Connect with us

Actualitate

Fenomenul încălzirii globale, situaţie alarmantă

Published

on

Situaţie alarmantă! Nu mai puţin de două miliarde de tone de gheață s-au topit într-o singură zi. Încălzirea globală şi îndeosebi temperaturile extrem de ridicate din luna iunie au dus la acest fenomen îngijorător semnalat în Groenlanda.

Astfel de imagini nu mai sunt chiar o noutate în Groenlanda, însă ilustrează perfect situaţia alarmantă cu care se confruntă, de câţiva ani, zona polară. Meteorologii trag un semnal de alarmă şi spun că acest fenomen este de-a dreptul îngrijorător pentru prima lună a verii, iar oamenii de ştiinţă trag o concluzie clară.

“E normal ca în timpul verii, gheţurile să dispară într-o oarecare măsură şi să se refacă pe timpul iernii. Aşa cum se întâmplă peste tot, se întâmplă şi la poli. Însă, ceea ce este îngrijorător este că în această vară, retragerea este substanţială, este enormă şi bineînţeles că şansele ca aceasta să se recupereze pe timpul iernii sunt inexistente, ca să nu spun minime.”, declară ADRIAN BÎLBĂ, biolog

Adus tot mai des în prim-plan în ultimul deceniu, fenomenul încălzirii globale nu mai surprinde pe nimeni. Însă, în 2019, experţii se aşteapta ca sezonul de topire a gheţii să atingă noi recorduri negative.

“Aceştia vor suferi cel mai mult, ursul polar şi foca gri, deoarece habitatul lor, strict dependent de gheaţă, se restrânge. Câştigă poate renii sau ierbivorele, cele care se bucură de deschiderea şi expunerea unor noi suprafeţe pentru viitorul păşunat.”, completează ADRIAN BÎLBĂ, biolog

De altfel, schimbările climatice afectează toate regiunile lumii. Calotele glaciare se topesc, iar nivelul mărilor și oceanelor este în creștere. Totodată, se așteaptă o intensificare a acestor fenomene în următoarele decenii.

sursa foto: nationalgeographic.com

Actualitate

20 de construcții ridicate fără autorizație pe plajă, desființate

Published

on

În urma verificărilor din teren, polițiștii locali constănțeni au constatat că 20 de construcții au fost ridicate fără autorizație pe plajă, în zona Faleză Nord. Ca urmare a acestui fapt, construcțiile vor fi desființate.

Din pricina faptului că acestea nu aveau autorizație, proprietarii au fost amendați în baza Legii nr 50/1991.

Amintim faptul că în ultimul an, polițiștii locali din cadrul Primăriei Municipiului Constanța au aplicat în cartierul Faleză Nord 57 de sancțiuni celor care nu au respectat disciplina în construcții. A fost vorba atât despre lucrări de recompartimentări interioare, cât și de extinderi, dezafectări și construcții ilegale de garaje sau magazii pe domeniul public. Valoarea totală a sancțiunilor este de aproximativ 100 de mii de lei.

Sursa foto: Primăria Constanța

Continue Reading

Actualitate

Sistem automat de taxare la parcarea din zona Spitalului Județean Constanța

Published

on

Sistemul automat de taxare din parcarea supraetajată situată în zona Spitalului Județean de Urgență Constanța va fi pus în curând în funcțiune. Parcarea va fi deschisă 24 de ore din 24, iar prima oră de staționare va fi gratuită.

Accesul în parcare se va realiza prin solicitarea și obținerea tichetului de acces ce va fi validat apoi la ieșire, la cele două automate de plată situate în incinta parcării. 30% din cele 265 de locuri disponibile în parcarea supraetajată vor fi atribuite riveranilor.

Reprezentanții municipalității fac apel către toți proprietarii autovehiculelor care sunt staționate de mai mult de 24 de ore în incinta parcării, să elibereze locurile până la data de 15 noiembrie 2019. În caz contrar, mașinile vor fi ridicate, iar proprietarii vor fi sancționați conform legii.

Sursa foto: radioconstanta.ro

Continue Reading

Actualitate

O mare de zâmbete

Published

on

500 de copiii, zâmbete, distracție și sport. Așa s-a desfășurat Sport Dance Festival la Școala Gimnazială nr 18 Jean Bart, care, a fost cea care a avut parte de momente distractive, deoarece Sport Dance Festival a ajuns și la ei. Profesorii, părinții, dar și elevii au jucat handbal, volei, baschet și fotbal. Timp de câteva ore, aceștia au dansat, s-au distrat, dar cel mai important au făcut mișcare împreună.

Proiectul „Sport Dance Festival” are drept obiectiv creşterea stării de sănătate a celor mici prin practicarea unor activităţi sportive şi adoptarea unui stil de viaţă sănătos. Totodată proiectul dorește să îi implice pe copii în proiecte sportive, care le dezvoltă spiritul de echipă și spontaneitatea.

Sport Dance Festival este un proiect al Clubului Sportiv Phoenix din Constanța și finanțat de Primăria municipiului Constanța. Acesta se desfășoară până la sfârșitul lunii noiembrie, în opt instituții de învățământ constănțene.

Continue Reading
Advertisement

Trending

Copyright © 2019 RoPressOnline