Connect with us

Actualitate

Specialiştii de la Mrini Eye Hospital le-au oferit elevilor de la Cambridge School of Constanţa o lecţie inedită de prim-ajutor oftalmologic

Published

on

De o lecţie interactivă inedită au avut parte cei mai mici dintre elevii ce învaţă la Cambridge School of Constanţa. Specialiştii oftalmologi de la Mrini Eye Hospital au făcut echipă bună cu elevii conştiincioşi, care au dorit să afle cât mai multe informaţii despre oftalmologie. Lecţia de prim-ajutor oftalmologic a decurs într-un mod ingenios şi interactiv, iar specialiştii de la Mrini Eye Hospital i-au provocat pe cei mici la diferite jocuri şi activităţi.

Cu ajutorul unor astfel de activităţi interactive, cei mici au înţeles mult mai uşor o sumedenie de lucruri ce le vor fi utile în viitor.

“Astăzi am învăţat cum să ne protejăm ochii, ce trebuie să facem dacă ne-a intrat ceva în ochi şi ce obiecte pot fi periculoase pentru noi. Am ghicit nişte ghicitori şi mai erau şi nişte numere camuflate într-un fel de pietricele şi eu le-am ghicit. Pe toate!”, spune un elev

“Ne-am legat la ochi şi ne-au dat un coş cu fructe şi cu legume, iar noi trebuie să alegem şi apoi să ştim, să ghicim ce era.”, spune un alt elev

“Proiectul educaţional „Lecţia de prim-ajutor oftalmologic” continuă. Am poposit de această dată la Şcoala Cambridge Constanţa, unde clasele mici s-au bucurat de venirea noastră, iar noi ne-am bucurat de primirea lor. Împreună am învăţat cum să salvăm ochii, cum să ne protejăm de obiectele periculoase pe care le întâlnim în şcoală şi în afara şcolii. Le mulţumim pentru găzduire şi sperăm să le fie de bun augur şi să-i ajute în viaţa de zi cu zi.”, declară FILDIS MRINI, medic specialist oftalmolog

“Astăzi i-am avut alături de noi pe cei de la Mrini Eye Hospital, care i-au vizitat pe elevii de la clasa zero până la clasa a IV-a, pentru că este foarte important pentru noi ca specialiştii să le vorbească celor mici despre ochi. Îngrijirea ochilor şi prevenţia reprezintă un aspect important din ideologia şcolii noastre, pentru că vrem să ne asigurăm că elevilor le pasă de sănătatea lor.”, declară LAUREN ELIZABETH COCIUG, profesor

Proiectul educaţional demarat de Mrini Eye Hospital nu se încheie, însă, aici. Specialiştii în oftalmologie vor reveni pentru o nouă lecţie interactivă, de această dată pentru elevii mai mari ai Şcolii Cambridge.

Actualitate

22 aprilie – Ziua Pământului

Published

on

Întreaga lume sărbătoreşte astăzi Ziua Pământului, ziua în care s-a născut mişcarea pentru protejarea mediului înconjurător. Pe 22 aprilie 1970, milioane de cetăţeni americani, răspunzând la un apel al senatorului democrat Gaylord Nelson, au participat la o manifestare istorică sub sloganul ,, Toţi, indiferent de etnie, sex sau stare materială, au dreptul să trăiască într-un mediu sănătos şi echilibrat”.

Azi, după aproape cinci decenii, mai mult de un miliard de persoane, din aproape 200 de ţări, participă la acţiuni de educare şi mobilizare pentru protecţia mediului, ceea ce face din Ziua Pământului, cea mai mare mişcare civică din lume.

În 2019, mesajul Zilei Pământului este „Să Protejăm Speciile Noastre” (Protect Our Species), în încercarea de a atrage atenţia asupra animalelor aflate pe cale de dispariţie. Organizatorii acţiunii globale spun că 40% dintre cele 11.000 de specii de păsări din lume înregistrează scăderi ale populaţiei, iar 75% din recifele de corali sunt în pericol.

Ecologişti, zoologi şi alţi oameni de ştiinţă, susţin că dacă nu vor fi luate măsuri urgente pentru a salva speciile aflate în pericol, nimic nu se va mai putea face pentru a le reduce la viaţă. Aceştia sunt de părere că stoparea defrişărilor şi reîmpădurirea, readucerea animalelor în habitatele lor de odinioară şi blocarea speciilor invazive, sunt doar câteva dintre măsurile prioritare.

 

Sursa: Garda Naţională de Mediu

 

Continue Reading

Actualitate

Jocuri periculoase cu Lord of the Dance

Published

on

Lord of the Dance revine la Bucureşti, pentru o nouă reprezentaţie fascinantă, ce va avea loc, în premieră, pe o scenă în aer liber. Cel mai popular show Lord of the Dance, Dangerous Games, produs de celebrul coregraf şi regizor Michael Flatley, pe muzica compozitorului Gerard Fahyho, va fi prezentat pe 22 iunie 2019, la Arenele Romane, începând cu ora 20:30.

Cei 40 de dansatori profesionişti propun publicului o experienţă memorabilă, un spectacol impresionant cu efectele speciale, proiecţii 3D, roboţi dansatori, acrobaţi şi muzica live.

,,Nimic nu este imposibil … Urmaţi-vă visele” , acesta este unul dintre motto-urile după care se ghidează fenomenalul Michael Flatley. Cu milioane de fani în fiecare colţ al lumii, Michael Flatley este privit ca un geniu al artei sale, titulatură dobândită în urma performanţelor coregrafice extraordinare, precum şi pentru clasarea dansului popular irlandez pe cea mai înaltă poziţie, la nivel internaţional.

Premiera spectacolului Dangerous Games a avut loc la Coliseum din Londra în urmă cu douăzeci de ani, însă în anul 2014, Michael Flatley a modificat varianta originală. În septembrie 2014, noua versiune a show-ului s-a jucat pe scena sălii Palladium din Londra, cu ocazia aniversării a 20 de ani de când Michael Flatley s-a remarcat pe plan internaţional.

 

Continue Reading

Actualitate

Noaptea Cărţilor Deschise la Arcul de Triumf

Published

on

Marţi, 23 aprilie, de la ora 19:00 până la miezul nopţii, Arcul de Triumf, devine gazda celui mai mare eveniment de încurajare a lecturii, Noaptea Cărţilor Deschise.

Este o ocazie unică de a descoperi Arcul de Triumf, monument-simbol, amenajat cu spaţii inedite de lectură, biblioteci, cărţi pentru toate vârstele şi zone multimedia de informare culturală. Cei care aleg să celebreze cartea vor fi  aşteptaţi cu multe surprize literare.

De la ora 20:00, un spectacol de video mapping va transforma exteriorul Arcului de Triumf într-o imensă bibliotecă virtuală. Având cartea, arta şi istoria locului drept teme centrale, animaţia cu efecte tridimensionale inedite va dezvălui iubitorilor de carte un univers fantastic. Opere celebre, cărţi rare sau noutăţi, cele mai frumoase biblioteci de pretutindeni, toate vor fi îmbinate într-o magie interactivă de culoare, lumină şi sunet.

Valoarea biletul de intrare este una simbolică, o carte din propria bibliotecă. Ulterior, toate cărţile strânse de la cititori vor fi donate comunităţilor defavorizate.

Continue Reading
Advertisement

Trending

Copyright © 2019 RoPressOnline