Connect with us

Actualitate

Adrenalină pe două roţi la malul mării

Published

on

Motocicliștii au făcut senzație în weekend pe litoral. Zeci de practicanți ai sportului extrem pe motocicletă s-au întrecut în tehnici care mai de care mai spectaculoase pentru a câștiga Cupa Filantropica SuperEnduro.

Iubitorii de adrenalină aflați la malul mării au admirat cu sufletul la gură spectacolul oferit de pasionații hard-enduro.

“A fost o cursă foarte dificilă din punct de vedere tehnic. Am avut multe încercări, cauciucuri mari, mai mari decât sunt necesare pentru a face o cursă simplă cu quad-ul. Am trecut peste toate, am reușit să trec și peste copaci, peste cauciucuri şi peste betoane. Chiar a fost o cursă foarte faină la mare, mă bucur pentru că am putut participa și aș vrea ca și pe viitor să se mai țină curse aici.”, a declarat Alexandru Tudor, unul dintre concurenţi. 

Evenimentul, aflat la prima ediție, s-a dovedit a fi un adevărat succes atât pentru organizatori, cât și pentru neînfricații pe două roți.

“Este pentru prima dată când în România se organizează un concurs de înaltă clasă în domeniul nostru – motociclismul sportiv de înaltă performanță. În lume, SuperEnduro, ceea ce facem noi astăzi, se face doar în țările dezvoltate, care au posibilități financiare, iar motocicliștii care participă își pot permite să aibă motociclete specializate. Acum facem pentru prima dată un traseu de acest gen. Sportivii care au curajul de a înfrunta orice obstacol au venit să încerce să facă acest lucru în continuare în Constanța, în premieră pentru spectatorii de-aici și în premieră pentru sport.”, a declarat Nicoleta Olariu, vicepreşedinta Federaţiei Române de Motociclism.

Cei implicați în organizare s-au pregătit intens pentru a crea un traseu nemaintâlnit până acum…nici măcar de veteranii motobikeri.

 “Cursa a fost foarte solicitantă din cauza temperaturii foarte ridicate, iar traseul a fost extrem de tehnic, ceea ce nu este o combinație tocmai bună pentru noi, enduriștii. M-am descurcat bine, nu am făcut nici o greșeală și am reușit să obțin primul loc la Clasa PRO.”, a povestit Andrei Boţoacă, unul dintre câştigători.

Cei mai buni motocicliști din cursă s-au bucurat și de o premiere pe cinste. Copiii din Centrul de Plasament “Micul Rotterdam” au fost cei care i-au premiat pe sportivii care le-au devenit un bun exemplu de urmat pe viitor.

 

Actualitate

Românii, cei mai religioși dintre europeni

Published

on

Românii sunt cei mai religioși dintre europeni! Potrivit unui sondaj recent al Centrului de cercetare american Pew realizat în cele 34 de state ale Europei, România ocupă primul loc în topul privind nivelul angajamentului religios. 

Cercetarea  analizează patru aspecte ce țin de religie, prezența la slujbele religioase, frecvența de rugăciune, credința în Dumnezeu și importanța religiei în viața cuiva. Rezultatele sondajului clasează românii în fruntea clasamentului, cu un procent de 55% repondenții adulți foarte religioși.

50% dintre românii chestionați spun că religia este foarte important în viața lor, 50% susțin că participă la slujbele religioase, 44% spun că se roagă zilnic și 64% dintre repondenți cred în Dumnezeu.

România este urmată de Armenia, Grecia și Moldova, la coada clasamentului situându-se Suedia, Cehia, Danermarca și Estonia.

Studiul mai arată că europenii din Europa Centrală și de Est au mai multe șanse decât europenii occidentali să fie extrem de religioși. De exemplu, în Armenia și Grecia, aproximativ jumătate dintre adulți sunt foarte religioși. Între timp, doar aproximativ o persoană din zece din Danemarca, Suedia și Regatul Unit se califică drept foarte religioase după aceste criterii.

Europenii din Europa Centrală și de Est, în general, spun  că religia este foarte importantă în viața lor, participă la slujbele religioase cel puțin lunar, se roagă în fiecare zi, și ei cred în Dumnezeu cu siguranță absolută. De exemplu, jumătate sau mai mulți adulți din Armenia, Bosnia, Georgia, Grecia și România spun că religia este foarte importantă în viața lor, în comparație cu aproximativ unul din zece în Franța, Germania, Regatul Unit și alte câteva țări din Europa de Vest.

sursa foto: descopera.ro

Continue Reading

Actualitate

Săptămână plină de evenimente culturale, organizate de Muzeul Municipiului Bucureşti

Published

on

Muzeul Municipiului Bucureşti oferă un program bogat şi diversificat publicului în această săptămână, la care sunt invitaţi toţi cei care doresc să se bucure de muzică de calitate sau de evenimente dedicate copiilor, care să-i ajute să pătrundă pregătiţi în Spiritul Crăciunului.

Marţi, 10 decembrie, ora 17,00, are loc Recitalul de chitară clasică intitulat “Vibraţii şi întrupări”, susţinut de muzicianul Laurenţiu Topală la Palatul Suţu.

Joi, 12 decembrie 2019, ora 18,30, la Palatul Suţu va fi conferinţa “Leonardo da Vinci – Anatomistul”, susţinută de Dr. Octavian Buda. De altfel, Muzeul Municipiului Bucureşti marchează prin această conferinţă 500 de ani de la moartea lui Leonardo Da Vinci.

Vineri, 13 decembrie 2019, ora 18.30, la Palatul Suţu este oferit iubitorilor de muzică un Concert special de Crăciun, susţinut de Arlinda Morava – soprană, Mihaela Stanciu – soprană, Adriana Alexandru – mezzosoprană, Georgiana Diaconescu – pian şi Gheorghe Constantinescu – clarinet. Cei cinci interpreţi au decis împreună ca în pragul Sărbătorilor de Crăciun să încânte publicul cu tradiţionalele colinde, adăugând canţonete şi un buchet de arii de operetă atât de îndrăgite de public.

Sâmbătă, 14 decembrie 2019, în intervalul orar 10,00 – 12,00, copiii sunt invitaţi să îşi scrie din timp “Scrisoarea pentru Moş Crăciun”, însă nu oricum, ci în Bandă Desenată! Continuă astfel seria atelierelor de bandă desenată susţinute de Mihai I. Grăjdeanu, în spiritul Sărbătorilor de Crăciun.

Duminică, 15 decembrie, ora 11,00, publicul este invitat să participe la Evenimentul caritabil de lansare de carte pentru copii – “Caruselul Poveştilor”, autoare Mihaela Roxana Zavodnik.

Duminică, 15 decembrie, ora 11,30, la Observatorul Astronomic Amiral Vasile Urseanu are loc atelierul “Globuri din Univers. Atelier de Astronomie”. Ce se află în sistemul solar şi în afara lui, aflaţi duminică dimineaţă. Atelierul poate dura mai mult de o oră. În prima parte, lectorul prezintă sistemul solar cu ajutorul programelor de astronomie dedicate, vorbind şi despre ceea ce se află în spaţiul interstelar. În a doua parte, fiecare copil va primi un glob pe care îl va picta într-o planetă, nebuloasă sau galaxie.

sursa foto: Muzeul Minicipiului Bucuresti

Continue Reading

Actualitate

Târgul de Crăciun din Capitală poate concura cu succes cu vestitele târguri de iarnă din Europa

Published

on

Peste 350.000 de persoane s-au bucurat de magia sărbătorilor de iarnă în primele zile la Târgul de Crăciun Bucureşti, organizat în Piaţa Constituţiei, de Primăria Capitalei, prin creart – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti.

Săptămâna 9 – 15 decembrie propune vizitatorilor atracţii pentru toate vârstele şi o mulţime de momente pline de bucurie: Casa lui Moş Crăciun, patinoar, carusel, târg cu produse de sezon, demonstraţii de meşteşuguri, zone gastronomice şi un program artistic care aduce pe scenă artişti îndrăgiţi şi ansambluri de datini şi obiceiuri din România. Intrarea este liberă.

Moş Crăciun va sosi la Târgul de Crăciun Bucureşti, pe 13 decembrie, la ora 18:00 şi va primi copiii în vizită până la ora 22:00. Pe 13 decembrie, pe scena Târgului de Crăciun vor performa Gaşca Zurli, Alina Sorescu şi “Picii lu’Soreasca”, Jo & Band şi Randi, iar în deschiderea concertelor va avea loc spectacolul de acrobaţii, teatru, muzică şi dans ,,Regatul Cascadelor”.

Moşul şi elfii săi vor sta de vorbă cu cei mici zilnic, între orele 11:00 – 13:00 şi 17:00 – 22:00, până pe 24 decembrie, pentru a le afla dorinţele de sărbători. După ultima întâlnire, Moşul îşi va lua sania şi va pleca pentru a pune daruri sub bradul de Crăciun, copiilor din toată lumea. Mai mult decât atât, pe 14, 15 decembrie şi între 20 şi 24 decembrie, publicul poate vizita Casa lui Moş Crăciun în intervalul orar 15:00 – 16:30, pentru a se bucura de o atmosferă de poveste, atent creionată printr-un decor plin de magie.

sursa foto: creart.ro

Continue Reading
Advertisement

Trending

Copyright © 2019 RoPressOnline