Connect with us

Actualitate

Topul celor mai sigure ţări de pe mapamond | Ce loc ocupă România în clasament

Published

on

Atunci când îşi planifică o vacanţă, turiştii ţin cont de numeroase aspecte. Printre acestea se numără, desigur, şi condiţiile de siguranţă de care au parte în ţara pe care urmează să o viziteze. Recent a fost întocmit clasamentul celor mai sigure ţări din lume. 

Potrivit clasamentului realizat de Global Finance, România ocupă locul 33 în topul celor mai sigure ţări de pe mapamond. Un loc relativ bun, ţinând cont că au fost incluse în acest clasament nu mai puţin de 128 de state de pe toate continentele. Cei care au relizat clasamentul au luat în calcul trei criterii: plasarea ţării într-o zonă de conflict, rata criminalităţii şi riscul de dezastre naturale.

“Venind din perioada comunistă, am avut un sistem de poliţie şi de securitate care a ţinut foarte sus garda, astfel că România este în continuare o destinaţie sigură şi are condiţii optime pentru turişti, iar dacă ne uităm în zona de magazine, hoteluri, restaurante, mai peste tot vedem camere de supraveghere şi agenţi de pază, totul este gândit pentru a elimina aceste pericole, iar din punct de vedere al civilizaţiei, ne ajută şi faptul că suntem o ţară ortodoxă.”, declară CRISTIAN BĂRHĂLESCU, manager Icar Tours

Pe primul loc în acest clasament se află Islanda, ţara cu doar 400.000 de locuitori fiind considerată, de departe, cea mai sigură destinaţie turistică din lume. Podiumul este completat de  alte două state europene, respectiv Elveţia şi Finlanda.

“Bineînţeles, ei şi cu musafirii sunt foarte prietenoşi, pentru că toţi cei care ajung în această destinaţie îşi cheltuie banii acolo, ceea ce e de interes pentru ei. Plus că Islanda este o ţară non-agresivă.”, completează CRISTIAN BĂRHĂLESCU, manager Icar Tours

Totodată, potrivit datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică, numărul turiştilor străini care vizitează ţara noastră este într-o continuă creştere. Peste 2.700.000 de turişti străini au sosit în vacanţă anul trecut, cu aproximativ 26.000 mai mulţi faţă de anul 2017.

“Este evident, Bucureştiul este prima alegere a turiştilor, datorită faptului că este capitală, aici mulţi îmbină business-ul cu distracţia, apoi să nu uităm că Dracula ca brand atrage către Braşov şi zona Branului, aici fiind un flux mare de turişti. Apoi, spre Delta Dunării şi litoral avem iarăşi turişti, datorită evenimentelor, datorită cluburilor şi a mării, de aceea vin foarte mulţi turişti.”, mai spune CRISTIAN BĂRHĂLESCU, manager Icar Tours

La polul opus al acestui clasament s-au situat Filipine, Yemen şi Guatemala, acestea fiind considerate cele mai periculoase ţări din lume.

sursa foto: tourradar.ro

Actualitate

Atenţie la ce mâncaţi!

Published

on

În ultimele două săptămâni, peste 250 de persoane au ajuns la camera de gardă a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța, după ce au consumat diverse tipuri de alimente alterate. Cadrele medicale susțin că în majoritatea cazurilor a fost vorba despre toxiinfecții alimentare și a fost nevoie de internare.

„De curând, avem şi compartiment propriu de Terapie Intensivă, cu linie de gardă, care funcționează la capacitate maximă. Noi primim toți pacienții, indiferent cum vin și de unde vin, tratăm inclusiv turiștii. Toți pacienții care vin trebuie să aibă la ei documentele necesare: act de identitate, card de asigurat și/sau  bilet de trimitere.”, a declarat dr. Stela Halichidis, managerul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanţa.

Medicii fac apel la turiști, dar și la constănțeni, să fie atenți la alimentele pe care le consumă și asta pentru că multe dintre ele sunt mai periculoase în timpul verii, crescând astfel riscul apariției toxiinfecțiilor alimentare. Este vorba despre brânzeturi, creme de patiserie, ouă sau carne de pui, preparate insuficient termic.

 

 

 

Continue Reading

Actualitate

Carpathian MTB Epic, aventură de poveste în Munţii Făgăraş

Published

on

Între 1 și 4 august, Munții Făgăraș devin teren de joacă pe 2 roţi, pentru aventurieri din toată lumea. Participanți din peste 22 de țări, vor traversa pe biciclete 2 arii protejate din zona de sud a Carpaților, la Carpathian MTB Epic. Concurenții vor pedala prin parcul Piatra Craiului și situl Leaota, două dintre ultimele regiuni sălbatice din Europa.

Carpathian MTB Epic este un concurs mountain bike pe etape, de tip full-service, care se desfăşoară pe o distanţă de 173 km, cu o diferenţă de nivel de 8,050 m, într-un peisaj natural deosebit, cu startul şi finish-ul în complexul Cheile Gradiştei Fundata.

Evenimentul este dedicat sportivilor acreditati de UCI (Uniunea Ciclistă Internaţională), pasionaţilor de ciclism, experimentaţi, precum şi riderilor amatori. Pentru a participa la aventura 4-day EPIC sau 1-day Challenge, concurenţii trebuie să aibă cel puţin vârsta de 19 ani. Categoriile de concurs sunt:

UCI S2 Elite | 4-day EPIC

  • Elite Feminin, 19+ ani;
  • Elite Masculin, 19+ ani;

Amatori | 4-day EPIC

  • Amatori Feminin, 19-39 ani şi 40+ ani;
  • Amatori Masculin, 19-39 ani, 40-49 ani şi 50+ ani;

Amatori | 1-day Challenge

  • Feminin, 19-39 ani şi 40+ ani;
  • Masculin, 19-39 ani, 40-49 ani şi 50+ ani;

Cursa 4-day EPIC include un Prolog şi 3 etape de concurs. Prologul (joi, 1 august) este o cursă de tip XCT (cross-country time trial) ale cărei rezultate vor fi folosite pentru a determina ordinea concurenţilor la linia de Start din prima etapă. Fiecare dintre etape va avea loc pe un traseu distinct:

  • Etapa 1, vineri (2 august), 43 km – cu diferenţă de nivel de 2,150 m;
  • Etapa 2, sâmbătă (3 august), 60 km – cu diferenţă de nivel de 2,850 m;
  • Etapa 3, duminică (4 august), 60 km – cu diferenţă de nivel 2,500 m.

Întreaga lungime a fiecărui traseu va fi marcată de o echipă experimentată, condusă de multiplul campion naţional la mountain bike, Răzvan Jugănaru. Punctele de control, staţiile de prim ajutor, staţiile de asistenţă mecanică, precum şi punctele de alimentare vor fi amplasate în mai multe zone, pe fiecare dintre trasee.

 

Continue Reading

Actualitate

Reguli pentru eliberarea actelor de identitate

Published

on

Termenul de valabilitate al actelor de identitate este extrem de important. În momentul în care acesta expiră cetățenii trebuie să se prezinte la Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor la care sunt arondați pentru demararea demersurilor în vederea eliberării actului de identitate.

Câteva reguli simple trebuie respectate în momentul în care cartea de identitate expiră.  Cetățenii au obligația să se legitimeze pe teritoriul României cu un act de identitate. Acesta este documentul care se eliberează cetățeanului român  și care servește drept dovadă a identității, a cetățeniei și domiciliului, necesare la valorificarea drepturilor și obligațiilor prevăzute de Constituție.

În cazul expirării termenului de valabilitate a actului de identitate, cetățenii se pot prezenta la serviciul public comunitar de evidență a persoanelor care arondează localitatea de domiciliu sau reședință cu cel mult 180 de zile înainte, cât și nu mai puțin de 15 zile, pentru a solicita punerea în legalitate cu un act de identitate.

În ceea ce privește valabilitatea cărții de identitate, constănțenii trebuie să știe că pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani, termenul de valabilitate este de patru ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 și 25 de ani este de șapte ani. În privința persoanelor care împlinesc vârsta de 25 de ani, termenul de valabilitate a cărții de identitate este de 10 ani, iar după vârsta de 55 de ani, cartea de identitate se eliberează cu termen de valabilitate permanent.

Direcția Generală de Evidență a Persoanelor Constanța face un apel către cetățenii municipiului Constanța de a-și verifica periodic termenul de valabilitate al actelor de identitate, în vederea evitării situațiilor neplăcute în care pot deveni contravenienți la prevederile legii.

Sursa foto: reperul.ro

Continue Reading
Advertisement

Trending

Copyright © 2019 RoPressOnline