Connect with us

Societate

Campanie pentru colectare selectivă, la Constanța

Published

on

Constănțenii pot colecta deșeurile produse, selectiv. Municipalitatea a amplasat deja în oraș pubele special amenajate pentru deșeuri. Cele patru categorii sunt plastic și metal, hârtie și carton, sticlă, cât și deșeuri menajere și amestecate.

Campania „Constanța colectează selectiv“ prin care Primăria Municipiului îi sfătuiește pe constănțenii să conștientizeze obligațiile pe care le avem cu toții pentru păstrarea unui mediu curat și sănătos este bine venită având în vedere faptul că nu  toți suntem atât de implicați în păstrarea curățeniei din jurul nostru.

Colectarea selectivă este importantă deoarece reduce poluarea cauzată de producerea și depozitarea deșeurilor, totodată diminuându-se consumul de resurse natural neregenerabile, se reduce consumul de energie.

Constănțenii mai trebuie să știe faptul că legislația în domeniu s-a modificat și, începând de la 1 iulie 2019, toată România trebuie să colecteze deșeurile. Potrivit Legii nr. 211/2011 este interzisă amestecarea deșeurilor, abandonarea și depozitarea acestora în afara spațiilor special amenajate.

În ciuda demersurilor municipalității, mulți constănțeni aleg să nu arunce gunoiul în locurile special amenajate, pentru că le este mai ușor să îl lase la pubelele stradale care nu sunt destinate gunoiului menajer. Multe dintre tomberoanele platformelor pentru colectare selectivă sunt goale, iar lângă acestea sunt depozitate pungi cu deșeuri.

În curând se va impune  și aplicarea sistemului de plată denumit „Plătește pentru cât arunci”, motiv pentru care, constănțenii care nu vor colecta selectiv deșeurile, dacă vor depăși o anumită cantitate de gunoi să fie taxați extra. În acest caz, dacă prevederile nu vor fi respectate, atât autoritățile cât și cetățenii vor plăti taxe suplimentare pentru colectarea incorectă a deșeurilor din gospodării. Amenzile pe care le riscă cei care nu respectă legea sunt cuprinse între 400 și 800 de lei, cât și amenzi între 500 și 1.000 lei pentru persoanele juridice.

Pentru a trăi într-un mediu curat și sănătos, constănțenii trebuie să facă mici eforturi, iar colectarea selectivă a gunoiului este un prim pas.

Actualitate

Constanţa prinde culoare

Published

on

Campania “Constanţa veselă” prinde contur! După ce au dat culoare mai multor parcuri din oraşul nostru, zeci de voluntari s-au mutat de această dată în curtea şcolii. Alături de alţi voluntari europeni, dar şi de elevii Şcolii Nr. 18 “Jean Bart”, tinerii şi-au pus imaginiaţia la contribuţie şi au pictat multicolor aleile din curtea instituției.

A fost o adevărată mobilizare de forţe în curtea Şcolii “Jean Bart” din Constanţa. Pe aleile din beton au prins contur picturi ce rememorează jocuri ale copilăriei precum șotronul, plicul, omizi cu cifre cu ajutorul cărora elevii vor învăța să adune, să împartă, să scadă sau să înmulțească.

“Această acţiune a fost gândită împreună cu Asociaţia „Creative Plus”, împreună cu Primăria Constanţa, iar acum avem alături de noi şi grupul de lucru de la „Capitala Tineretului din România”, Constanţa fiind practic finalistă în această competiţie şi mai avem un grup de tineri, tineri europeni care vin din cinci ţări ale Uniunii Europene, vin din Spania, din Italia, Bulgaria, Croaţia, etc.”, declară DANIELA PRICOP ENESCU, preşedinte Asociaţia Youth Vision

Implicaţi şi foarte creativi, elevii şi tinerii români s-au bucurat din plin de acest schimb de experienţă alături de voluntarii europeni.

“Este o experienţă foarte plăcută pentru mine, cred că tinerii români sunt foarte plăcuţi şi buni. Mie îmi face mare plăcere să lucrez cu el. Facem un desen pentru această şcoală şi suntem foarte mândri că ne ajutăm recipric.”, spune o tânără din Spania

“Sunt foarte fericită să fiu aici! Sunt din sudul Spaniei, din Malaga şi îmi place foarte mult România.”

Iniţiatorii proiectului au promis că vor continua aceste acţiuni, iar desenele pe asfalt vor prinde contur şi în alte instituţii de învăţământ din Constanţa.

Continue Reading

Actualitate

Beneficiile dialogului interetnic

Published

on

Dobrogea şi îndeosebi judeţul Constanţa reprezintă un veritabil mozaic interetnic şi cultural. Iar acest lucru trebuie intens promovat la nivelul Uniunii Europene. Pe această temă a avut loc, la malul mării, o întrevedere a tuturor reprezentanţilor comunităţilor etnice din Dobrogea.

Beneficiile dialogului interetnic, o perspectivă europeană. Sub această deviză, reprezentanţii minorităţilor etnice din Dobrogea şi-au dat întâlnire la Casa de Cultură, la iniţiativa deputatului UDMR Constanţa.

Au fost trasate, în linii mari, principalele probleme cu care se confruntă, la ora actuală, minorităţile din ţara noastră şi nu numai.

Întrucât întrevederea s-a dovedit a fi un veritabil succes, iniţiatorii proiectului vor mai organiza astfel de dialoguri la Constanţa.

Continue Reading

Actualitate

Prevenirea spălării banilor

Published

on

Societatea postmodernă se confruntă din ce în ce mai des cu un fenomen îngrijorător – spălarea banilor – activitate infracțională strâns legată de finanțarea terorismului sau a traficului de persoane. Antreprenorii și administratorii companiilor din Constanța au aflat, în cadrul unui seminar organizat special pentru ei de reprezentanții companiei Ceaușescu & Partners, importanța și necesitatea conștientizării acestui fenomen, dar și răspunderea pe care o au în momentul în care raportează câștigurile către stat.

Specialiștii definesc spălarea banilor ca un fenomen economic modern, bazat pe legătura strânsă dintre anumite sectoare ale economiei deschise cu economia subterană. Contextul socio-economic internaţional, marcat de actele teroriste şi de propagarea corupţiei la scară largă a dus la intensificarea fluxurilor transfrontaliere de bani murdari.

“Auzim pe toate canalele media, pe internet, pe alte forme de comunicare despre trafic de persoane, despre proxenetism, despre atacuri terotiste s-au intensificat în ultima perioadă şi gândiţi-vă că toate acestea au o sursă de finanţare, sursă de finanţare care provine tocmai din aceaste operaţiuni de spălare a banilor.”, declară Andreea Ceaușescu – director general Ceaușescu & Partners

Reprezentanții companiei Ceaușescu & Partners au susținut, la Constanța, un seminar ce a avut ca temă fenomenul spălării banilor, precum și obligațiile de raportare și prevenție, seminar dedicat companiilor și clienților care lucrează cu fluxul monetar. Pentru că subiectul este unul extrem de important pentru sănătatea companiilor pe care le reprezintă, zeci de administratori au răspuns prezent invitației.

“Consider că o legislaţie într-un asemenea domeniu este foarte important să fie activă şi funcţională în România, iar interesul pe care îl am, ca şi reprezentant al companiei mele este că trebuie să ne uităm care ar trebui să fie indicatorii sau semnalele care ar apărea într-o situaţie similară, în aşa fel încât să luăm toate măsurile ca şi compania să fie sănătoasă.”, declară Liana Constantin – director financiar companie shipping

Raportarea tranzacțiilor financiare trebuie să se facă de către o persoană independentă a cărei activitate să nu fie influențată de niciun factor, spun specialiștii.

“Persoana care va fi desemnată pentru a realiza aceste operaţiuni de raportare către oficiu ar trebui să fie o persoană independentă şi să i se asigure un confort moral, etic, de siguranţă, astfel încât activitatea ei să nu fie influenţată în niciun fel. Este foarte important ca aceste categorii de tranzacţii să poată fi identificate. Gandiţi-vă că la acest moment există trei tipuri de raportări, se raportează tranzacţii suspecte, unde se aşteaptă confirmări de la Oficiul de Spălare a Banilor, se raportează tranzacţii în numerar şi se raportează tranzacţii externe.”, declară Andreea Ceaușescu – director general Ceaușescu & Partners

Specialiștii  în consultanță financiară trag un semnal de alarmă și informează asupra faptului că spălarea banilor proveniți din activităţi ilegale afectează în mod direct liberul acces la investiţii, afectează piaţa muncii legale, desfacerea, consumul dar şi producţia propriuzisă. Dacă nu este controlat, procesul de spălare a banilor poate submina eforturile depuse pentru existența unor piețe libere și competitive, și afectează dezvoltarea unei economii sănătoase.

sursa foto: Ceausescu&Partners

Continue Reading
Advertisement

Trending

Copyright © 2019 RoPressOnline