Connect with us

Actualitate

Brașov – Electrica Transilvania se implică în învățământul profesional dual

Published

on

Joi, 18 aprilie, va fi semnat contractual de parteneriat, dintre primăria Braşov, Societatea de Distribuție a Energiei Electrice Transilvania Sud SA şi Colegiul Tehnic ,,Mircea Cristea”, pentru înființarea, începând cu anul școlar 2019-2020, a unei clase profesionale în sistem dual.

,,Mă bucur că sunt unități de învățământ, în Brașov, care au înțeles că obiectivul lor trebuie să fie pregătirea elevilor pentru cerințele pieței muncii, astfel încât să le ofere acestor copii un viitor în acest oraș. Conducerea colegiului Mircea Cristea a reușit ca, în două luni, să convingă două companii importante să susțină financiar pregătirea acestor elevi. Într-o primă etapă, Electrica va susține, ca și cei de la ENGIE, înființarea unei clase cu 28 de elevi pentru calificarea electrician exploatare joasă tensiune, ceea ce înseamnă că vom avea două clase în sistem dual încă din următorul an școlar, la acest colegiu.”, a declarat primarul George Scripcaru.

Prin contractul de parteneriat, SDEE Transilvania Sud S.A. se obligă să asigure:

  • bursă lunară de 500 lei;
  • bursă lunară de merit, în funcţie de medie, de 200 lei;
  • pregătire practică;
  • examinări de medicină muncii și analize medicale obligatorii;
  • asigurarea unei mese/zi la locul de practică;
  • echipament de protecție;
  • obținerea calificării pentru meseria de electrician exploatare joasă tensiune;
  • angajare după absolvirea studiilor.

În luna martie, Colegiul Tehnic Mircea Cristea a semnat un protocol asemănător cu ENGIE România, care va susține financiar o clasă de 28 de elevi, cu specialitatea instalații tehnico-sanitare și de gaze.

 

Sursa: Primăria Braşov

 

Actualitate

Cartele SIM cu nume și prenume

Published

on

După întâmplările din ultimele săptămâni din țară se iau măsuri în ceea ce privește cartele sim. Astfel Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale a decis că este momentul să pună pe masa dezbaterilor pubilce un proiect de act normativ pentru a alinia și țara noastră la normele europene de identificare a locației, atunci când o persoană este în pericol.

Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale a publicat proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea OUG nr. 34/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă şi a OUG nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice.

Este vorba de legislaţia prin care, se vor cere datele de identificare ale celor care vor achiziţiona cartelă preplătită. Conform motivării, accesul la serviciul de urgenţă 112 trebuie asigurat în cele mai bune condiţii. În acest context, accesibilitatea informaţiilor de localizare a apelantului este considerată, la nivelul Uniunii Europene, o componentă deosebit de importantă privind funcţionarea serviciilor de urgenţă.

În acest sens, în acord cu evoluţia tehnologică, este necesar a fi implementată urgent, suplimentar faţă de soluţia existentă. Actul normativ generează schimbări în legislaţia naţională care vor permite asigurarea unui răspuns cât mai prompt la urgenţele cetăţenilor prin îmbunătăţirea posibilităţilor de preluare şi gestionare a informaţiilor de localizare asociate apelurilor de urgenţă în vederea creşterii gradului de acurateţe.

Modificările şi completările aduse actului normativ vor indica, prin definirea sintagmei „date de identificare a utilizatorilor”, datele cu caracter personal care vor fi colectate şi stocate de către furnizorii de servicii de comunicaţii electronice.

Sursa foto: techcafe.ro

Continue Reading

Actualitate

Cum se descurcă angajații cu salariul mediu de la o lună la alta?

Published

on

Un angajat din patru se descurcă greu cu cât câștigă lunar, iar marea majoritate se împrumută în fiecare lună. Printr-un studiu făcut pe o platformă de recrutare online a fost evidențiat faptul că marea majoritate a persoanelor trăiesc din banii de la o lună, la alta, fără a putea economisi.

Peste un sfert dintre angajaţi recunosc că nu le ajung banii din salariu de la o lună la alta şi, prin urmare, nu doar că nu reuşesc să economisească nimic, ba chiar trebuie să se împrumute mai mereu de la familie sau prieteni până la următorul salariu pentru a se putea descurca, arată datele unui sondaj efectuat de o platformă de recrutare online.

27% dintre respondenţii sondajului se găsesc şi ei deseori în situaţia de a nu mai avea bani până la salariu şi de a împrumuta, iar 26%, doar uneori, în condiţiile în care jumătate dintre respondenţi câştigă mai puţin de 2.500 de lei pe lună net, aproape un sfert au un salariu de până la 3.500 de lei pe luna net, iar restul depăşesc acest nivel.

Studiul mai arată faptul că aproape 37% dintre respondenţi au aceeaşi situaţie financiară ca anul trecut, în timp ce 32% dintre ei susţin că situaţia lor financiară s-a înrăutăţit în decursul ultimelor 12 luni. 10%  dintre persoane afirmă că au avut un declin major. Doar 20,7% au văzut o îmbunătăţire a situaţiei financiare în ultimul an.

Pentru a se încadra în banii pe care îi câştigă lunar, românii taie cel mai mult din bugetul de călătorii, de haine, din cel de relaxare la teatru, film și concerte. În pofida îngrijorărilor sau problemelor financiare, românii nu pot sau nu vor să renunţe la anumite categorii de cheltuieli care le-ar putea aduce în buzunar câțiva bani.

Sursa foto: fanatik.ro

 

Continue Reading

Actualitate

HAVASI va concerta la Oradea

Published

on

După numeroase concerte de succes în București, HAVASI își face debutul la Oradea, cu cel mai nou concert simfonic al său, în data de 21 august, de la ora 20:30. O ocazie specială de a vedea cel mai spectaculos show de pian din lume, pentru prima dată în aer liber, în inima orașului Oradea, într-un decor Art Nouveau unic.

Programul este alcătuit din lucrări 100% originale ale unuia dintre cei mai fascinanți și adaptabili tineri compozitori de astăzi, Havasi. Muzica sa inovatoare nu seamănă cu nimic din ce ați auzit până acum; proaspătă, pasională și delectabilă în același timp. Stilul său muzical unic, combină profunzimea și disciplina muzicii clasice cu diversitatea impresionantă a genului world music și puterea pură a rock-ului.

Una dintre cele mai mari atracții ale spectacolului este „bătălia instrumentelor”. Doi mai artiști care interpretează în același ritm muzical, HAVASI, pianistul clasic cu studii de conservator și Endi, toboșarul rock, apar acum împreună pe aceeași scenă.

Despre HAVASI
Este absolvent al renumitei Academii de Muzică Franz Liszt, cu o profundă cunoaștere a tradiției clasice, care caută, de asemenea, să facă instrumentele clasice să fie relevante pentru era modernă într-un mod profund emoționant, dar distractiv. El și-a interpretat compozițiile originale în unele dintre cele mai prestigioase săli de concert din lume, cum ar fi Carnegie Hall din New York sau Opera din Sydney.

În ultimii ani a susținut concerte cu casa închisă pe Arena din Budapesta, Arena din Berlin, Arena Tauron din Cracovia și Wiener Stadthalle din Viena. HAVASI Symphonic a fost concertul internațional nr. 2 în topul Billboard, albumul nr. 1 pe iTunes și nr. 1 absolut pe Deezer (artistul nr. 1, albumul nr.1, melodia nr. 1).

Continue Reading
Advertisement

Trending

Copyright © 2019 RoPressOnline