Connect with us
Cupa Rig

Actualitate

ASCPD acordă asistenţă gratuită românilor afectaţi de furtul de date din Bulgaria

Published

on

Asociaţia Specialiştilor în Confidenţialitate şi Protecţia Datelor (ASCPD), din România, atrage atenţia asupra celei mai mari breşe de securitate din Europa de Est. Date personale, incluzând informaţii financiare a peste 5 milioane de persoane, au fost sustrase din bazele de date ale le Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală din Bulgaria. Conform estimărilor, mii de români, care au firma sau maşina înregistrată în Bulgaria, sunt ,,victimele” acestui atac cibernetic.
În această situaţie, membrii ASCPD au decis să ofere asistenţă şi consiliere de specialitate, gratuită, persoanelor afectate.

Accesând site-ul asociaţiei (https://ascpd.ro/consiliere) orice român, care se află în evidenţele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală din Bulgaria, poate să solicite ajutorul ASCPD, prin completarea unui simplu formular. Membrii ASCPD vor asista fiecare solicitant, în procesul de exercitare a drepturilor care provin din Regulamentul UE 679/2016.

,,Regulamentul 679/2016 (GDPR) este poate cea mai cunoscută măsură legislativă la nivel european, privind protecţia persoanelor vizate în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal, dar nu este singurul as din mâneca UE în lupta cu pericolele pe care era digitala le-a creat. Directiva NIS (Networking Information Security) este unul dintre răspunsurile Uniunii Europene la atacurile cibernetice tot mai virulente şi care profită de vulnerabilităţile infrastructurilor IT depăşite din punct de vedere tehnologic. Impactul directivei NIS va consta în crearea de structuri şi mecanismele necesare pentru cooperarea strategică şi operaţională între statele membre, pentru a asigura creşterea nivelului de rezistenţă al reţelelor şi al sistemelor informatice de pe teritoriul Uniunii Europene.”, a declarat Marius Dumitrescu, preşedintele Asociaţiei Specialiştilor în Confidenţialitate şi Protecţia Datelor (ASCPD).

Continue Reading

Actualitate

RIG SERVICE continuă tradiţia!

Published

on

,,Cupa RIG la Crap” merge mai departe, cu ediția a XXVI-a. Competiţia se va desfăşura, în perioada 21-25 august, pe lacul Corbu, cel mai modern și bine amenajat carpodrom din România. RIG SERVICE și președintele Florin Cârstocea, au intrat în istoria acestor competiții, cu cele 25 de ediții organizate cu sprijinul societății Alexandrion Group, pentru al treilea an consecutiv.

Pentru premii, în valoare totală de 101.000 lei, vor lupta 60 de echipe, care vor avea dreptul de a alege dintre cele 75 de standuri disponibile, standul (şi implicit sectorul) pe care doresc să pescuiască, pe durata a 4 zile de concurs (96 ore). Pe un sector, vor fi ocupate un numărul maxim de 20 de standuri.

Ordinea, în care echipele participante vor alege standul de pescuit, se va stabili prin tragere la sorţi, în ziua începerii competiţiei, în funcţie de ordinea achitării taxei de participare (avans sau integral), aşa cum va fi înscrisă în extrasul de cont al As. Club Sportiv Pescuit la Crap – Corbu CCC. Pentru o bună vizualizare a situaţiei din teren, pentru fiecare echipă ce urmează să aleagă, pe o hartă detaliată a pistei de concurs, se vor marca cu steguleţe standurile deja selectate şi componenţa echipelor care le ocupă.

 

 

Continue Reading

Actualitate

Ziua Mondială a Fotografiei

Published

on

În 2019 sărbătorim 180 de ani de la obţinerea primului brevet pentru realizarea fotografiei, în cadrul Zilei Mondiale a fotografiei aniversată la 19 august. De la începutul secolului al XIX-lea, fotografia a devenit un mod de exprimare tot mai important şi apreciat de tot mai mulţi oameni din întreaga lume. Inițiativa acestei sărbători a aparținut australianul Korske Ara, în anul 2009 care este la momentul acela un tânăr pasionat de arta fotografică. Ziua Mondială a Fotografiei omagiază puterea imaginii surprinse cu o cameră foto, fie de un amator, fie de un profesionist.

„Părinții fotografiei” au fost Louis Jacques Mande Daguerre şi Joseph Nicéphore Niépce, care au perfecţionat procedeul de captare a imaginilor din exterior pe un suport solid. Brevetul a fost înregistrat în 1839, fiind ulterior cumpărat de guvernul francez, care a numit invenţia drept un „cadou gratuit pentru omenire”.

Nicéphore Niépce și Louis Daguerre​ sunt inventatorii „dagherotipiei”, prima tehnică fotografică reușită. Niépce a produs prima imagine fotografică în cameră obscură folosind asfalt pe plăcuțe de cupru tratate cu ulei de levănțică, procedeu ce impunea expuneri îndelungate.

Amatori, profesionişti sau poate aflaţi la prima fotografie, această zi este dedicată celor pasionaţi de fotografie, peisaje, portrete sau surprinderea unei acţiuni.

O fotografie are capacitatea de a surprinde un loc, o experienţă, o idee, un moment în timp, consacrându-i-se zicala „o imagine valorează o mie de cuvinte“.

Fotografiile pot transmite un sentiment mai rapid, uneori, şi chiar mai eficient decât o pot face cuvintele. O fotografie poate face privitorul să vadă lumea aşa cum o vede fotograful. Fotografiile chiar transcend trecerea timpului – o fotografie de acum o sută de ani poate fi, încă, la fel de apreciată în prezent, aşa cum era atunci.

O fotografie făcută mâine, poate fi la fel de apreciată de alţii peste o sută de ani.

Sursa foto: pxhere.com

Continue Reading

Actualitate

Cartele SIM cu nume și prenume

Published

on

După întâmplările din ultimele săptămâni din țară se iau măsuri în ceea ce privește cartele sim. Astfel Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale a decis că este momentul să pună pe masa dezbaterilor pubilce un proiect de act normativ pentru a alinia și țara noastră la normele europene de identificare a locației, atunci când o persoană este în pericol.

Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale a publicat proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea OUG nr. 34/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă şi a OUG nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice.

Este vorba de legislaţia prin care, se vor cere datele de identificare ale celor care vor achiziţiona cartelă preplătită. Conform motivării, accesul la serviciul de urgenţă 112 trebuie asigurat în cele mai bune condiţii. În acest context, accesibilitatea informaţiilor de localizare a apelantului este considerată, la nivelul Uniunii Europene, o componentă deosebit de importantă privind funcţionarea serviciilor de urgenţă.

În acest sens, în acord cu evoluţia tehnologică, este necesar a fi implementată urgent, suplimentar faţă de soluţia existentă. Actul normativ generează schimbări în legislaţia naţională care vor permite asigurarea unui răspuns cât mai prompt la urgenţele cetăţenilor prin îmbunătăţirea posibilităţilor de preluare şi gestionare a informaţiilor de localizare asociate apelurilor de urgenţă în vederea creşterii gradului de acurateţe.

Modificările şi completările aduse actului normativ vor indica, prin definirea sintagmei „date de identificare a utilizatorilor”, datele cu caracter personal care vor fi colectate şi stocate de către furnizorii de servicii de comunicaţii electronice.

Sursa foto: techcafe.ro

Continue Reading
Advertisement

Trending

Copyright © 2019 RoPressOnline