Connect with us

Actualitate

Balneologia românească la ceas aniversar! Trei zile de sărbătoare la Techirghiol

Published

on

Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol găzduieşte, în perioada 27-29 septembrie, conferința aniversară ,,Techirghiol -120 de ani de balneologie românească. Tradiție și modernism”. Manifestarea se desfășoară sub egida Federației Internaționale de Hidroterapie și Climatoterapie(FEMTEC) și a Societății Internaționale de Hidrologie și Climatologie(ISMH), în colaborare cu Universitatea Ovidius din Constanța, Universitatea ,,Carol Davila” București, Societatea Română de Medicină Fizică de Recuperare și Balneoclimatologie, Asociația Română de Balneologie (ARB) și Asociația Balcanică de Mediu(B.E.N.A.).

În cadrul evenimentului științific dedicat balneologiei dobrogene, vor conferenţia peste 200 de medici, biologi şi istorici, care vor dezbate timp de trei zile problemele stringente ale medicinei de prevenție, noile abordări ale bolilor cronice, efectele terapeutice ale apei și nămolului de Techirghiol.

Manifestarea va fi onorată de prezența unor invitaţi speciali precum prof. Umberto Solimene, președintele FEMTEC, și prof. Antonella Fioravanti, vicepreședinte ISMH. De asemenea,vor participa profesori din universități europene: prof. Massiero Stefano – Universitatea din Padova, Facultatea de Medicină; prof. Florana Menendez Camporredondo – Facultatea de Medicină Havana, Cuba, director Catedra de Turism de Sănătate și Wellness; Djamel Allili – director Departamentul de Balneoterapie Ministerul Turismului, Algeria; Rzig Ouslati – director Departamentul de Balneoterapie Ministerul Sănătății, Tunisia.

Momente speciale în zile aniversare

Organizatorii vor decerna medalia jubiliară ,,120 de ani de balneologie la Techirghiol” şi totodată va fi lansată monografia ,, Techirghiol, dar de sănătate” , o incursiune de 430 de pagini în istoria balneologiei din jurul lacului vărgat, autori Aurelia Lăpușan, Ștefan Lăpușan şi Elena Roxana Iordache.

La propunerea conducerii sanatoriului, Academia Română a aprobat înființarea și acordarea premiului național ,,I.N.Dona” pentru cercetare științifică din domeniul balneologiei. I.N.Dona a fost unul dintre primii medici care, timp de patru decenii, a studiat și experimentat efectele terapeutice ale lacului Techirghiol.

 

 

 

 

Actualitate

Space Adventure, un veritabil succes! Din acest motiv, organizatorii au extins programul propus iniţial

Published

on

Expoziţia Space Adventure, găzduită de Romexpo, se dovedeşte a fi un real succes. Nu mai puţin de 50 de mii de persoane din Bucureşti, dar şi din ţară au vizitat până acum, expoziţia inedită, motiv pentru care, organizatorii au decis să prelungească programul de vizitare până pe 29 octombrie.

Cei care au trecut sau trec pragul Romexpo au ocazia să pătrundă într-o lume cu totul aparte. Artefacte de mari dimensiuni, numeroase rachete sau capsula Mercury sunt piesele de rezistenţă ale expoziţiei. Vizitatorii pot afla, de asemenea, cum a fost creată prima rachetă, cum a decurs prima misiune pe Lună, dar şi detalii inedite despre antrementele cosmonauţilor.

Totodată, mai multe costume originale, ce au fost folosite în misiuni spațiale, sunt expuse în cadrul expoziţiei Space Adventure. Printre aceste costume originale se numără şi echipamentul care i-a aparținut lui Aleksei Leonov, primul om care a efectuat o ieşire în spaţiu, în 1965, realizată pentru misiunea Apollo-Soyuz.

Expoziţia Space Adventure poate fi admirată în fiecare zi a săptămânii, în cadrul pavilionului C3 din incinta Romexpo, iar biletele pot fi achiziţionate de la faţa locului sau online.

sursa foto: expozitiespatiala.ro

Continue Reading

Actualitate

Să îi prețuim pe seniorii constănțeni

Published

on

Celebrarea seniorilor orașului nostru este un lucru pe care cu toții trebuie să îl facem, deoarece lor le datorăm faptul că suntem în viață și că au luptat pentru ca generația actuală să aibă condițiile de astăzi.  O piatră de temelie a oricărui oraș sunt vârstnicii lui. Astăzi a fost despre ei, despre seniorii Constanței. Aceștia au premiați de către primarul Constanței într-un cadru plin de emoție la Casa de Cultură a Sindicatelor, dar au avut parte și de un recital al artiștilor constănțeni, care au vrut să le aducă un zâmbet pe chip.

Prețuirea și aprecierea celor care ne-au învățat să vorbim, să citim, să socotim, cei care ne-au învățat tainele școlii și ne-au inițiat în viață sunt bunicii și străbunicii noștri. De aceea este un lucru normal, ca noi,  toți cei din generația actuală să îi celebrăm cum se cuvinte ori de câte ori avem ocazia.

În cadrul ceremoniei organizate au fost premiate 274 de persoane care au împlinit vârsta de 80 de ani, 93 de cupluri care au celebrat 50 de ani de căsătorie și 52 de persoane care au împlinit 90 de ani.

În sală a mai fost prezent pe lângă seniorii Constanței și Vasile Dămășaru, care poate fi un exemplu pentru tânăra generație. La cei 111 ani, seniorul merge de ani de zile, câte doi kilometri pe jos, prin Parcul Tăbăcărie, unde se întâlnește cu prietenii să joace table.

Secretul unei longevității unei relații sau a unei vârste venerabile nu este unul complicat, iar cuvântul esențial este cumpătarea, de care seniorii orașului nostru au dat dovadă timp de zeci de ani.

Sursa foto: wallstreet.ro

Continue Reading

Actualitate

Constanța, în sondaj

Published

on

Fundația Universitară a Mării Negre alături de Universitatea Ovidius și ISCOP au realizat împreună un sondaj de opinie, cu și despre Constanța. Sondajul intitulat- Constanța- agenda socială, economică și strategică a avut în vedere un eșantion de peste 1000 de persoane care au fost chestionate. Subiectele abordate s-au referit la modalitate prin care constănțenii văd orașul lor.

Fiecare municipiu, fiecare regiune trebuie să știe care este părerea populației despre oraș, care sunt îngrijorările oamenilor și care ar crede ei că sunt soluțiile. Toate acestea au fost chestionate, în sondajul realizat la malul mării.

Printre întrebările puse constănțenilor a fost și cea referitoare la ideea prin care Constanța ar putea să devină un oraș regal, care în ochii locuitorilor a prins foarte bine.

Timp de aproximativ o săptămână au fost culese date de la constănțeni cu privire Constanța. Punctele atinse în acest sondaj țin în mare parte de agenda socială, economică și strategică a orașului de la malul mării.

Infrastructură, sănătatea și corupția sunt punctele cele mai arzătoare care îi preocupă pe constănțeni referitor la oraș.

Sursa foto: theescapers.ro

Continue Reading
Advertisement

Trending

Copyright © 2019 RoPressOnline