Connect with us

Actualitate

Călătorie… în spaţiu | Voiajele private ar putea fi la îndemâna turiştilor contra unei sume “astronomice”

Published

on

V-aţi gândit vreodată că aţi putea pleca într-o vacanţă cu totul şi cu totul inedită? Şi nu vorbim despre vreo destinaţie exotică, ci de o călătorie… în spaţiu. Concret, NASA urmează să închirieze Staţia Spaţială Internaţională turiştilor, care ar trebui să plătească o sumă „astronomică” pentru un asemenea voiaj.

Dacă vă doriţi o experienţă unică în viaţă, atunci puteţi lua în calcul o alternativă ideală pentru vacanţele cu care suntem obişnuiţi cu toţii. Dar mult mai costisitoare! Nu mai puţin de… Atenţie! 58 de milioane de dolari dus-întors va costa aventura în spaţiu.

NASA a anunţat că urmează să închirieze Staţia Spaţială Internaţională pentru a o pune la dispoziţie celor dornici de o astfel de experienţă. Astfel, ar putea fi organizate sejururi de până la 30 de zile, a precizat NASA. Cel mult la 12 persoane, pe an, s-ar putea bucura de astfel de sejururi. Dar fără să iasă în vid, în spaţiu.

Reprezentanţii NASA au mai precizat că primele astfel de misiuni private ar urma să aibă loc cel mai devreme în 2020, îndată ce vor fi operaţionale cele două capsule care îi vor transporta pe astronauţii privaţi în spaţiu.

Turiştii vor achita pentru sejurul pe orbită aproximativ 35.000 de dolari pe noapte, de persoană, tarif ce include hrana, apa, toaleta şi întregul sistem de susţinere a vieţii la bordul capsulei.

Fireşte, nu oricine şi-ar permite o astfel de extravaganţă, însă pentru magnaţii de pe mapamond, o astfel de experienţă nu ar fi chiar imposibilă. De altfel, e bine de ştiut că, de-a lungul anilor, au mai existat astfel de cazuri de astronauţi privaţi.

De exemplu, în 2001, un om de afaceri din Statele Unite a plătit aproape 20 de milioane de dolari pentru un asemenea voiaj. Şi americanul nu a fost singurul. I-a urmat opt ani mai târziu şi fondatorul Cirque du Soleil, canadianul Guy Laliberté.

sursa foto: wikipedia.org

Actualitate

Stimulente financiare pentru angajarea elevilor şi studenţilor, în perioada vacanţei

Published

on

Angajatorii pot beneficia de un stimulent financiar lunar, în valoare de 250 lei, acordat de ANOFM, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, pentru fiecare elev şi student încadrat în muncă, în timpul vacanței.

Stimulentul financiar se acordă pentru o perioadă de maxim 60 de zile lucrătoare, într-un an calendaristic. Diferenţa dintre suma de 250 de lei şi salariul acordat, este suportată de angajator din fonduri proprii. Pot beneficia de ajutorul financiar lunar, angajatorii care încadrează în muncă elevi şi studenţi, în baza următoarelor documente:

  • contract individual de muncă pe durată determinată, egală cu durata vacanţei sau mai mică decât aceasta, cu normă întreagă sau, după caz, cu timp parţial;
  • contract de muncă temporară, numai dacă durata misiunii de muncă temporară este egală cu durata vacanţei sau mai mică decât aceasta.

În cazul tinerilor în vârstă de până la 18 ani, contractul individual cu durata de muncă de 6 ore/zi şi de 30 de ore/ săptămână se consideră contract cu normă întreagă. Pentru a beneficia de stimulentul financiar, angajatorii trebuie să încheie o convenţie cu agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă, în termen de 30 de zile de la data angajării elevilor şi studenţilor.

 

Sursa: ANOFM

Continue Reading

Actualitate

Bricul ,,Mircea” aniversează 80 de ani în locul naşterii sale, portul Hamburg

Published

on

Nava-şcoală „Mircea”, ambasadorul onorific al României pe mările și oceanele lumii, va împlini 80 de ani de la intrarea în serviciul Marinei Române, în portul Hamburg din Germania, în timpul escalei de patru zile, din perioada 25-29 iunie.

Mâine, 25 iunie, la ora 00:00, bricul „Mircea” va intra pe fluviul Elba și va naviga 60 de mile marine în amonte, până la Hamburg, unde va acosta, în jurul orei 09:00, la dana Uberseebrucke.

Ceremonia care va marca actul de naștere al renumitului velier românesc, este planificată joi, 27 iunie, la ora 10:00. La festivitate vor participa șefii forțelor navale române și germane, ambasadorul României în Germania, atașații apărării din țările care au cadeți la bord, directorul şantierului Blohm & Voss şi autoritățile civile ale Landului Hamburg.

În decursul celor opt decenii, de când se află în serviciul Marinei Militare Române, nava a făcut escale în peste 120 de porturi din lume, iar la bordul său s-au instruit peste 70 de generații de marinari militari. În plus, sute de cadeți străini au participat la programele de pregătire marinărească, organizate la bordul navei.

 

Continue Reading

Actualitate

Primul Centru de Excelenţă în Stroke, din România, va deservi 3 milioane de locuitori, din 8 judeţe

Published

on

La începutul lunii iunie, în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, a fost inaugurat primul Centru de Excelenţă în Stroke, din România.

,,Pentru aproximativ 3 milioane de oameni, locuitorii a 8 judeţe, existenţa acestui centru va da posibilitatea de a beneficia, în mod direct, de o terapie de înaltă performanţă şi, totodată, va oferi accesul la o echipă medicală pregătită pentru a gestiona situatiile de urgenţă în cazul accidentului vascular cerebral (AVC) acut.”, a declarat dr. Lucian Mărginean, medic primar, coordonator al Compartimentului Radiologie Intervenţională, din cadrul SCJU Târgu Mureş.

Centrul de Excelenţă în Stroke, este primul din România în care medicii vor folosi Softul Rapid, o platformă standardizată şi complet automatizată, cu ajutorul căreia diagnosticul şi criteriile de eligibilitate, pentru includerea în tratamentul AVC-ului ischemic acut, se stabilesc în maxim 2 minute.

,,Acest soft prelucrează imaginile fără echivoc, în 30 de secunde, maxim 2 minute, dându-ne o situaţie reală a stării creierului. Practic, ne arată acea zona din creier care nu este încă distrusă, este doar amorţită şi pe care, prin terapia pe care o iniţiem, putem să o salvăm. În acest sens, pacientul poate să beneficieze, în mod real, după nişte criterii bine stabilite, de şansa unei revasculărizări. Totodată, rapiditatea şi lipsa echivocului în gestionarea şi analiza acestor imagini face o abordare cât mai corectă şi eficientă a pacienţilor cu AVC.”, a explicat dr. Lucian Mărginean.

Centrul de Excelenţă în Stroke a găzduit, în perioada 20-21 iunie, unul dintre cele mai importante evenimente medicale din Sud-Estul Europei. La manifestarea ştiinţifică, pentru neuroradiologi interventionişti, medici neurologi şi anestezişti, au fost prezenţi profesorul Jacques Moret, părintele neuroradiologiei intervenţionale, şi profesorul Laurent Spelle, care au împărtăşit din experienţa şi cazuistica lor.

Continue Reading
Advertisement

Trending

Copyright © 2019 RoPressOnline