Connect with us

Actualitate

Concurenţă mare la Cerbul de Aur. Din 71 de artiști înscrişi, doar 12 intră în concursul de interpretare

Published

on

Sâmbătă, 6 iulie, organizatorii au închis sesiunea de înscrieri pentru concursul internaţional de interpretare Cerbul de Aur. În cursa pentru un bilet pe scena festivalului de la Braşov, sunt înscrişi 71 de artiși din 21 țări, precum Africa de Sud, Italia, Israel, Rusia, Australia, România sau Germania. Până miercuri, 12 iulie, juriul de selecție va alege cei 12 finaliști care vor intra în concursul de interpretare, şi care vor lupta pentru premii de peste 55 de mii de euro. Pentru concurenții din acest an, echipa TVR a pregătit două zile de concurs, o gală de premiere şi evenimente adiacente.

Ediţia 2019 a festivalului Cerbul de Aur, ce va avea loc în perioada 22 – 25 august, în Piaţa Sfatului, din Braşov, va aduce pe scenă şi numeroase vedete care vor susţine recitaluri. Festivalul se va încheia cu un spectacol folcloric care va reuni muzica populară tradiţională românească şi prelucrări modern ale acestui gen muzical. Evenimentul va fi transmis în direct şi în exclusivitate de Televiziunea Română.

 

Sursa: tvr.ro

 

 

Actualitate

Sistem automat de taxare la parcarea din zona Spitalului Județean Constanța

Published

on

Sistemul automat de taxare din parcarea supraetajată situată în zona Spitalului Județean de Urgență Constanța va fi pus în curând în funcțiune. Parcarea va fi deschisă 24 de ore din 24, iar prima oră de staționare va fi gratuită.

Accesul în parcare se va realiza prin solicitarea și obținerea tichetului de acces ce va fi validat apoi la ieșire, la cele două automate de plată situate în incinta parcării. 30% din cele 265 de locuri disponibile în parcarea supraetajată vor fi atribuite riveranilor.

Reprezentanții municipalității fac apel către toți proprietarii autovehiculelor care sunt staționate de mai mult de 24 de ore în incinta parcării, să elibereze locurile până la data de 15 noiembrie 2019. În caz contrar, mașinile vor fi ridicate, iar proprietarii vor fi sancționați conform legii.

Sursa foto: radioconstanta.ro

Continue Reading

Actualitate

O mare de zâmbete

Published

on

500 de copiii, zâmbete, distracție și sport. Așa s-a desfășurat Sport Dance Festival la Școala Gimnazială nr 18 Jean Bart, care, a fost cea care a avut parte de momente distractive, deoarece Sport Dance Festival a ajuns și la ei. Profesorii, părinții, dar și elevii au jucat handbal, volei, baschet și fotbal. Timp de câteva ore, aceștia au dansat, s-au distrat, dar cel mai important au făcut mișcare împreună.

Proiectul „Sport Dance Festival” are drept obiectiv creşterea stării de sănătate a celor mici prin practicarea unor activităţi sportive şi adoptarea unui stil de viaţă sănătos. Totodată proiectul dorește să îi implice pe copii în proiecte sportive, care le dezvoltă spiritul de echipă și spontaneitatea.

Sport Dance Festival este un proiect al Clubului Sportiv Phoenix din Constanța și finanțat de Primăria municipiului Constanța. Acesta se desfășoară până la sfârșitul lunii noiembrie, în opt instituții de învățământ constănțene.

Continue Reading

Actualitate

Atenție, șoferi!

Published

on

Primăria Constanța anunță faptul că și în această săptămână se continuă lucrările de reabilitarea a tramei stradale în ceea ce privește strada Unirii. În weekend a fost finalizată asfaltarea pe porțiunea delimitată de străzile Dorobanți și Dragoslavele, iar în această săptămână se lucrează pe tronsonul cuprins între străzile Dragoslavele și Zorelelor. Luni și marți se va freza carosabilul urmând ca miercuri să fie turnat covorul asfaltic.

Pentru ca intervențiile să se desfășoare în condiții optime, traficul rutier va fi restricționat total de strada Unirii, perimetrul delimitat de străzile Dragoslavele și Zorelelor, în perioada 11-13 noiembrie, în intervalul orar 8-17.

Totodată, circulația autovehiculelor va fi restricționată și pe străzile Onești și Tabla Buții, iar accesul auto va fi permis doar riveranilor.

Municipalitatea face apel către constănțenii care locuiesc sau tranzitează zona să nu își parcheze autoturismele pe trotuar sau pe carosabil. De asemenea, conducătorii auto sunt rugați să respecte regulile de circulație și semnificația mijloacelor de semnalizare rutieră și să manifeste atenție sporită în zone în care se reabilitează infrastructura rutieră.

Continue Reading
Advertisement

Trending

Copyright © 2019 RoPressOnline