Connect with us

Actualitate

Cupa României la Volei pe Plajă şi-a desemnat câştigătorii

Published

on

A fost spectacol total pe plaja Dandana din centrul staţiunii Mamaia! Ediţia inaugurală a Cupei României la volei pe plajă şi-a desemnat câştigătorii. Totul în urma a două finale extrem de disputate, atât la masculin, cât şi la feminin.

După un succes răsunător obţinut în finala Campionatului de Volei pe plajă, constănţeanca Beata Vaida de la Club Sportiv Lake View şi-a trecut în palmares un nou titlu. Alături de noua sa colegă, Lavinia Tătăran, a câştigat şi Cupa României, după o finală foarte strânsă.

“Suntem puţin obosite, atât eu cât şi Marina, cea care deja se pregăteşte la volei în sală, aşa că ne-a solicitat puţin, având în vedere că trebuia să ne acomodăm cu jocul împreună, am făcut şi antrenamente, cât şi meciurile. Una peste alta, satisfacţia este pe măsură, deşi poate că sunt prea obosită ca să mă manifest, dar mă bucur extrem de mult.”, declară BEATA VAIDA, câştigătoare Cupa României

“Sunt plecată de 10 ani în Statele Unite, am plecat cu voleiul şi acum m-am întors în vacanţă. Am zis să joc cu Bea, nici nu am ştiut de turneu, s-a nimerit să fie aici. Am venit să-mi văd toţi prietenii cu care am copilărit şi astfel am avut plăcerea să joc alături de Bea în acest turneu.”, afirmă  LAVINIA TĂTĂRAN, câştigătoare Cupa României

Spre deliciul numeroşilor spectatori prezenţi în tribune, băieţii au făcut şi ei un meci memorabil în finala Cupei.

“A meritat! Întotdeauna merită! După cum spuneam, e un sport foarte spectaculos! Invităm alături de noi cât mai mulţi spectatori, organizatorii au fost pe măsura aşteptărilor, aşa că ne dorim cât mai multe turnee şi cât mai mult spectacol!”, declară BOGDAN BRATOSIN, câştigător Cupa României

“Am reuşit să câştigăm acest turneu, deşi noi suntem la prima ediţie. Eu zic că am făcut o figură frumoasă şi ne bucurăm foarte mult. Munca în echipă este foarte importantă într-un astfel de sport. Este primordială! Şi partea bună a fost că ne-am ajutat unul pe altul.”, completează BOGDAN BRATOSIN, câştigător Cupa României

“Meciuri senzaţionale, la fete, de exemplu, categoric au jucat cele mai bune două echipe, iar la băieţi totul a fost cu surprize.”, declară GEORGE PEICEA, secretar Comisia Naţională de Volei pe Plajă

Atât Campionatul Naţional cât şi Cupa României la Volei pe plajă s-au dovedit un veritabil succes, transformând staţiunea Mamaia în capitala voleiului de calitate.

Actualitate

Alocațiile pentru copii ar putea crește anual din 2020

Published

on

Alocațiile de stat pentru copii vor fi indexate anual, în raport cu indicele de inflație, începând cu anul 2020, potrivit ministrului Muncii, Marius Budăi.

Acesta susține că măsura se va aplica începând cu 1 ianuarie 2020, iar cheltuielile aferente majorării alocațiilor vor fi incluse în bugetul din anul următor.

De la 1 aprilie, alocația pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau până la 3 ani în cazul copiilor cu dizabilități este de 300 de lei, 150 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani, precum și pentru tinerii care au împlinit vârstă de 18 ani și urmează cursurile învățământului liceal sau profesional, până la terminarea acestor cursuri.

De asemenea, alocația pentru copiii cu vârstă cuprinsă între 3 și 18 ani în cazul celor cu dizabilități este de 300 de lei.

Sursă foto: click.ro

Continue Reading

Actualitate

A început programul „Casa Verde”

Published

on

Noul program „Casa Verde”, destinat instalării panourilor fotovoltaice și-a dat startul săptămâna aceasta.  Programul este adresat persoanelor fizice, ce pot deveni, astfel, și producători de energie electrică.

Conform datelor Ministerului Mediului, prin bugetul alocat pentru programul „Casa Verde” vor putea fi finanțate proiecte pentru circa 33.000 de unități locative.

Administrația Fondului pentru Mediu a publicat lista cu cele 260 de firme de instalatori de panouri fotovoltaice, la nivel național, prin care se va derula programul de instalare propriu-zisă în urma căruia 33.000 de locuinţe din România vor avea câte un sistem fotovoltaic subvenţionat cu până la 20.000 de lei.

De la începutul lunii septembrie, persoanele fizice care au fost interesate de instalarea unor astfel de panouri s-au putut înscrie în program, la una dintre aceste 260 de firme, care vor semna contractele cu Administrația Fondului pentru Mediu.

Sursa foto: economica.net

Continue Reading

Actualitate

Ziua Internațională a Democrației, celebrată în toată lumea

Published

on

Pe 15 septembrie, în fiecare an, se sărbătorește Ziua Internațională a Democrației. Conform Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, democrația este o valoare universală bazată pe voința liber exprimată a oamenilor de a-și determina propriile sisteme politice, economice, sociale și culturale și cu participarea lor deplină în toate aspectele vieții lor.

Data de 15 septembrie coincide, în mod simbolic, cu adoptarea de către Uniunea Interparlamentară, în septembrie 1997, a Declaraţiei Universale privind Democraţia. Declaraţia afirmă principiile democraţiei, elementele şi modalităţile de exercitare a unei guvernări democratice, precum şi dimensiunea internaţională a democraţiei.

Democrația este un ideal fondat pe valorile comune ale societăților dezvoltate, cât și un drept fundamental al cetățenilor, care trebuie exercitat în condiții de libertate, egalitate, transparență și responsabilitate.

Marcată pentru prima dată în 2008, decizia privind sărbătorirea acestei zile a fost luată de Adunarea Generală a ONU, la 8 noiembrie 2007, prin Rezoluția A/62/7, ca rezultat al unei propuneri avansate inițial de Qatar și un grup de 8 state, printre care și România.

Națiunile Unite încurajează guvernele să consolideze programele naționale consacrate promovării și consolidării democrației.

Democrația contribuie substanțial la progresul economic și social, la pacea și securitatea internațională și la respectarea drepturilor și libertăților fundamentale.

Ziua Internațională a Democrației reprezintă o reafirmare a angajamentului comunității internaționale de a construi societăți participative și deschise, bazate pe statul de drept și pe drepturile fundamentale ale omului.

Sursa foto: totpal.ro

Continue Reading
Advertisement

Trending

Copyright © 2019 RoPressOnline