Connect with us

Sanatate

De ce nu expiră mierea?

Published

on

Pe lângă proprietăţile nutritive de necontestat, mierea este un aliment care poate rezista timp îndelungat fără a se altera. Dovadă în acest sens stau recipientele descoperite în mormintele faraonilor egipteni şi care deşi datau de peste 2000 ani, totuşi mierea nu îşi pierduse proprietăţile. Şi toate acestea fără adăugarea de conservanţi!  În unele cazuri, mierea se poate cristaliza, însă încălzită uşor revine la forma lichidă.

În urma analizelor efectuate, cercetătorii au concluzionat că mierea practic nu are termen de expirare datorită legăturii armonioase dintre trei componente chimice:
1) pH-ul acid, situat între 3 și 4,5 distrugând astfel majoritatea microorganismelor
2) abundenţa în zahăr (mierea este de aproximativ 2 ori mai dulce faţă de zahărul din comerţ), un element higroscopic care împiedică dezvoltarea germenilor prin absorbţia apei, mierea fiind în stare naturală un produs foarte sărac în apă.
3) peroxidul de hidrogen este cel de-al treilea factor care împiedică alterarea mierii. Acesta rezultă prin degradarea glucozoxidazei, o enzimă prezentă în stomacul albinelor.

Mierea este singura mâncare care include toate substanţele necesare susţinerii vieţii, inclusiv enzimele, vitaminele, mineralele şi apa. Este, de asemenea, singurul aliment care conţine un antioxidant asociat cu funcţionarea îmbunătăţită a creierului.

Sursa: ziaruldesanatate.ro

Sanatate

Kaki: “Fructul Zeilor”, fructul minune

Published

on

Deşi nu este atât de popular în rândul românilor, Kaki are numeroase beneficii asupra sănătăţii noastre. Deloc întâmplător, mai este cunoscut şi sub denumirea de „Fructul Zeilor” şi, datorită proprietăţilor sale, Kaki protejează inima şi ajută în lupta cu cancerul.

Ca şi aspect, Kaki seamănă cu o roşie, iar gustul său este destul de intens – între ananas şi piersică şi, pe lângă faptul că se poate consuma ca orice alt fruct, este indicat chiar şi în cocktailuri, în salate, sau în diferite reţete de desert.

Copacii în care cresc aceste fructe poartă numele Diospyros, care vine din greaca antică şi înseamnă „fructul divin” sau „hrana lui Zeus”. Deşi nu se găsesc foarte uşor la noi în ţară, consumul acestor fructe minune este recomandat, datorită beneficiilor extraordinare pe care le aduc asupra sănătăţii.

Consumul regulat poate duce la îmbunătăţirea sănătăţii ochilor, este un bun adjuvant în lupta cu diferite forme de cancer, scade nivelul colesterolului, ajută metabolismul, scade tensiunea arterială şi este, totodată, benefic pentru a reduce semnele de îmbătrânire.

De asemenea, fiind bogat în magneziu, fructul Kaki ajută la combaterea stărilor de oboseală, fiind o alternativă ideală consumului de cofeină. Kaki este recomandat deopotrivă şi în dieta femeilor însărcinate. Chiar dacă se presupune că bananele conţin o sursă semnificativă de potasiu, fructul Kaki conţine chiar mai mult potasiu, fiind astfel o sursă ideală în dieta zilnică.

Printre toate aceste beneficii, este bine de ştiut că există totuşi şi o contraindicaţie. Persoanele hipotensive trebuie să evite acest fruct, întrucât Kaki poate reduce semnificativ tensiunea arterială.

sursa foto: wikipedia.org, growables.org

Continue Reading

Sanatate

15 lucruri despre febră

Published

on

1. Febra este un semnal important că ceva rău se întâmplă în organism, de regulă fiind vorba despre o infecție.

2. Și infecțiile virale pot conduce la febră. În răceli, o temperatură a corpului de peste 37 grade C nu este motiv pentru a recurge la antibiotic, el neavând nicio valoare în viroză.

3. Alte afecțiuni care dau febră sunt bolile inflamatorii cum ar fi poliartrita reumatoidă sau anumite tipuri de cancer.

4. Temperatura normală a corpului variază între 36,1 și 37,2 grade Celsius. Febra este considerată la valorile peste cea superioară. Primul grad peste 37,2 mai este denumit stare subfebrilă.

5. Hipotalamusul este o porțiune veche a creierului care controlează temperatura corpului. Uneori, el o fixează la o valoare mai înaltă, spre exemplu pentru a lupta mai bine împotriva unei infecții. Febra este, deci, un mecanism de apărare.

6. Frisoanele apar tocmai pentru că organismul trebuie să producă acea diferență în plus până la valoarea fixată de către hipotalamus. În contracțiile musculare rezultă căldură.

7. O febră poate fi lăsată în pace, fără a se lua măsuri antitermice. Organismul controlează mai bine infecțiile la o temperatură puțin mai înaltă.

8. Se iau măsuri antitermice dacă valoarea temperaturii trece de 39,4 grade C la adult.

9. Prudență la copiii mici. Bebelușul de până la 3 luni trebuie văzut de medic dacă prezintă febră de 38 grade Celsius și are simptome de răceală, varsă, e foarte agitat sau din contră, letargic. La vârste de peste 3 luni, o temperatură de până la 38,9 grade C necesită un consult dacă sunt prezente și simptomele amintite mai sus sau dacă temperatura depășește 38,9 grade C, indiferent dacă sunt simptome asociate.

10. Copilul între 6 luni și 5 ani poate face convulsii în caz de febră. Trebuie văzut de medic. În primele 12 luni de la episodul convulsiv mai poate apărea cel puțin unul.

11. Măsurile antitermice înseamnă paracetamol, un antiinflamator (spre exemplu ibuprofen), un derivat de metamizol (algocalmin), o împachetare rece, o aplicare de prosop ud sau pungă cu gheață pe frunte sau alte zone ale corpului. Nu folosiți metode brutale la copil, un prosop umezit cu apă la temperatura camerei este potrivit.

12. Antibioticul va participa la scăderea febrei în infecțiile bacteriene, când infecția începe să fie controlată și ameliorată.

13. Gripa dă de regulă febră înaltă, instalată brusc, cu alte simptome precum frisoane, fatigabilitate marcată, dureri musculare intense. Prudență în gripă la copiii mici, vârstnici, persoanele cu boli de inimă sau plămâni, cu boli de imunitate.

14. Nu administrați aspirină la copii! Puteți folosi paracetamol sau ibuprofen, nu ambele în același timp, ci trecând de pe unul pe altul în caz că răspunsul la medicament nu este potrivit.

15. Mergeți la medic dacă febra nu răspunde la măsurile antitermice clasice. Mergeți imediat la medic la valori de peste 40 de grade Celsius, pentru că pot leza ireversibil unele organe, îndeosebi creierul.

Sursa:BZI 

Continue Reading

Actualitate

Fobia de şcoală şi anxietatea de performanţă | Sfatul psihologului

Published

on

Fobia de şcoală nu mai este chiar o noutate, ci devine uşor-uşor un fenomen întâlnit tot mai des în rândul elevilor din ziua de azi. Fie că se confruntă cu emoţii foarte mari în timpul unui test, ori atunci când ies la tablă în faţa clasei, tot mai mulţi copii resimt această teamă accentuată care, în cazul în care devine permanentă, ar trebui să le dea de gândit părinţilor.

Cu alte cuvinte, această fobie se rezumă la un detaliu cât se poate de simplu: teama elevului de a merge la şcoală. Totodată, este bine de ştiut că fobia şcolară face parte din tulburarile psihice şi emoţionale la care pot fi expusi toţi copiii.

Psihologii trag un semnal de alarmă în astfel de cazuri şi susţin că părinţii au un rol esenţial în depistarea şi tratarea acestei probleme, care nu trebuie nicidecum ignorată.

„Indiferent de vârsta la care se manifestă, refuzul de a merge la şcoală reprezintă o adevărată ameninţare pentru dezvoltarea intelectuală şi educaţia copiilor noştri. Iar copiii care suferă de acest tip de fobie sunt deseori confuzi asupra motivelor reale care stau în spatele acestor temeri. La acest refuz de a merge la şcoală, copilul poate asocia diferite simptome; fie îl doare capul, ori burta, ceva îl doare, cert este că invocă diferite motive pentru a nu merge la şcoală. Şi se poate ajunge chiar până la atacuri de panică.”, declară CRISTINA DINCU, psiholog

Există şi aşa-numita anxietate de performanţă întâlnită la copilul care persistă în rezultate slabe la învăţătură sau pur şi simplu se teme de reacţia părinţilor în cazul unei note proaste.

„Anxietatea de performanţă apare în două cazuri distincte: copiii care au pretenţii foarte mari de la ei, cei care învaţă bine şi pentru care o notă de 9, de exemplu, poate reprezenta o adevărată dramă. De asemenea, se mai întâmplă în cazul copiilor care au diferite probleme de învăţare, cei care nu pot scrie sau nu se pot pronunţa într-un mod inteligibil şi astfel, acestor copii le este teamă să nu fie marginalizaţi.”, completează CRISTINA DINCU, psiholog

În ambele cazuri, psihologii le recomandă părinţilor să fie foarte atenţi la ceea ce simt copiii în privinţa ideii de a merge la şcoală, să aibă ori de câte ori este cazul discuţii de încurajare cu cei mici şi, dacă situaţia persistă, să nu ezite să meargă cu copiii la psiholog.

sursa foto: princetonhcs.org, slideshare.net

Continue Reading
Advertisement

Trending

Copyright © 2018 RoPressOnline