de-a lungul ultimilor ani, numeroase clădiri reprezentative precum: Ateneul Român (2001), Muzeul George Enescu (2002), Teatrul Naţional (2003), clădirea CEC (2004), Biblioteca Centrală Universitară (2005), Muzeul Naţional de Artă (2006), Cercul Militar Naţional (2007), Arcul de Triumf (2008), Institutul Oncologic din Bucureşti (2009), Palatul Parlamentului (2010), Palatul de Justiţie (2011), Banca Naţională a României (2012), Academia de Studii Economice (2013), Muzeul Naţional al Ţăranului Român (2014), Facultatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila (2015), Muzeul Naţional de Artă al României (2016), ansamblul de clădiri Globalworth Tower şi Sky Tower (2017), Ateneul Român (2018).

sursa foto: europafm.ro

Continue Reading
Advertisement

Trending

Copyright © 2019 RoPressOnline