Connect with us

Actualitate

Merite recunoscute, distincţii prestigioase

Published

on

Merite recunoscute. Doi renumiţi academicieni au devenit cetăţeni de onoare ai Constanţei, în urma festivităţii ce a avut loc la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”. Ambii au fost absolvenţi ai renumitei instituţii de învăţământ de la malul mării.

S-au scurs momente emoţionante la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” din Constanţa. Cei doi membri de onoare ai Academiei Române, Petre Frangopol şi Marian Traian Gomoiu au primit distincţia de „cetăţean de onoare” al oraşului de la malul mării, ca recunoştinţă pentru activitatea lor profesională, ce se întinde pe câteva decenii.

 „Despre aceste două personalităţi ale oraşului nostru şi ale ţării nu am auzit niciodată un cuvânt rău. Şi cred că asta ar trebui să fie o lecţie de comportament şi să ne luăm modele, atâta vreme cât le mai avem printre noi, pentru că oraşul nostru a generat atâtea modele şi atâtea personalităţi.”, declară DECEBAL FĂGĂDĂU, primarul municipiului Constanţa

Vizibil emoţionaţi, cei doi academicieni au ţinut să împărtăşească din experienţa lor şi celor prezenţi la eveniment.

 „Îmi vin in minte câteva rânduri din literatură: „N-am crezut să-nvăţ a muri vreodată.” Iar eu, astăzi, n-am crezut să pot participa la un asemenea eveniment, la o asemenea bucurie pentru mine.”, declară MARIAN TRAIAN GOMOIU, cetăţean de onoare al Constanţei

 „Este o situaţie cu care nu m-am întâlnit în cariera mea profesională, până acum. Dacă ştiinţa îşi are regulile ei, iar cercetările şi experimentele duc de obicei la rezultatul scontat, aprecierea efortului omului de ştiinţă, ale profesorului, vine ca ceva obişnuit şi meritat.”, declară PETRE FRANGOPOL, cetăţean de onoare al Constanţei

Distincţia le-a fost acordată celor doi în cadrul şedinţei extraordinare, ce a avut loc deloc întâmplător în cea mai prestigioasă instituţie de învăţământ de la malul mării. Atât Petre Frangopol, cât şi Marian Traian Gomoiu sunt absolvenţi ai Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân”.

 „Făcând arc peste timp, iată cât de bine se potriveşte ca acest templu al ştiinţei să fie onorat şi recunoscut public prin excelenţele lor, academicienii şi foştii elevi ai liceului Mircea cel Bătrân, care, iată, primesc această distincţie de seamă.”, declară VASILE NICOARĂ, director C.N.M.B. Constanţa

În timp ce Petre Frangopol s-a impus în domeniul cercetării chimiei biofizice, Marian Traian Gomoiu s-a remarcat în peisajul cercetării biologice și geografie. Ambii au la activ peste 400 de lucrări științifice publicate în ţară şi peste hotare.

Actualitate

Alocațiile pentru copii ar putea crește anual din 2020

Published

on

Alocațiile de stat pentru copii vor fi indexate anual, în raport cu indicele de inflație, începând cu anul 2020, potrivit ministrului Muncii, Marius Budăi.

Acesta susține că măsura se va aplica începând cu 1 ianuarie 2020, iar cheltuielile aferente majorării alocațiilor vor fi incluse în bugetul din anul următor.

De la 1 aprilie, alocația pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau până la 3 ani în cazul copiilor cu dizabilități este de 300 de lei, 150 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani, precum și pentru tinerii care au împlinit vârstă de 18 ani și urmează cursurile învățământului liceal sau profesional, până la terminarea acestor cursuri.

De asemenea, alocația pentru copiii cu vârstă cuprinsă între 3 și 18 ani în cazul celor cu dizabilități este de 300 de lei.

Sursă foto: click.ro

Continue Reading

Actualitate

A început programul „Casa Verde”

Published

on

Noul program „Casa Verde”, destinat instalării panourilor fotovoltaice și-a dat startul săptămâna aceasta.  Programul este adresat persoanelor fizice, ce pot deveni, astfel, și producători de energie electrică.

Conform datelor Ministerului Mediului, prin bugetul alocat pentru programul „Casa Verde” vor putea fi finanțate proiecte pentru circa 33.000 de unități locative.

Administrația Fondului pentru Mediu a publicat lista cu cele 260 de firme de instalatori de panouri fotovoltaice, la nivel național, prin care se va derula programul de instalare propriu-zisă în urma căruia 33.000 de locuinţe din România vor avea câte un sistem fotovoltaic subvenţionat cu până la 20.000 de lei.

De la începutul lunii septembrie, persoanele fizice care au fost interesate de instalarea unor astfel de panouri s-au putut înscrie în program, la una dintre aceste 260 de firme, care vor semna contractele cu Administrația Fondului pentru Mediu.

Sursa foto: economica.net

Continue Reading

Actualitate

Ziua Internațională a Democrației, celebrată în toată lumea

Published

on

Pe 15 septembrie, în fiecare an, se sărbătorește Ziua Internațională a Democrației. Conform Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, democrația este o valoare universală bazată pe voința liber exprimată a oamenilor de a-și determina propriile sisteme politice, economice, sociale și culturale și cu participarea lor deplină în toate aspectele vieții lor.

Data de 15 septembrie coincide, în mod simbolic, cu adoptarea de către Uniunea Interparlamentară, în septembrie 1997, a Declaraţiei Universale privind Democraţia. Declaraţia afirmă principiile democraţiei, elementele şi modalităţile de exercitare a unei guvernări democratice, precum şi dimensiunea internaţională a democraţiei.

Democrația este un ideal fondat pe valorile comune ale societăților dezvoltate, cât și un drept fundamental al cetățenilor, care trebuie exercitat în condiții de libertate, egalitate, transparență și responsabilitate.

Marcată pentru prima dată în 2008, decizia privind sărbătorirea acestei zile a fost luată de Adunarea Generală a ONU, la 8 noiembrie 2007, prin Rezoluția A/62/7, ca rezultat al unei propuneri avansate inițial de Qatar și un grup de 8 state, printre care și România.

Națiunile Unite încurajează guvernele să consolideze programele naționale consacrate promovării și consolidării democrației.

Democrația contribuie substanțial la progresul economic și social, la pacea și securitatea internațională și la respectarea drepturilor și libertăților fundamentale.

Ziua Internațională a Democrației reprezintă o reafirmare a angajamentului comunității internaționale de a construi societăți participative și deschise, bazate pe statul de drept și pe drepturile fundamentale ale omului.

Sursa foto: totpal.ro

Continue Reading
Advertisement

Trending

Copyright © 2019 RoPressOnline