Connect with us

Actualitate

Să protejăm mediul înconjurător

Published

on

Într-o lume în care folosim foarte mult plastic, fie că este vorba de ambalaje, fie orice alt material care poate dăuna mediul înconjurător, nu știu câți dintre noi ne gândim să protejăm ceea ce ne înconjoară și să fim mai atenți cu ceea ce folosim. Statisticile în privința deseurilor de orice fel, dar mai ales cele marine sunt alarmante, însă există și soluții dacă vrem și putem.

ONG Mare Nostrum, încearcă și reușește să organizeze campanii de conștientizare în ceea ce privește deșeurile marine care sunt rezultatul neglijenței oamenilor.

La Constanța a fost organizat atelierul regional de informare  ,,Analiza studiului de date privind deșeurile marine și a informațiilor pentru portalul interactiv”, la care au participat reprezentanți din Grecia, Ucraina, Georgia, Bulgaria. Fiecare partener a prezentat stadiul rapoartelor naționale pe tema deșeurilor marine, cât și blocajele întâlnite în cadrul colectării de date la nivelul fiecărei țări.

Proiectul promovează o integrare transfrontalieră mai puternică a informațiilor, cunoștințelor și expertizei în domeniul monitorizării mediului și a problemelor deșeurilor marine, în bazinul Mării Negre.

Deșeurile marine sunt rezultatul activității umane asupra ecosistemului marin. În această categorie intră materiale de construcție, o gamă foarte variată de obiecte din plastic și derivați din plastic. Există aproape 157 de tipuri diferite de deșeuri marine, potrivit Metodologiei Europene de Monitorizare, implementată în 2014.

Mare Nostrum desfăşoară, încă din 2009, activităţi de monitorizare a plajelor din Constanța, Năvodari, Corbu, Saturn, Costinești, Vama Veche, Eforie şi Mamaia Nord. Toate deșeurile sunt eliminate de pe plajă, selectate și puse în containere speciale de colectare.

Oricare dintre cele 157 de tipuri de deșeuri, elimină substanțe toxice pentru organismul uman și sufocă atât animalele marine, cât și ecosistemul, creând mari dezechilibre.  Dincolo de acest aspect, o mare parte din deșeuri ajung în apă, şi pun în pericol mediul subacvatic.

Sursa foto: magentaskateboards.com

Actualitate

Sistem automat de taxare la parcarea din zona Spitalului Județean Constanța

Published

on

Sistemul automat de taxare din parcarea supraetajată situată în zona Spitalului Județean de Urgență Constanța va fi pus în curând în funcțiune. Parcarea va fi deschisă 24 de ore din 24, iar prima oră de staționare va fi gratuită.

Accesul în parcare se va realiza prin solicitarea și obținerea tichetului de acces ce va fi validat apoi la ieșire, la cele două automate de plată situate în incinta parcării. 30% din cele 265 de locuri disponibile în parcarea supraetajată vor fi atribuite riveranilor.

Reprezentanții municipalității fac apel către toți proprietarii autovehiculelor care sunt staționate de mai mult de 24 de ore în incinta parcării, să elibereze locurile până la data de 15 noiembrie 2019. În caz contrar, mașinile vor fi ridicate, iar proprietarii vor fi sancționați conform legii.

Sursa foto: radioconstanta.ro

Continue Reading

Actualitate

O mare de zâmbete

Published

on

500 de copiii, zâmbete, distracție și sport. Așa s-a desfășurat Sport Dance Festival la Școala Gimnazială nr 18 Jean Bart, care, a fost cea care a avut parte de momente distractive, deoarece Sport Dance Festival a ajuns și la ei. Profesorii, părinții, dar și elevii au jucat handbal, volei, baschet și fotbal. Timp de câteva ore, aceștia au dansat, s-au distrat, dar cel mai important au făcut mișcare împreună.

Proiectul „Sport Dance Festival” are drept obiectiv creşterea stării de sănătate a celor mici prin practicarea unor activităţi sportive şi adoptarea unui stil de viaţă sănătos. Totodată proiectul dorește să îi implice pe copii în proiecte sportive, care le dezvoltă spiritul de echipă și spontaneitatea.

Sport Dance Festival este un proiect al Clubului Sportiv Phoenix din Constanța și finanțat de Primăria municipiului Constanța. Acesta se desfășoară până la sfârșitul lunii noiembrie, în opt instituții de învățământ constănțene.

Continue Reading

Actualitate

Atenție, șoferi!

Published

on

Primăria Constanța anunță faptul că și în această săptămână se continuă lucrările de reabilitarea a tramei stradale în ceea ce privește strada Unirii. În weekend a fost finalizată asfaltarea pe porțiunea delimitată de străzile Dorobanți și Dragoslavele, iar în această săptămână se lucrează pe tronsonul cuprins între străzile Dragoslavele și Zorelelor. Luni și marți se va freza carosabilul urmând ca miercuri să fie turnat covorul asfaltic.

Pentru ca intervențiile să se desfășoare în condiții optime, traficul rutier va fi restricționat total de strada Unirii, perimetrul delimitat de străzile Dragoslavele și Zorelelor, în perioada 11-13 noiembrie, în intervalul orar 8-17.

Totodată, circulația autovehiculelor va fi restricționată și pe străzile Onești și Tabla Buții, iar accesul auto va fi permis doar riveranilor.

Municipalitatea face apel către constănțenii care locuiesc sau tranzitează zona să nu își parcheze autoturismele pe trotuar sau pe carosabil. De asemenea, conducătorii auto sunt rugați să respecte regulile de circulație și semnificația mijloacelor de semnalizare rutieră și să manifeste atenție sporită în zone în care se reabilitează infrastructura rutieră.

Continue Reading
Advertisement

Trending

Copyright © 2019 RoPressOnline