Connect with us

Actualitate

Se caută un supergreu!

Published

on

Se caută un supergreu! Campania inițiată de promoterul internațional Eduard Irimia și OSS Fighters a fost lansată oficial. Proiectul își propune reînvierea emoției sportului de contact și descoperirea a cât mai multor tineri talentați în acest sport. Campania oferă două mari avantaje, promovarea tinerilor sportivi în promoțiile OSS Fighters care vor avea totodată șansa de a fi implicați în filme de lung metraj sau alte proiecte din showbiz.    

Campania Se caută un supergreu își are rădăcinile undeva la începutul anilor 2000, atunci când, Eduard Irimia iniția o acțiune ce avea drept scop descoperirea de noi talente la sporturile de contact, box, respectiv K1.

Prin jurul anului 2004, când a venit Mike Tyson la Mamaia, am avut o campanie de Se caută un greu, chiar aici în stațiune. Atunci l-am găsit pe Moroșanu, după care an de an am repetat povestea cu Raul Cătinaș, cu Benny Adegbuy și tot așa. E momentul în care se schimbă generații, deja cam toți sportivii binecunoscuți de publicul din România s-au cam retras, sau sunt la pensie sau sunt în alte producții și atunci e momentul să dăm șansa unor tineri care vin din spate, care au aceeași ambiție, care merită să ajungă mai departe, a declarat promoterul internațional.

Astfel, timp de o lună de zile, organizatorii îi așteaptă pe sportivi, la ringul special amenajat pe plaja din Mamaia, în dreptul hotelului Sulina.  Zilnic între orele 18.00-20.00 vor avea loc preselecții, în cadrul cărora, tinerii la categoria de +85 vor fi testați.

Speranțele sunt foarte mari pentru că sunt foarte mulți sportivi de descoperit în România la ora actuală, sunt și foarte mulți pe plajă, o să mergem și pe plajă să-i întrebăm dacă vor să facă sparing în ringul OSS Fighters Se caută un supergreu, sunt și câțiva sportivi din Constanța care sunt la juniori și pe care o să-i introducem în promoția Se caută un supergreu. O să fie ok, o să fie foarte bine, o să descoperim un nou Moroșanu, un nou Iftimoaie, spune Marius Gheorghe, manager general OSS Fighters.

Albert este prima descoperire a organizatorilor, din cadrul campaniei. Are 16 ani și a intrat în lumea sportului de contact în urmă cu șase ani. A obținut deja un titlu de vicecampion european, la juniori. A aflat de inițiativă întâmplător și și-a propus să încerce, în ideea de a ajunge la categoria profesioniști, cât mai curând. Până atunci însă, va primi o bursă de pregătire prin OSS Fighters.

Alex Filip celebrul luptător constănțean de kickboxing, consideră campania o șansă foarte mare pentru sportivii constănțeni, pentru sportivii din kickboxing.

Eduard Irimia a adus un vibe pozitiv în ceea ce privește luptătorii. Sperăm să confirmăm și noi, să nu-i dezamăgim, a spus luptătorul.

De altfel, talentele descoperite în cadrul campaniei vor fi promovate în Galele OSS. Următoarea gală, va fi organizată pe 22 august, în Piațeta Cazino, din Mamaia, în cadrul căreia vor fi filmate scene importante din Back to Back, un film de acțiune cu tematică de fighting, cu mașini puternice și fete frumoase, realizat de promoterul Eduard Irimia.  În plus, tinerii sportivi participanți la campanie vor putea face figurație în film.

Din septembrie, campania va continua în țară, următoarea oprire urmând a fi făcută la Cluj.

 

 

Actualitate

Trei obiceiuri zilnice care te fac mai deștept

Published

on

Într-o lume care se mișcă aproape cu viteza luminii și oamenii nu au  timp cu adevărat pentru ei, trebuie să facă mici schimbări în viața lor pentru a-și mări capacitatea de concentrare și implicit inteligența. Pentru a avea rezultate mărețe ar trebui să urmeze doar câțiva pași, zilnici, care nu durează mai mult de o oră.

Un prim sfat ar fi să reflectați timp de 10 minute deoarece specialiștii spun faptul că e bine din când în când să fim doar „cu noi înșine”. Acest proces trebuie să fie unul gradual pornind de la întrebări „pentru tine” simple, ajungându-se la cele de profunzime, contemplative. Adresează-ți o întrebare grea în fiecare zi și ia-ți 10 minute din timp să meditezi asupra ei.

Un alt pas important pentru a-ți crește inteligența sunt cărțile. Respectiv 20 de minute în fiecare zi petrecute alături de cărțile preferate. Se spune că o carte citită la momentul potrivit îți poate schimba viața, iar cele 20 de minute ar putea să fie extrem de benefice pentru tine.

Un alt sfat esențial pe care cu toții ar trebui să îl urmăm se referă la concentrare. În momentul în care te concentrezi profund repui în mișcare mentalul și îți rafinezi capacitatea de a internaliza informațiile. Merită cu adevărat să aloci 30 de minute pe zi pe care să le dedici concentrării deoarece te va ajuta mult în viitor.

Sursa foto: descopera.ro

Continue Reading

Actualitate

Importanța endoscopiei digestive superioare

Published

on

Dacă ne supără stomacul sau avem arsuri este important să facem regulat endoscopie digestivă superioară Aceasta este o manevră minim invazivă ce permite medicului specialist să examineze esofagul, stomacul și prima porțiune a duodenului.

„Endoscopia digestivă superioară reprezintă investigația prin care putem diagnostica cancerul gastric și putem preleva testul pentru helicobacter pylori. Acesta este un test rapid, testul ureazei, care este o enzimă secretată de această bacterie ce îi permite să supraviețuiască în mediul acid din stomac prin degradarea ureei de la nivelul sucului gastric în amoniac și dioxid de carbon permițându-i astfel să alcalinizeze mediul gastric”, dr. Carmen Anda Hanu Achim, medic specialist gastroenterologie .

Endoscopia digestivă superioară permite diagnosticarea afecțiunilor ușoare precum gastrita, ulcerul gastric până la cele severe precum cancerul localizat la nivelul tubului digestiv superior.

Sursa foto: newsmed.ro

Continue Reading

Actualitate

Măsuri suplimentare de dezinfecție la Constanța

Published

on

Se iau măsuri de siguranță suplimentare în mijloacele de transport în comun CT BUS, pentru prevenirea riscului de îmbolnăviri cu infecții respiratorii acute. Dezinfecția se desfășoară cu precădere în timpul nopții, atunci când autobuzele ies din cursă, fiind realizată de o companie specializată.

Potrivit reprezentanților companiei de transport în comun, autobuzele sunt dezinfectate periodic cu un concentrat de suprafață, pentru uz uman și veterinar, cu spectru larg de aplicare ce curăță și dezinfectează într-o singură etapă. Substanța se aplică prin pulverizare și are efect bactericid, fungicid și virucid. După ce dezinfectantul a fost aplicat, ușile mijlocului de transport în comun se închid aproximativ jumătate de oră, timp în care substanța acționează asupra suprafețelor.

Acțiunile suplimentare de dezinfecție în mijloacele de transport în comun vor continua până la primăvară.

Sursa foto: ziare.com

Continue Reading
Advertisement

Trending

Copyright © 2019 RoPressOnline