Connect with us

Administratie/politica

Cele mai importante legi care au intrat în vigoare de la 1 ianuarie

Published

on

1.Salariul minim brut crește de la 1.900 de lei, la 2.080 de lei pentru cei care nu au studii universitare și 2.350 de lei pentru cei care au studii superioare, a căror funcție impune asemenea studii și care au o vechime profesională de minimum un an.

2. Salariul minim brut al angajaților din construcții va fi majorat la 3.000 de lei, dacă firma obține cel puțin 80% din venituri din construcții, în fiecare lună. Acești angajați vor fi scutiți de plata cotei de 3,75% către Pilonul II de pensii, pentru perioada ianuarie 2019 – decembrie 2028.

3. Benzina comercializată trebuie să conţină 8% biocarburant, faţă de 4,5% anterior, ceea ce poate crește prețul la pompă.

4. Toate amenzile vor fi virate într-un cont unic, cu excepția celor de circulație. Pentru cele din urmă, sistemul este în faza de testare. Contul unic este 50.09.01 pentru amenzile aplicate persoanelor rezidente în România și 50.09.02 pentru cei care nu au domiciliul în România. Sumele încasate vor fi virate către bugetul local sau de stat, în cel mult două zile de la plată.

5. Acciza pentru țigarete este redusă, în perioada 1 ianuarie 2019 – 31 martie 2019, la 372,73 de lei/1.000 ţigarete, față de 457,71 de lei/1.000 ţigarete, în prezent. Actul normativ mai prevede, că, pe de o parte, până la data de 1 martie, ar trebuie calculat un nou nivel care să fie aplicat de la 1 aprilie, iar pe de altă parte, că acesta este de 483,74 de lei/1.000 ţigarete.

6. Suprataxa aplicată consumului de date în cazul depăşirii limitelor utilizării rezonabile a unor servicii în roaming în UE/SEE scade cu 25%, la 4,5 euro/GB, iar volumul de consum rezonabil creşte cu 25%, faţă de cel disponibil anul acesta. În plus, suprataxa pentru apelurile primite scade, din 3 ianuarie, cu 7%, la 0,85 eurocenţi/minut.

7. Băncile vor avea de achitat o taxă pentru activele financiare, dacă media trimestrială a ROBOR la 3 luni și la 6 luni depășește 2%. Taxa crește cu câte 0,1 puncte procentuale, la fiecare pas de 0,5 puncte procentuale, până la ROBOR de 4%. Noua taxă va fi calculată și plătită trimestrial, în funcție de valoarea activelor financiare ale unei bănci de la finele fiecărui trimestru, și va putea fi dedusă.

8. Toate tipurile de vouchere și de indemnizații, inclusiv cele de vacanță și care le sunt acordate bugetarilor, sunt plafonate la nivelul existent la finele lunii decembrie 2018, între 1 ianuarie 2019 și 31 decembrie 2021. Majoritatea acestor vouchere au rămas în acest an la nivelul din 2017. De exemplu, cele de vacanță vor rămâne de 1.450 de lei, cât salariul minim brut din 2017.

9. Se unifică regimul fiscal al biletelor de valoare. Veniturile persoanelor fizice primite sub forma tichetelor de masă, voucherelor de vacanță, tichetelor cadou, tichetelor de creșă, tichetelor culturale, sunt asimilate veniturilor salariale date în natură și sunt impozitate cu 10%. Pentru acestea nu se datorează asigurări sociale obligatorii.

10. Bugetarii vor primi o indemnizație de hrană și una de vacanță, iar sumele sunt considerate venituri din salarii și sunt impozitate cu impozitul pe venit și se rețin asigurările sociale obligatorii – contribuția la pensii și contribuția la sănătate.

11. Pentru salariații din sistemul public, orele lucrate peste programul de lucru se vor compensa doar cu timp liber. Aceștia vor beneficia de vouchere de vacanță. Măsura se aplică pentru perioada anilor 2019 – 2021.

12. Nivelul existent al indemnizației pentru luna decembrie 2018 este menținut la același nivel în perioada 2019 – 2021, pentru mai multe categorii de persoane, cum sunt cele persecutate politic, veteranii și văduvele de război, foștii arestați politic, cadrele militare îndepărtate abuziv din armată etc.

13. Cei care contribuie la Pilonul II de pensii vor putea să se retragă, dacă au contribuit minimum cinci ani, prin depunerea unei cereri. Ei nu-și vor putea retrage sumele virate, dar vor putea să își vireze întreaga cotă pentru pensii, de 25% din salariul brut, către Pilonul I și nu așa cum este în prezent de 21,25% către Pilonul I și 3,75% către Pilonul II.

14. Administratorii de fonduri de pensii sunt obligați să-și majoreze capitalul social în funcție de nivelul activelor aflate în administrare: sub 100 de milioane de euro – capitalul social trebuie să fie de 5% din valoarea contribuțiilor; 100-500 de milioane de euro – 7% din valoarea contribuțiilor; peste 500 de milioane de euro – 10% din valoarea contribuțiilor. Comisionul de administrare pentru aceștia a fost redus de la 2,5% la 0,5% din valoarea contribuțiilor virate.

În plus, administratorii de fonduri de pensii își vor putea deduce între 0,02% și 0,07% pe lună din activul net total al fondului de pensii administrat privat, față de 0,05% pe lună, până acum. Noul nivel depinde dacă rata de rentabilitate a fondului depășește inflația. Deducerea crește cu câte 0,01 la fiecare punct procentual peste inflație.

15. Se prelungește, până la data de 30 iunie 2022, măsura de simplificare pentru TVA – taxare inversă pentru livrarea de: cereale și plante tehnice; certificate de emisie de gaze; energie electrică către un comerciant cumpărător revânzător; certificate verzi; telefoane mobile; microprocesoare; tablete și laptop-uri.

16. Firmele din energie și gaze vor trebui să achite o contribuție de 2% din valoarea cifrei de afaceri pe care o obțin din licența pentru aceste activități. Anterior, această contribuție era de 0,08%. Suma aferentă va fi virată către Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), așa cum este și în prezent.

17. Operatorii telecom care dețin licențe 3G, 4G și 5G vor avea de achitat o taxă de 2-4% din cifra de afaceri din anul precedent, înmulțită cu numărul de ani pentru care se acordă licența, potrivit OUG nr. 114/2018.

18. Vor mai putea fi angajați zilieri doar în următoarele trei sectoare de activitate: agricultură, vânătoare şi servicii anexe; silvicultură, cu excepţia exploatări forestiere; pescuit şi acvacultură. Majoritatea zilierilor vor putea lucra cel mult 120 de zile ca zilieri, într-un an, iar o firmă nu va putea folosi un zilier mai mult de 25 de zile într-o lună.

19. Toți organizatorii de jocuri de noroc vor trebui să achite o taxă lunară reprezentând 2% din totalul taxelor de participare încasate lunar. Aceștia vor mai avea de achitat o cotă de 1.000 de euro, dacă organizează jocuri de noroc tradiționale, și de 5.000 de euro, dacă organizează jocuri de noroc la distanță și sunt în clasa I sau clasa III.

Sursa : Mediafax

Actualitate

Primăria Cumpăna se implică în eliminarea hepatitei C

Published

on

Primăria Cumpăna și Asociația Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România (APAH-RO) demarează proiectul “Implicarea comunităților locale în eliminarea Hepatitei C”. Inițiativa îşi propune realizarea unui studiu comparativ privind strategiile naționale de eliminare a hepatitei C din România, Bulgaria, Serbia și Macedonia, înfiinţarea unei platforme de comunicare care să includă toți actorii pentru facilitarea dezbaterilor la nivelul reprezentanților autorităților naționale, locale și regionale dar şi demararea unui program educațional care se va concentra asupra conștientizării riscurilor hepatitei C și asupra necesității testării, în scopul eliminării hepatitei C la nivelul comunităților locale. Un obiectiv extrem de important îl reprezintă identificarea obstacolelor privind accesarea testării pentru hepatita C și testarea a aproximativ 700 – 1.000 de persoane până la sfârșitul lunii martie 2019 într-una din comunele selectate din România. În cadrul proiectului vor fi organizate, de asemenea, o serie de întâlniri lunare – sprijin și îndrumare pentru cei diagnosticați.

„Cadrul de colaborare creat prin acest proiect facilitează participarea tuturor părților interesate: autorități locale, comunitatea medicală, asociații de pacienti, companii farmaceutice. Prin implicarea activă a factorilor de decizie la nivel local, comuna Cumpăna are oportunitatea de a se număra printre primele comunități din România care aspiră să elimine Hepatita C în viitorul apropiat. Proiectul nostru aduce speranță. Speranța ca identificând la timp acest virus, membrii comunei nostre afectați de hepatita C se vor vindeca. Vreau ca oamenii din Cumpăna să fie sănătoși alături de familie și să contribuie activ la dezvoltarea comunității noastre,”  a declarat Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), hepatitele virale B și C reprezintă provocări majore, afectând 325 de milioane de oameni. Aceste afecțiuni generează cancer hepatic și provoacă anual 1,34 milioane de decese deoarece cel puțin 60% din cazurile de cancer hepatic au la bază testarea târzie, respectiv accesul la tratament pentru hepatitele B și C în stadii avansate ale bolii.

 

Continue Reading

Administratie/politica

Constanţa va înverzi

Published

on

Primăria municipiului Constanţa  continuă proiectul de înverzire al oraşului de la malul mării. În perioada următoare se va lucra în mai multe zone ale oraşului, în parcuri, dar şi pe străzi.

Arborii vor constitui material pentru completarea aliniamentelor stradale în care au fost executate tăieri datorită stării vegetative precare a exemplarelor îmbătrânite sau afectate fiziologic, respectiv datorită lucrărilor de execuție a obiectivelor de utilitate publică aprobate.

Constanţa are nevoie de spaţii verzi şi de oxigen. Primăria Municipiului Constanţa acţionează la nivel global în sensul că în momentul în care ne pregătim să plantăm pe o anumită arteră, vom pregăti în acelaşi timp şi acel trotuar. În acea zonă trebuie făcută bordura, pavajul şi se pune asfaltul, a afirmat consilierul Liviu Merdinian.

În acest scop, au fost  abordate străzi precum Ștefan Mihăileanu, Primăverii,  I.L. Caragiale, Ardealului, Ţepeş Vodă, Aurel Vlaicu şi Maramureş, unde au fost plantaţi arbori.

Continue Reading

Actualitate

Paşapoartele se vor elibera în maxim 10 zile lucrătoare

Published

on

Din acest an, paşapoartele româneşti au design nou şi conţin elemente de siguranţă suplimentare care pot fi sesizate doar cu ajutorul unor dispozitive speciale. Datorită acestor noi elemente de siguranţă, documentele de călătorie româneşti vor fi printre cele mai sigure la nivel internaţional, fiind extrem de greu de contrafăcut.

Este important să ştiţi că:

  • nu trebuie să vă schimbaţi paşapoartele valabile pe care le aveţi;
  • costul paşaportului rămâne acelaşi;
  • puteţi utiliza platforma de programare online www.epasapoarte.ro, care este disponibilă pentru toate serviciile de paşapoarte din ţară;
  • valabilitatea paşaportului simplu electronic este de 10 ani, iar eliberarea acestuia se face în maxim 10 zile lucrătoare.

Au fost modificate şi condiţiile în care se poate obţine paşaportul simplu temporar care este valabil 12 luni. Acesta se eliberează, într-un termen ce nu poate depăşi 3 zile lucrătoare, doar în situaţii de urgenţă (de sănătate, familiale sau profesionale) justificate cu documente.

Documentele acceptate pentru motive de sănătate sunt cele emise de autorităţi medicale, care consemnează nevoia procurării unei medicaţii din străinătate sau necesitatea efectuării unui tratament, a unor investigaţii sau proceduri medicale.

Pentru motive familiale, solicitanţii pot să prezinte documente din care rezultă că o persoană din familie se află într-una din următoarele situaţii:
– necesitatea de a urma un tratament sau de a efectua investigaţii sau proceduri medicale în străinătate;
– stare de arest, proces judecătoresc, accident, deces, etc.

Justificarea motivelor profesionale se face cu documente emise de entităţi din ţară sau străinătate, care demonstrează necesitatea şi urgenţa deplasării solicitantului în afara ţării, în contextul exercitării atribuţiilor sale profesionale, participării la cursuri, conferinţe sau seminarii.

Aplicaţia on-line ,,status paşaport”, vă permite să vedeţi data exactă la care puteţi ridica paşaportul de la ghişeu. Link-ul către aplicaţie este disponibil pe platforma www.epasapoarte.ro, pe site-ul www.pasapoarte.mai.gov.ro şi pe site-urile instituţiilor prefectului, în pagina dedicată serviciilor de paşapoarte.

Sursa: MAI

 

Continue Reading
Advertisement

Trending

Copyright © 2018 RoPressOnline