Connect with us

Actualitate

Zilele municipiului Tulcea

Published

on

Zile de sărbătoare la Tulcea. Oraşul de lângă Dunăre celebrează zilele orașului cu tot felul de evenimente, printre care şi concerte la care participă nume sonore ale muzicii româneşti. Irina Rimes, Taxi şi The Motans sunt doar câţiva dintre artiştii care i-au încântat pe tulceni în prima seară, din cele două dedicate orașului.

În zi de sărbătoare, de Sfânta Maria, Tulcea a mai avut un motiv în plus de bucurie, zilele municipiului Tulcea, i-au adus împreună deopotrivă pe tulceni, dar și pe turiști pentru a celebra cele două evenimente importante.

„Este un moment de întreită sărbătoare la Tulcea, dacă socotim sărbătoarea de Sfânta Maria, dacă socotim Ziua Marinei pentru că și noi ca și orașul de la malul mării sărbătorim cu aceeași dragoste acest eveniment și în al treilea rând vorbim despre ziua municipiului Tulcea, pentru că Sfânta Maria este și ocrotitoarea spirituală a orașului nostru. Avem două zile de sărbătoare, cu un program extrem de complex. Urez astfel, la mulți ani Tulcea și fie ca cetatea noastră să dăinuiască cât vremurile”, a declarat Constantin Hogea, primarul municipiul Tulcea.

De multă voie bună, distracție și versuri celebre pe care le-au fredonat constant în prima seară de sărbătoare, au avut parte tulcenii. Artiștii consacrați care i-au încântat pe aceștia au fost, Irina Rimes și trupele Taxi și The Motans.

Sărbătoarea continuă și vineri, iar localnicii şi turiştii vor avea parte de alte surprize. Astfel, alţi artiști români de seamă îi vor încânta pe spectatori. Muzica lui Nicole Cherry, Liviu Teodorescu și Damian & Brothers va răsuna în această seară pe scena din apropierea Lacului Ciuperca. Un inedit foc de artificii va încheia manifestările de la Tulcea, chiar din mijlocul lacului Ciuperca în seara aceasta.

Sursa foto: Primăria Tulcea

Actualitate

Alocațiile pentru copii ar putea crește anual din 2020

Published

on

Alocațiile de stat pentru copii vor fi indexate anual, în raport cu indicele de inflație, începând cu anul 2020, potrivit ministrului Muncii, Marius Budăi.

Acesta susține că măsura se va aplica începând cu 1 ianuarie 2020, iar cheltuielile aferente majorării alocațiilor vor fi incluse în bugetul din anul următor.

De la 1 aprilie, alocația pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau până la 3 ani în cazul copiilor cu dizabilități este de 300 de lei, 150 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani, precum și pentru tinerii care au împlinit vârstă de 18 ani și urmează cursurile învățământului liceal sau profesional, până la terminarea acestor cursuri.

De asemenea, alocația pentru copiii cu vârstă cuprinsă între 3 și 18 ani în cazul celor cu dizabilități este de 300 de lei.

Sursă foto: click.ro

Continue Reading

Actualitate

A început programul „Casa Verde”

Published

on

Noul program „Casa Verde”, destinat instalării panourilor fotovoltaice și-a dat startul săptămâna aceasta.  Programul este adresat persoanelor fizice, ce pot deveni, astfel, și producători de energie electrică.

Conform datelor Ministerului Mediului, prin bugetul alocat pentru programul „Casa Verde” vor putea fi finanțate proiecte pentru circa 33.000 de unități locative.

Administrația Fondului pentru Mediu a publicat lista cu cele 260 de firme de instalatori de panouri fotovoltaice, la nivel național, prin care se va derula programul de instalare propriu-zisă în urma căruia 33.000 de locuinţe din România vor avea câte un sistem fotovoltaic subvenţionat cu până la 20.000 de lei.

De la începutul lunii septembrie, persoanele fizice care au fost interesate de instalarea unor astfel de panouri s-au putut înscrie în program, la una dintre aceste 260 de firme, care vor semna contractele cu Administrația Fondului pentru Mediu.

Sursa foto: economica.net

Continue Reading

Actualitate

Ziua Internațională a Democrației, celebrată în toată lumea

Published

on

Pe 15 septembrie, în fiecare an, se sărbătorește Ziua Internațională a Democrației. Conform Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, democrația este o valoare universală bazată pe voința liber exprimată a oamenilor de a-și determina propriile sisteme politice, economice, sociale și culturale și cu participarea lor deplină în toate aspectele vieții lor.

Data de 15 septembrie coincide, în mod simbolic, cu adoptarea de către Uniunea Interparlamentară, în septembrie 1997, a Declaraţiei Universale privind Democraţia. Declaraţia afirmă principiile democraţiei, elementele şi modalităţile de exercitare a unei guvernări democratice, precum şi dimensiunea internaţională a democraţiei.

Democrația este un ideal fondat pe valorile comune ale societăților dezvoltate, cât și un drept fundamental al cetățenilor, care trebuie exercitat în condiții de libertate, egalitate, transparență și responsabilitate.

Marcată pentru prima dată în 2008, decizia privind sărbătorirea acestei zile a fost luată de Adunarea Generală a ONU, la 8 noiembrie 2007, prin Rezoluția A/62/7, ca rezultat al unei propuneri avansate inițial de Qatar și un grup de 8 state, printre care și România.

Națiunile Unite încurajează guvernele să consolideze programele naționale consacrate promovării și consolidării democrației.

Democrația contribuie substanțial la progresul economic și social, la pacea și securitatea internațională și la respectarea drepturilor și libertăților fundamentale.

Ziua Internațională a Democrației reprezintă o reafirmare a angajamentului comunității internaționale de a construi societăți participative și deschise, bazate pe statul de drept și pe drepturile fundamentale ale omului.

Sursa foto: totpal.ro

Continue Reading
Advertisement

Trending

Copyright © 2019 RoPressOnline