Connect with us

Actualitate

Creştere accentuată a ofertei de locuinţe, în România

Published

on

Creştere semnificativă a ofertei de locuinţe, în România. Însă, cu toate acestea, cererea stagnează. Potrivit Institutului Naţional de Statistică, în primul trimiestru al anului 2019 au fost date în folosinţă peste 27.000 de locuinţe, în creştere comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior.

Concret, 27.204 locuinţe au fost date în folosinţă în trimestrul I al anului curent, astfel că se constată o creştere de 4.189 de unităţi faţă de 2018. Totodată, raportul INS mai arată că în trimestrul al doilea din 2019 au fost date în folosinţă 14.490 locuinţe, în creştere cu 1748 locuinţe, faţă de trimestrul II al anului trecut. Aşa cum era de aşteptat, la nivel naţional, cele mai multe locuinţe au fost construite în mediul urban, în proporţie de 62,6%.

Distribuţia în profil regional în trimestrul II 2019 comparativ cu trimestrul II 2018, denotă o creştere a numărului locuinţelor terminate în următoarele regiuni de dezvoltare: Bucureşti–Ilfov (+1.270 locuinţe), Vest (+390), Centru (+360) şi Sud–Muntenia (+254). Totodată, potrivit INS, scăderi au avut loc în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Est (-317 locuinţe), Nord–Vest (-117), Sud–Vest Oltenia (-73), respectiv Nord–Est (-19).

Revenind la primul trimestru din 2019, cele mai multe locuinţe au fost date în folosinţă în mediul urban, ca pondere reprezentând nu mai puţin de 61 de procente din total. Repartiţia pe surse de finanţare a locuinţelor terminate relevă faptul că, în semestrul I 2019, faţă de semestrul I 2018, a crescut atât numărul locuinţelor realizate din fonduri private (+3.735 locuinţe), cât şi numărul de locuinţe realizate din fonduri publice (+ 454 locuinţe).

sursa foto: green-report.ro

Actualitate

Alocațiile pentru copii ar putea crește anual din 2020

Published

on

Alocațiile de stat pentru copii vor fi indexate anual, în raport cu indicele de inflație, începând cu anul 2020, potrivit ministrului Muncii, Marius Budăi.

Acesta susține că măsura se va aplica începând cu 1 ianuarie 2020, iar cheltuielile aferente majorării alocațiilor vor fi incluse în bugetul din anul următor.

De la 1 aprilie, alocația pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau până la 3 ani în cazul copiilor cu dizabilități este de 300 de lei, 150 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani, precum și pentru tinerii care au împlinit vârstă de 18 ani și urmează cursurile învățământului liceal sau profesional, până la terminarea acestor cursuri.

De asemenea, alocația pentru copiii cu vârstă cuprinsă între 3 și 18 ani în cazul celor cu dizabilități este de 300 de lei.

Sursă foto: click.ro

Continue Reading

Actualitate

A început programul „Casa Verde”

Published

on

Noul program „Casa Verde”, destinat instalării panourilor fotovoltaice și-a dat startul săptămâna aceasta.  Programul este adresat persoanelor fizice, ce pot deveni, astfel, și producători de energie electrică.

Conform datelor Ministerului Mediului, prin bugetul alocat pentru programul „Casa Verde” vor putea fi finanțate proiecte pentru circa 33.000 de unități locative.

Administrația Fondului pentru Mediu a publicat lista cu cele 260 de firme de instalatori de panouri fotovoltaice, la nivel național, prin care se va derula programul de instalare propriu-zisă în urma căruia 33.000 de locuinţe din România vor avea câte un sistem fotovoltaic subvenţionat cu până la 20.000 de lei.

De la începutul lunii septembrie, persoanele fizice care au fost interesate de instalarea unor astfel de panouri s-au putut înscrie în program, la una dintre aceste 260 de firme, care vor semna contractele cu Administrația Fondului pentru Mediu.

Sursa foto: economica.net

Continue Reading

Actualitate

Ziua Internațională a Democrației, celebrată în toată lumea

Published

on

Pe 15 septembrie, în fiecare an, se sărbătorește Ziua Internațională a Democrației. Conform Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, democrația este o valoare universală bazată pe voința liber exprimată a oamenilor de a-și determina propriile sisteme politice, economice, sociale și culturale și cu participarea lor deplină în toate aspectele vieții lor.

Data de 15 septembrie coincide, în mod simbolic, cu adoptarea de către Uniunea Interparlamentară, în septembrie 1997, a Declaraţiei Universale privind Democraţia. Declaraţia afirmă principiile democraţiei, elementele şi modalităţile de exercitare a unei guvernări democratice, precum şi dimensiunea internaţională a democraţiei.

Democrația este un ideal fondat pe valorile comune ale societăților dezvoltate, cât și un drept fundamental al cetățenilor, care trebuie exercitat în condiții de libertate, egalitate, transparență și responsabilitate.

Marcată pentru prima dată în 2008, decizia privind sărbătorirea acestei zile a fost luată de Adunarea Generală a ONU, la 8 noiembrie 2007, prin Rezoluția A/62/7, ca rezultat al unei propuneri avansate inițial de Qatar și un grup de 8 state, printre care și România.

Națiunile Unite încurajează guvernele să consolideze programele naționale consacrate promovării și consolidării democrației.

Democrația contribuie substanțial la progresul economic și social, la pacea și securitatea internațională și la respectarea drepturilor și libertăților fundamentale.

Ziua Internațională a Democrației reprezintă o reafirmare a angajamentului comunității internaționale de a construi societăți participative și deschise, bazate pe statul de drept și pe drepturile fundamentale ale omului.

Sursa foto: totpal.ro

Continue Reading
Advertisement

Trending

Copyright © 2019 RoPressOnline