Connect with us

Actualitate

Nu vă lăsaţi înşelaţi! Ofertele de suport tehnic, venite din senin, fără a fi solicitate, sunt periculoase!

Published

on

S-a înmulţit numărul fraudelor cibernetice comise de indivizi care pretind că oferă suport tehnic în numele unei companii, furnizor de tehnologie (de exemplu, Microsoft), şi astfel escrochează persoane care utilizează computere sau laptopuri.

Conform unui studiu publicat de Microsoft, în septembrie 2018, la nivel mondial, 63% dintre consumatorii de tehnologie au fost vizaţi de o astfel de acţiune frauduloasă, iar 1 din 10 persoane a suferit şi pagube materiale, în mod direct sau indirect.

În România a fost semnalat un număr limitat de astfel de cazuri. În majoritatea situaţiilor, persoanele vizate de „agresorii” cibernetici au fost contactate pe telefonul fix.

Victimele sunt cel mai adesea persoane în vârstă, susceptibile să cadă în plasa scenariilor nereale. Cei care sună folosesc în conversaţie fapte concrete pentru a fi cât mai credibili.

Iată câteva sfaturi pentru a vă feri de astfel de înşelăciuni:

  1. Fiţi atenţi la orice mesaj de tipul pop-up, nesolicitat, care apare pe dispozitivul dvs. şi care vă avertizează asupra unei posibile probleme tehnice. Ignoraţi mesajul şi cerinţele afişate.
  2. Microsoft nu va încerca niciodată în mod proactiv să vă contacteze pentru a vă oferi suport tehnic nesolicitat. Orice tip de comunicare cu Microsoft trebuie sa fie iniţiat de dvs.
  3. Evitaţi acordarea accesului la calculator unei terţe părţi. Faceţi acest lucru doar dacă sunteţi siguri că persoana este un reprezentant legitim al unei echipe de asistenţă tehnică al cărei client sunteţi deja. Dacă îi oferiţi acces la distanţă, prin aplicaţii de remote access, aceasta poate instala malware sau poate să obţină control asupra unor aplicaţii de interes, de pildă online banking, şi să transfere bani din contul dumneavoastră.
  4. Dacă nu sunteţi siguri de faptul că Microsoft încearcă într-adevăr să vă contacteze printr-un apel telefonic, închideţi şi contactaţi Microsoft la adresa www.support.microsoft.com.

În cazul în care credeţi că aţi fost vizaţi de o încercare de înşelăciune cu suport tehnic fals, puteţi să o raportaţi la https://www.microsoft.com/en-us/concern/scam şi să informaţi Poliţia Română la cybercrime@politiaromana.ro.

 

Sursa: Poliţia Română

 

Actualitate

22 aprilie – Ziua Pământului

Published

on

Întreaga lume sărbătoreşte astăzi Ziua Pământului, ziua în care s-a născut mişcarea pentru protejarea mediului înconjurător. Pe 22 aprilie 1970, milioane de cetăţeni americani, răspunzând la un apel al senatorului democrat Gaylord Nelson, au participat la o manifestare istorică sub sloganul ,, Toţi, indiferent de etnie, sex sau stare materială, au dreptul să trăiască într-un mediu sănătos şi echilibrat”.

Azi, după aproape cinci decenii, mai mult de un miliard de persoane, din aproape 200 de ţări, participă la acţiuni de educare şi mobilizare pentru protecţia mediului, ceea ce face din Ziua Pământului, cea mai mare mişcare civică din lume.

În 2019, mesajul Zilei Pământului este „Să Protejăm Speciile Noastre” (Protect Our Species), în încercarea de a atrage atenţia asupra animalelor aflate pe cale de dispariţie. Organizatorii acţiunii globale spun că 40% dintre cele 11.000 de specii de păsări din lume înregistrează scăderi ale populaţiei, iar 75% din recifele de corali sunt în pericol.

Ecologişti, zoologi şi alţi oameni de ştiinţă, susţin că dacă nu vor fi luate măsuri urgente pentru a salva speciile aflate în pericol, nimic nu se va mai putea face pentru a le reduce la viaţă. Aceştia sunt de părere că stoparea defrişărilor şi reîmpădurirea, readucerea animalelor în habitatele lor de odinioară şi blocarea speciilor invazive, sunt doar câteva dintre măsurile prioritare.

 

Sursa: Garda Naţională de Mediu

 

Continue Reading

Actualitate

Jocuri periculoase cu Lord of the Dance

Published

on

Lord of the Dance revine la Bucureşti, pentru o nouă reprezentaţie fascinantă, ce va avea loc, în premieră, pe o scenă în aer liber. Cel mai popular show Lord of the Dance, Dangerous Games, produs de celebrul coregraf şi regizor Michael Flatley, pe muzica compozitorului Gerard Fahyho, va fi prezentat pe 22 iunie 2019, la Arenele Romane, începând cu ora 20:30.

Cei 40 de dansatori profesionişti propun publicului o experienţă memorabilă, un spectacol impresionant cu efectele speciale, proiecţii 3D, roboţi dansatori, acrobaţi şi muzica live.

,,Nimic nu este imposibil … Urmaţi-vă visele” , acesta este unul dintre motto-urile după care se ghidează fenomenalul Michael Flatley. Cu milioane de fani în fiecare colţ al lumii, Michael Flatley este privit ca un geniu al artei sale, titulatură dobândită în urma performanţelor coregrafice extraordinare, precum şi pentru clasarea dansului popular irlandez pe cea mai înaltă poziţie, la nivel internaţional.

Premiera spectacolului Dangerous Games a avut loc la Coliseum din Londra în urmă cu douăzeci de ani, însă în anul 2014, Michael Flatley a modificat varianta originală. În septembrie 2014, noua versiune a show-ului s-a jucat pe scena sălii Palladium din Londra, cu ocazia aniversării a 20 de ani de când Michael Flatley s-a remarcat pe plan internaţional.

 

Continue Reading

Actualitate

Noaptea Cărţilor Deschise la Arcul de Triumf

Published

on

Marţi, 23 aprilie, de la ora 19:00 până la miezul nopţii, Arcul de Triumf, devine gazda celui mai mare eveniment de încurajare a lecturii, Noaptea Cărţilor Deschise.

Este o ocazie unică de a descoperi Arcul de Triumf, monument-simbol, amenajat cu spaţii inedite de lectură, biblioteci, cărţi pentru toate vârstele şi zone multimedia de informare culturală. Cei care aleg să celebreze cartea vor fi  aşteptaţi cu multe surprize literare.

De la ora 20:00, un spectacol de video mapping va transforma exteriorul Arcului de Triumf într-o imensă bibliotecă virtuală. Având cartea, arta şi istoria locului drept teme centrale, animaţia cu efecte tridimensionale inedite va dezvălui iubitorilor de carte un univers fantastic. Opere celebre, cărţi rare sau noutăţi, cele mai frumoase biblioteci de pretutindeni, toate vor fi îmbinate într-o magie interactivă de culoare, lumină şi sunet.

Valoarea biletul de intrare este una simbolică, o carte din propria bibliotecă. Ulterior, toate cărţile strânse de la cititori vor fi donate comunităţilor defavorizate.

Continue Reading
Advertisement

Trending

Copyright © 2019 RoPressOnline