Connect with us

Diverse

Israel, lecţie de turism predată multor state europene, în 2019

Published

on

Israel, lecţie de turism predată multor state europene, în 2019. Iar dacă până în prezent, numărul vizitatorilor este semnificativ, Ministerul Turismului din Israel se aşteaptă ca numărul turiştilor să depăşească pragul de 4,5 milioane.

Ţara Sfântă este, de altfel, una dintre destinaţiile preferate şi în rândul românilor, în ultimii ani. De pildă, în primele opt luni ale anului curent, nu mai puţin de 80 de mii de turişti români au vizitat Israelul, în creştere cu 17% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Potrivit datelor furnizate de Ministerul Turismului din Israel, România este a doua ţară din regiune ca număr de vizitatori, după Polonia. Concret, aproximativ 5000 de turiști români vizitează Israelul în fiecare lună, chiar și în timpul sezonului cald.

În ceea ce priveşte destinaţiile alese, trendul rămâne acelaşi precum în ultimii ani. De regulă, cei mai mulţi turişti care sosesc în Israel au ca destinaţii de vacanţă vestitele oraşe Ierusalim sau Tel Aviv, fie Marea Moartă.

Aşadar, locurile sfinte rămân în topul preferinţelor fiecărui turist care trece Israelul în itinerariul său de vacanţă. Cu toate acestea, Ţara Sfântă oferă multe alte experienţe şi satisfacţii, precum shopping-ul, hotelurile de lux, restaurantele rafinate, festivaluri în vogă şi multe altele. Practic, cei care sosesc aici vor găsi mereu ceva interesant de făcut, căci Israelul oferă experienţe pentru toate gusturile şi pentru toate buzunarele.

Aşadar, românii au toate motivele să îşi planifice o vacanţă în Israel. Totodată, e bine de ştiut că nu mai puţin opt companii aeriene operează zboruri zilnice şi săptămânale între Bucureşti şi Tel Aviv. În ceea ce priveşte biletele de avion, tarifele au scăzut considerabil în ultimii ani, astfel că preţurile pornesc de la 50 de euro.

sursa foto: theculturetrip.com

Actualitate

Weekend presărat cu evenimente, dar şi restricţii de circulaţie, în Bucureşti

Published

on

Se anunţă un weekend plin de evenimente în Bucureşti. Şi, deopotrivă, cu numeroase restricţii de circulaţie în anumite zone ale capitalei.

Sâmbătă, mult aşteptatul eveniment sportiv „The color run night” va închide circulaţia pe mai multe artere importante din Bucureşti. În aceste condiţii, poliţiştii Brigăzii Rutiere le atrag atenţia bucureştenilor că traficul rutier va fi restricţionat între orele 17.00 – 23.00 pe traseul de desfăşurare a evenimentului, dar şi pe arterele care acced în acesta, astfel: parcarea Bibliotecii Naţionale – Bd. Mircea Voda – Bd. Unirii – Piaţa Alba Iulia, returul fiind pe traseul delimitat de Bd. Unirii până la podul Şerban Vodă – Bd. Unirii – Bd. Mircea Vodă – parcarea Bibliotecii Naţionale.

Duminică, circulaţia urmează a fi restricţionată între orele 6.00 – 15.30, pe Şos. Kiseleff, pentru a permite buna desfăşurare a evenimentul sportiv „Turul României 2019”, competiţie ce poartă egida Federaţiei Române de Ciclism. În aceste circumstanţe, circulaţia rutieră va fi restricţionată pe pe Şos. Kiseleff, pe axul central, segmentul cuprins între Piaţa Presei Libere şi Arcul de Triumf, respectiv pe Şos. Kiseleff, segmentul cuprins între Arcul de Triumf şi Piata Victoriei.

Astfel, reprezentanţii Brigăzii Rutiere îi sfătuiesc pe şoferii din capitală să evite pe cât posibil deplasarea în zonele menţionate, să circule prudent şi să respecte semnalele agenţilor rutieri.

sursa foto: uti.eu.com

Continue Reading

Actualitate

Cele mai potrivite oraşe, la nivel mondial, pentru antreprenori

Published

on

V-aţi gândit vreodată care este cel mai potrivit oraş, la nivel mondial, pentru a pune bazele unei afaceri? Şi mai mult decât atât, de a aveea succes şi profit pe termen lung? Iată, aşadar, în rândurile următoare, răspunsul acestei întrebări. Şi nu, nu vă gândiţi că măcar vreun oraş din România se regăseşte în topul celor mai bune oraşe pentru antreprenori.

Cel mai recent studiu realizat de PeoplePerHour scoate în evidenţă un aspect cel puţin surprinzător. În topul celor mai bune oraşe pentru startup-uri se situează un o capitală europeană. Viena a devansat astfel metropole renumite la nivel mondial pentru oportunităţile pe care le au la dispoziţie antreprenorii.

Dacă ne raportăm la mentaliatea cu care aceşti oameni au fost educaţi, aceea de a respecta regulile şi de a fi corecţi, iar dacă coroborăm cu cadrul legislativ stabil care există în Viena şi, în general, în Austria, şi care poate atrage investitori străini, atunci da, putem să justificăm de ce Viena este preferată de către antreprenori. Dar pe de altă parte, trăim în era digitalizării, iar afacerile tradiţionale se mută în online. Şi astfel observăm că cele mai mari business-uri sunt…nimic. De pildă, Uber, Amazon şi altele au pornit cu active zero, dintr-un birou sau dintr-un garaj, indiferent că era situat în centrul unei capitale renumite sau chiar într-un oraş mic. Astfel, cred eu că locaţia este criteriul cel mai irelevant la ora actuală. Alte criterii sunt, însă, relevante: predictibilitatea, stabilitatea fiscală, ritmicitatea unor controale.”, declară CRISTINA CHIRIAC, doctor în economie

”Nu este deloc surprinzător. Ei sunt foarte buni şi în turism, astfel că, de ce nu ar avea cele mai bune premise şi pentru cei care vor să investească? De fapt, în strategiile de dezvoltare ale marilor oraşe sunt două axe de promovare: una este atragerea de turişti, iar una, care este mai puţin cunoscută, dar extrem de importantă, este atragerea de investitori.”, declară CRISTIAN BĂRHĂLESCU, manager Icar Tours

Dincolo de faptul că este un punct de referinţă pe harta turismului mondial, Viena oferă multe alte avantaje celor care vor să demareze o afacere. Calitatea vieții este ireproşabilă, sistemul de sănătate și eficiența transportului în comun sunt doar câteva dintre atuurile capitalei Austriei. De altfel, în opinia specialiştilor, nici nu ar trebui să ne surprindă că Viena a detronat oraşe precum New York sau Tokyo, veritabile metropole ale primelor două puteri economice mondiale.

 ”Dacă în Statele Unite sau în Japonia, nivelul de dezvoltare a afacerilor a ajuns la un nivel maxim de eficientizare, în Europa încă mai sunt câţiva paşi de făcut. Însă, în SUA contează foarte mult capitalul, iar în Europa contează foarte mult personalul.”, declară CRISTIAN BĂRHĂLESCU, manager Icar Tours

”Pe de altă parte, dacă staţi de vorbă cu antreprenori care au business-uri atât în Austria cât şi în alte ţări, o să vedeţi că aceştia se plâng de un nivel al birocraţiei foarte ridicat, întrucât sunt foarte multe formulare de completat, cheltuielile cu serviciile auxiliare sunt mari, aşadar eu consider că trebuie să luăm în calcul mai mulţi factori atunci când afirmăm că o anumită capitală este preferată de către antreprenori. Antreprenorul este acel om care îndrăzneşte să investească acolo unde nimeni nu are curaj să o facă!”, declară CRISTINA CHIRIAC, doctor în economie

Viena este urmată în clasament de Tokyo, iar podiumul este completat de Madrid. Urmează apoi Singapore şi Bruxelles. Abia pe locul şapte se situează şi un oraş american, respectiv Washington DC.

sursa foto: coinoshi.com

Continue Reading

Actualitate

Târg apicol, la Sighişoara, în acest weekend

Published

on

Eveniment important dedicat apicultorilor din România, dar şi de peste hotare. În luna septembrie, Sighişoara va fi gazda celui mai important târg apicol.

Peste 60 de apicultori din ţară, dar şi din alte state europene îşi vor da întâlnire la Sighişoara. Inaugurarea târgului apicol va avea loc sâmbătă, 14 septembrie, începând cu orele 11.00.

Nu mai puţin de 60 de apicultori vor pune la dispoziţia publicului numeroase sortimente de miere, produse bio, dar şi accesorii apicole. Vizitatorii sunt, aşadar, aşteptaţi să treacă pragul târgului atât sâmbătă, cât şi duminică, între orele 09.00 – 19.00.

Totodată, e bine de ştiut că duminică, în cea de-a doua zi a evenimentului va avea loc şi premierea standurilor. Vor fi alese cele mai frumoase standuri, urmând ca mai apoi, acestea să fie răsplătite cu premii surpriză.

Aşadar, dacă vă aflaţi în zonă, în weekend-ul ce urmează, nu ezitaţi să vizitaţi standurile târgului apicol. Veţi găsi produse de cea mai bună calitate, de la miere, polen, propolis şi siropuri, până la utilaje şi accesorii pentru apicultori, cât şi produse tradiţionale.

sursa foto: Targ Apicol Apiardeal

Continue Reading
Advertisement

Trending

Copyright © 2019 RoPressOnline