Connect with us

Actualitate

Sportivii Maria și Răzvan Pop rescriu povestea Hummel în România

Published

on

Maria și Răzvan Pop, ea fostă multiplă campioană națională și balcanică la atletism, mai apoi de multe ori campioană națională, căștigătoarea cupei Europei, a titlului de campioană mondială de tineret și a locului 15 la JO de la Salt Lake City in 2002  la bob- 2 persoane feminin, el multiplu campion național și jucător în Champions League la handbal, cu evoluții la Minaur Baia Mare, Ajax Copenhaga ( DK ), Sporting Club Gaeta ( IT ), Dinamo Bucuresti, CSM Bucuresti, TVB Stuttgart ( DE ). Pe scurt, o familie de campioni care, din pasiune pentru sport, a decis să rescrie povestea brandului danez Hummel, în România, prin înființarea Merasport – companie online, specializată pe echipament sportiv, distribuitor oficial al Hummel, la noi în țară.  Din toamna anului 2018, prin Merasport, Hummel a devenit sponsorul echipei naționale masculine de handbal a României iar din ianuarie 2019, sponsor al echipei naționale feminine de handbal. Vorbim astfel despre cel mai mare contract de sponsorizare de echipament sportiv al Federatiei Române de Handbal (FRH).

Înființată în 1923 în Danemarca, compania Hummel produce și comercializează în întreaga lume echipamente pentru sporturile de echipă, acestea fiind purtate de-a lungul vremii de către marile echipe de fotbal precum Real Madrid, Aston Villa sau echipa națională de fotbal daneză, de către marile echipe ale cluburilor din cadrul handbalului mondial. Hummel este un brand complet, este un brand de clasă superioară, este un brand ce se respectă. Pe lângă ramurile principale de sport: fotbal,handbal,baschet,volei, înot, atletism, oferă și o paleta largă de haine casual. Hummel are și o gamă dedicată bebelușilor și copiilor, spune Maria Pop.

Primele legături ale celor doi sportivi cu brandul Hummel au apărut în perioada în care Răzvan Pop a jucat în Danemarca. Ulterior a apărut și inițiativa deschiderii unui magazin online specializat pe echipament sportiv, bazată pe ideea de a oferi posibilitatea tuturor oamenilor interesați de sport, din toate colțurile țării, să aibă acces la produsele Hummel, în special la tricourile naționalei de handbal, povestesc cei doi sportivi. În curând, proiectul Merasport  se va extinde prin deschiderea unor magazine cu vânzare echipament sportiv Hummel.  Distribuitorul oficial are întotdeauna prețurile cele mai bune, timp scurt de livrare, beneficiază de întâietatea produselor din colecțiile noi, dar și un target de vânzări. Hummel este un brand care din 1923 este alături de sportivi și îndeplinește , de fiecare dată, dorințele acestora de a avea un echipament confortabil în activitățile lor. Vrem ca cei mai buni sportivi din România să beneficieze de calitatea acestui brand renumit, apreciat de multe echipe din lume, au completat cei doi sportivi.

Dintre multele proiecte pe care le au, unul are întâietate. Cel mai important proiect este sa învățam suporterii sa-și iubească echipa favorita, purtând un tricou al acelora pe care-i respecta și-i fac mândri în comunitatea în care trăiesc, spun Maria și Răzvan Pop.

Pe 11 aprilie, naționala masculină de handbal joacă la Târgoviște cu Lituania, pentru calificarea la Campionatul European din 2020. România se afla în grupa a 6-a, alături de Franța, Portugalia și Lituania.

Tricourile echipei naționale de handbal pot fi comandate pe merasport.ro, Merasport fiind singurul distribuitor oficial Hummel Sport, recunoscut în Danemarca.

 

Actualitate

Atenţie la ce mâncaţi!

Published

on

În ultimele două săptămâni, peste 250 de persoane au ajuns la camera de gardă a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța, după ce au consumat diverse tipuri de alimente alterate. Cadrele medicale susțin că în majoritatea cazurilor a fost vorba despre toxiinfecții alimentare și a fost nevoie de internare.

„De curând, avem şi compartiment propriu de Terapie Intensivă, cu linie de gardă, care funcționează la capacitate maximă. Noi primim toți pacienții, indiferent cum vin și de unde vin, tratăm inclusiv turiștii. Toți pacienții care vin trebuie să aibă la ei documentele necesare: act de identitate, card de asigurat și/sau  bilet de trimitere.”, a declarat dr. Stela Halichidis, managerul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanţa.

Medicii fac apel la turiști, dar și la constănțeni, să fie atenți la alimentele pe care le consumă și asta pentru că multe dintre ele sunt mai periculoase în timpul verii, crescând astfel riscul apariției toxiinfecțiilor alimentare. Este vorba despre brânzeturi, creme de patiserie, ouă sau carne de pui, preparate insuficient termic.

 

 

 

Continue Reading

Actualitate

Carpathian MTB Epic, aventură de poveste în Munţii Făgăraş

Published

on

Între 1 și 4 august, Munții Făgăraș devin teren de joacă pe 2 roţi, pentru aventurieri din toată lumea. Participanți din peste 22 de țări, vor traversa pe biciclete 2 arii protejate din zona de sud a Carpaților, la Carpathian MTB Epic. Concurenții vor pedala prin parcul Piatra Craiului și situl Leaota, două dintre ultimele regiuni sălbatice din Europa.

Carpathian MTB Epic este un concurs mountain bike pe etape, de tip full-service, care se desfăşoară pe o distanţă de 173 km, cu o diferenţă de nivel de 8,050 m, într-un peisaj natural deosebit, cu startul şi finish-ul în complexul Cheile Gradiştei Fundata.

Evenimentul este dedicat sportivilor acreditati de UCI (Uniunea Ciclistă Internaţională), pasionaţilor de ciclism, experimentaţi, precum şi riderilor amatori. Pentru a participa la aventura 4-day EPIC sau 1-day Challenge, concurenţii trebuie să aibă cel puţin vârsta de 19 ani. Categoriile de concurs sunt:

UCI S2 Elite | 4-day EPIC

  • Elite Feminin, 19+ ani;
  • Elite Masculin, 19+ ani;

Amatori | 4-day EPIC

  • Amatori Feminin, 19-39 ani şi 40+ ani;
  • Amatori Masculin, 19-39 ani, 40-49 ani şi 50+ ani;

Amatori | 1-day Challenge

  • Feminin, 19-39 ani şi 40+ ani;
  • Masculin, 19-39 ani, 40-49 ani şi 50+ ani;

Cursa 4-day EPIC include un Prolog şi 3 etape de concurs. Prologul (joi, 1 august) este o cursă de tip XCT (cross-country time trial) ale cărei rezultate vor fi folosite pentru a determina ordinea concurenţilor la linia de Start din prima etapă. Fiecare dintre etape va avea loc pe un traseu distinct:

  • Etapa 1, vineri (2 august), 43 km – cu diferenţă de nivel de 2,150 m;
  • Etapa 2, sâmbătă (3 august), 60 km – cu diferenţă de nivel de 2,850 m;
  • Etapa 3, duminică (4 august), 60 km – cu diferenţă de nivel 2,500 m.

Întreaga lungime a fiecărui traseu va fi marcată de o echipă experimentată, condusă de multiplul campion naţional la mountain bike, Răzvan Jugănaru. Punctele de control, staţiile de prim ajutor, staţiile de asistenţă mecanică, precum şi punctele de alimentare vor fi amplasate în mai multe zone, pe fiecare dintre trasee.

 

Continue Reading

Actualitate

Reguli pentru eliberarea actelor de identitate

Published

on

Termenul de valabilitate al actelor de identitate este extrem de important. În momentul în care acesta expiră cetățenii trebuie să se prezinte la Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor la care sunt arondați pentru demararea demersurilor în vederea eliberării actului de identitate.

Câteva reguli simple trebuie respectate în momentul în care cartea de identitate expiră.  Cetățenii au obligația să se legitimeze pe teritoriul României cu un act de identitate. Acesta este documentul care se eliberează cetățeanului român  și care servește drept dovadă a identității, a cetățeniei și domiciliului, necesare la valorificarea drepturilor și obligațiilor prevăzute de Constituție.

În cazul expirării termenului de valabilitate a actului de identitate, cetățenii se pot prezenta la serviciul public comunitar de evidență a persoanelor care arondează localitatea de domiciliu sau reședință cu cel mult 180 de zile înainte, cât și nu mai puțin de 15 zile, pentru a solicita punerea în legalitate cu un act de identitate.

În ceea ce privește valabilitatea cărții de identitate, constănțenii trebuie să știe că pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani, termenul de valabilitate este de patru ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 și 25 de ani este de șapte ani. În privința persoanelor care împlinesc vârsta de 25 de ani, termenul de valabilitate a cărții de identitate este de 10 ani, iar după vârsta de 55 de ani, cartea de identitate se eliberează cu termen de valabilitate permanent.

Direcția Generală de Evidență a Persoanelor Constanța face un apel către cetățenii municipiului Constanța de a-și verifica periodic termenul de valabilitate al actelor de identitate, în vederea evitării situațiilor neplăcute în care pot deveni contravenienți la prevederile legii.

Sursa foto: reperul.ro

Continue Reading
Advertisement

Trending

Copyright © 2019 RoPressOnline