Connect with us

Diverse

Alternativa ideală pentru mersul la sală

Published

on

În secolul vitezei, când avem tot mai puţin timp la dispoziţie pentru noi, dieta şi regimul alimentar pot fi date uitării. Pentru o siluetă de invidiat, specialiştii în frumuseţe ne recomandă tratamentul inovator de biostimulare musculară. Sau, cu alte cuvinte, alternativa ideală îndeosebi pentru doamnele şi domnişoarele care nu au timp să meargă la sală.

Biostimularea reprezintă o procedură de remodelare corporală ce foloseşte stimularea electrică a musculaturii şi a altor ţesuturi, cu ajutorul unor impulsuri asemănătoare stimulilor fiziologici.

Prin biostimulare, ultrasunete şi microcurenţi, acest aparat combate practic toate problemele siluetei: celulită, slăbire, tonifiere, relaxare, cosmetică şi multe altele. Beneficiile sunt, aşadar, numeroase, iar rezultatele sunt remarcabile.

În câteva săptămâni, corpul se va schimba radical. Dintre beneficii putem aminti: redă fermitatea muşchilor, chiar şi a celor care nu au fost lucraţi niciodată, elimină rapid celulita superficială şi profundă, stratul adipos se micşorează în favoarea masei musculare, circulaţia sângelui se îmbunătăţeşte, corpul va fi detoxifiat şi regenerat.”, declară RAMONA VASILE, kinetoterapeut

Biostimularea acţionează oriunde dorim noi şi unde există ţesut muscular, dar utilitatea sa este maximă îndeosebi în zonele unde exerciţiile fizice nu au efect.

“În ziua de astăzi, multe femei nu mai au timp pentru a face sport, aşa că salonul nostru le recomandă biostimulare ultratone. Are 40 de tipuri de unde electrice şi este foarte benefică pentru zilele noastre.”, declară TATIANA BAIU, administrator Evelis Beauty Center

Totodată, dacă biostimularea se asociază cu tratamentul cu LPG, remodelarea corporală, pierderea în centimetri şi regresia celulitei vor fi spectaculoase şi rapide.

Actualitate

Weekend presărat cu evenimente, dar şi restricţii de circulaţie, în Bucureşti

Published

on

Se anunţă un weekend plin de evenimente în Bucureşti. Şi, deopotrivă, cu numeroase restricţii de circulaţie în anumite zone ale capitalei.

Sâmbătă, mult aşteptatul eveniment sportiv „The color run night” va închide circulaţia pe mai multe artere importante din Bucureşti. În aceste condiţii, poliţiştii Brigăzii Rutiere le atrag atenţia bucureştenilor că traficul rutier va fi restricţionat între orele 17.00 – 23.00 pe traseul de desfăşurare a evenimentului, dar şi pe arterele care acced în acesta, astfel: parcarea Bibliotecii Naţionale – Bd. Mircea Voda – Bd. Unirii – Piaţa Alba Iulia, returul fiind pe traseul delimitat de Bd. Unirii până la podul Şerban Vodă – Bd. Unirii – Bd. Mircea Vodă – parcarea Bibliotecii Naţionale.

Duminică, circulaţia urmează a fi restricţionată între orele 6.00 – 15.30, pe Şos. Kiseleff, pentru a permite buna desfăşurare a evenimentul sportiv „Turul României 2019”, competiţie ce poartă egida Federaţiei Române de Ciclism. În aceste circumstanţe, circulaţia rutieră va fi restricţionată pe pe Şos. Kiseleff, pe axul central, segmentul cuprins între Piaţa Presei Libere şi Arcul de Triumf, respectiv pe Şos. Kiseleff, segmentul cuprins între Arcul de Triumf şi Piata Victoriei.

Astfel, reprezentanţii Brigăzii Rutiere îi sfătuiesc pe şoferii din capitală să evite pe cât posibil deplasarea în zonele menţionate, să circule prudent şi să respecte semnalele agenţilor rutieri.

sursa foto: uti.eu.com

Continue Reading

Actualitate

Cele mai potrivite oraşe, la nivel mondial, pentru antreprenori

Published

on

V-aţi gândit vreodată care este cel mai potrivit oraş, la nivel mondial, pentru a pune bazele unei afaceri? Şi mai mult decât atât, de a aveea succes şi profit pe termen lung? Iată, aşadar, în rândurile următoare, răspunsul acestei întrebări. Şi nu, nu vă gândiţi că măcar vreun oraş din România se regăseşte în topul celor mai bune oraşe pentru antreprenori.

Cel mai recent studiu realizat de PeoplePerHour scoate în evidenţă un aspect cel puţin surprinzător. În topul celor mai bune oraşe pentru startup-uri se situează un o capitală europeană. Viena a devansat astfel metropole renumite la nivel mondial pentru oportunităţile pe care le au la dispoziţie antreprenorii.

Dacă ne raportăm la mentaliatea cu care aceşti oameni au fost educaţi, aceea de a respecta regulile şi de a fi corecţi, iar dacă coroborăm cu cadrul legislativ stabil care există în Viena şi, în general, în Austria, şi care poate atrage investitori străini, atunci da, putem să justificăm de ce Viena este preferată de către antreprenori. Dar pe de altă parte, trăim în era digitalizării, iar afacerile tradiţionale se mută în online. Şi astfel observăm că cele mai mari business-uri sunt…nimic. De pildă, Uber, Amazon şi altele au pornit cu active zero, dintr-un birou sau dintr-un garaj, indiferent că era situat în centrul unei capitale renumite sau chiar într-un oraş mic. Astfel, cred eu că locaţia este criteriul cel mai irelevant la ora actuală. Alte criterii sunt, însă, relevante: predictibilitatea, stabilitatea fiscală, ritmicitatea unor controale.”, declară CRISTINA CHIRIAC, doctor în economie

”Nu este deloc surprinzător. Ei sunt foarte buni şi în turism, astfel că, de ce nu ar avea cele mai bune premise şi pentru cei care vor să investească? De fapt, în strategiile de dezvoltare ale marilor oraşe sunt două axe de promovare: una este atragerea de turişti, iar una, care este mai puţin cunoscută, dar extrem de importantă, este atragerea de investitori.”, declară CRISTIAN BĂRHĂLESCU, manager Icar Tours

Dincolo de faptul că este un punct de referinţă pe harta turismului mondial, Viena oferă multe alte avantaje celor care vor să demareze o afacere. Calitatea vieții este ireproşabilă, sistemul de sănătate și eficiența transportului în comun sunt doar câteva dintre atuurile capitalei Austriei. De altfel, în opinia specialiştilor, nici nu ar trebui să ne surprindă că Viena a detronat oraşe precum New York sau Tokyo, veritabile metropole ale primelor două puteri economice mondiale.

 ”Dacă în Statele Unite sau în Japonia, nivelul de dezvoltare a afacerilor a ajuns la un nivel maxim de eficientizare, în Europa încă mai sunt câţiva paşi de făcut. Însă, în SUA contează foarte mult capitalul, iar în Europa contează foarte mult personalul.”, declară CRISTIAN BĂRHĂLESCU, manager Icar Tours

”Pe de altă parte, dacă staţi de vorbă cu antreprenori care au business-uri atât în Austria cât şi în alte ţări, o să vedeţi că aceştia se plâng de un nivel al birocraţiei foarte ridicat, întrucât sunt foarte multe formulare de completat, cheltuielile cu serviciile auxiliare sunt mari, aşadar eu consider că trebuie să luăm în calcul mai mulţi factori atunci când afirmăm că o anumită capitală este preferată de către antreprenori. Antreprenorul este acel om care îndrăzneşte să investească acolo unde nimeni nu are curaj să o facă!”, declară CRISTINA CHIRIAC, doctor în economie

Viena este urmată în clasament de Tokyo, iar podiumul este completat de Madrid. Urmează apoi Singapore şi Bruxelles. Abia pe locul şapte se situează şi un oraş american, respectiv Washington DC.

sursa foto: coinoshi.com

Continue Reading

Actualitate

Târg apicol, la Sighişoara, în acest weekend

Published

on

Eveniment important dedicat apicultorilor din România, dar şi de peste hotare. În luna septembrie, Sighişoara va fi gazda celui mai important târg apicol.

Peste 60 de apicultori din ţară, dar şi din alte state europene îşi vor da întâlnire la Sighişoara. Inaugurarea târgului apicol va avea loc sâmbătă, 14 septembrie, începând cu orele 11.00.

Nu mai puţin de 60 de apicultori vor pune la dispoziţia publicului numeroase sortimente de miere, produse bio, dar şi accesorii apicole. Vizitatorii sunt, aşadar, aşteptaţi să treacă pragul târgului atât sâmbătă, cât şi duminică, între orele 09.00 – 19.00.

Totodată, e bine de ştiut că duminică, în cea de-a doua zi a evenimentului va avea loc şi premierea standurilor. Vor fi alese cele mai frumoase standuri, urmând ca mai apoi, acestea să fie răsplătite cu premii surpriză.

Aşadar, dacă vă aflaţi în zonă, în weekend-ul ce urmează, nu ezitaţi să vizitaţi standurile târgului apicol. Veţi găsi produse de cea mai bună calitate, de la miere, polen, propolis şi siropuri, până la utilaje şi accesorii pentru apicultori, cât şi produse tradiţionale.

sursa foto: Targ Apicol Apiardeal

Continue Reading
Advertisement

Trending

Copyright © 2019 RoPressOnline