Connect with us

Sanatate

6 din 10 români au fost cel puțin o dată la medicul stomatolog în 2018

Published

on

Față de anii anteriori, pacienții conștientizează din ce în ce mai mult importanța sănătății dentare, potrivit Millward Brown România.  Astfel, în 2018, peste 50% și-au planificat vizitele la medic.

Aceștia și-au ales dentistul pe criteriul încrederii (într-un procent de aproximativ 90%) sau pe recomandare (65%) și nu pe criteriul financiar, cum se întâmpla în anii trecuți.

Conform studiului de piață, jumătate dintre românii care au fost la dentist au optat pentru tratarea cariilor, 40% pentru igienizări. Totuși, doar 8% dintre aceștia au fost la dentist pentru a-și rezolva toate problemele dentare.

ÎStudiul mai arată că foarte mulți români nu ajung la medicii stomatologi, situația cea mai gravă fiind înregistrată în cazul copiilor.

Piața serviciilor stomatologice a crescut constant în ultimii ani, atât ca număr de cabinete și clinici, cât și ca valoare, ajungând la 4.400 de companii active și peste 1,3 miliarde lei cifră de afaceri cumulată a jucătorilor din domeniu, potrivit datelor oficiale.

Primele trei orașe din România – București, Cluj și Timișoara – au înregistrat progrese semnificative, Capitala fiind cea mai mare zonă, cu 1.600 de companii și o valoare a pieței de peste 500 milioane lei.

Sursa: Millward Brown România

Continue Reading

Actualitate

Institutul Cantacuzino angajează 100 de specialiști

Published

on

Ministerul Apărării Naționale scoate la concurs peste 100 de posturi de cercetători, medici, biologi, biochimiști, farmaciști și ingineri, în cadrul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”. Aceste posturi au fost prevăzute în strategia de relansare a institutului, aprobată la începutul acestui an.

De asemenea, institutul „Cantacuzino”, a demarat procedurile de investiții, în valoare de aproximativ 40 milioane de lei, pentru modernizarea zonelor de producție şi achiziția de noi echipamente. Măsurile concrete adoptate până în prezent, s-au materializat printr-o creștere semnificativă a producției de SOD Natural, cel mai cunoscut antioxidant și imunostimulator românesc, realizat în exclusivitate la institutul Cantacuzino.

M.Ap.N. a inițiat, în cursul acestei luni, discuții cu Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, în vederea stabilirii condițiilor necesare pentru reautorizarea producției de vaccinuri.

 

Sursa: MApN

Continue Reading

Actualitate

La Constanţa s-a redeschis ,,Casa Soarelui”

Published

on

După mai multe luni de aşteptări, s-a redeschis compartimentul de îngrijiri paliative „Casa Soarelui” din cadrul Secţiei de Oncologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Investiţiile alocate în ultima perioadă s-au ridicat la aproximativ 700.000 lei.

Noul compartiment dispune de 21 paturi împărţite în 12 saloane de câte 1,2 şi 3 paturi. Atât parterul cât şi nivelul I sunt prevăzute cu spaţii de socializare tip living, iar în curtea unităţii este amenajat un parc de recreere destinat pacienţilor. Persoanele cu mobilitate redusă au la dispoziţie scaune mobile şi cadre de mers, iar grupurile sanitare sunt prevăzute cu adaptor pentru cadă şi duşuri. Paturile sunt dotate cu balustrade laterale, sunt articulate (pot fi ridicate la nivelul capului şi membrelor), au saltele antiescare şi dispun de sistem  de avertizare.

Paralel cu lucrările de renovare, au fost organizate concursuri pentru angajarea personalului. In momentul de faţă, echipa este formată din 2 medici cu competenţe în îngrijiri paliative, 8 asistente, 8 infirmiere, 5 îngrijitoare şi 4 brancardieri. Schema de personal va fi completată pe parcurs, urmând să fie scoase la concurs posturi pentru psiholog, kinetoterapeut, registrator medical şi asistent.

,,Casa Soarelui” este destinată pacienţilor oncologici şi non-oncologici (pacienţi neurologici, cu boli pulmonare sau cardiovasculare), aflaţi în stadii avansate ale bolii. Pentru a beneficia cât mai mulţi pacienţi de serviciile paliative gratuite, internările se vor face pentru perioade limitate de timp, în baza biletului de trimitere de la medicul specialist sau medicul de familie.

Continue Reading

Actualitate

Investiţii de 1 milion de euro în Salina Praid

Published

on

La Salina Praid, a fost inaugurată, în subteran, noua secţie de preparare, cu o capacitate de prelucrare de 100.000 de tone. Valoarea investiţiei este de aproximativ 1 milion de euro. Salina de la Praid exploatează unul dintre cele mai mari zăcăminte de sare din Europa, de fapt, la sute de metri sub pământ excavaţia s-a oprit tot în sare, ceea ce arată că încă nu se ştie unde este fundul zăcământului.

Zăcământul de sare de la Praid păstrează mai multe taine, care ţin de geologia, istoria, mineritul şi efectele balneare curative. Primul secret rezidă în chiar geneza sării din bazinul Transilvaniei. Aliniamentul estic Corund-Praid-Sovata-Gurghiu este marcat de apariţiile „brâului de sare”, în cadrul căruia, sarea de la Praid iese la suprafaţă ca pălăria unei uriaşe ciuperci. Sarea din zăcământul Praid cuprinde cantităţi exploatabile pe sute de ani şi constituie una din comorile de nepreţuit ale Ardealului.

Mineritul subteran propriu-zis a început la Praid în anul 1762 când, sub conducerea inginerului de mine austriac Johann Frendl, a fost deschisă mina Iosif (ocna „clopot“). Sarea extrasă, legată în piei de bivoli, a fost trasă la suprafaţă cu ajutorul crivacului, acţionat cu patru perechi de cai. Extragerea sistematică a sării a început în anul 1787, când salina din Praid a trecut în proprietatea visteriei de la Viena. În anul 1978, sub minele vechi au fost proiectate noi ,,orizonturi”, având dimensiunea camerelor unicat în ţară (înălţimea 12 m, lăţimea 20 m şi lungimea 200 m).

În ceea ce priveşte secretul curativ al Salinei Praid, acesta a fost dezvăluit prin anii 1960, când a demarat speleo şi climatoterapia în subteran. Având exemplul salinei din Wieliczka (Polonia), directorul de atunci al salinei Praid, Telegdy Károly, şi medicul dr. Veres Árpád, au făcut primele teste de tratament ale afecţiunilor respiratorii cronice în subteran.

 

Continue Reading
Advertisement

Trending

Copyright © 2019 RoPressOnline