Connect with us

Cultura/Educatie

Povestea violonistei de la malul mării

Published

on

Iarina este o tânără violonistă care a reuşit să depăşească orice aşteptare în domeniul muzicii. La doar 10 ani, prestaţia sa artistică este considerată un succes de către publicul spectator.

R: Cum ti-ai descoperit pasiunea pentru vioară?

Iarina: Nu eu mi-am descoperit pasiunea, ci mama mea care m-a înscris la Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria. Am început vioara din clasa întâi, mi-a plăcut foarte mult şi îmi place în continuare.

R: Am cunoscut foarte mulţi tineri talentaţi de la Colegiul „Regina Maria”, iar acum suntem încântaţi să te cunoaştem şi pe tine. Ne poţi împărtăşi cum se desfăşoară orele tale de studiu la vioară?

Iarina: Îmi cânt piesele, iar când găsesc o greşeală, o studiez, iar apoi cânt de mai multe ori.

R: Îţi mai aduci aminte ce piesă ai interpretat prima dată?

Iarina: Prima piesă pe care am cântat-o a fost Allegro de Suzuki.

R: Această piesă ţi-a rămas în suflet?

Iarina: Da. Cu siguranţă mi-o voi aminti şi peste ani…

R: Iarina, tu încă eşti un copil. Cum reuşeşti să îmbini şcoala cu orele lungi de studiu la vioară?

Iarina: Este greu, într-adevăr. Trei, patru ore de studiu şi scoală…dar nimic nu este imposibil. Am învăţat să îmi organizez timpul.

R: Care este materia ta preferată?

Iarina: Matematica.

R: Unde îţi doreşti să îţi îndrepţi paşii în viitor? Te-ai gândit?

Iarina: Da, îmi doresc să ajung o mare violonistă. Să am spectacole pe marile scene ale lumii.

R: În ce ţară ai vrea să mergi?

Iarina: Oriunde, numai să cânt.

R: Ce simţi în momentul în care urci pe scenă şi interpretezi în faţa unui public numeros şi în faţa unui juriu?

Iarina: Mă gândesc că sunt pe o scenă imensă şi că nu este nimeni în jur…şi cânt.

R: Ce emoţii te curpind când afli că eşti câştigătoare?

Iarina: Este cel mai frumos sentiment. Îmi dă putere să merg mai departe.

R: Care a fost cel mai emoţionant moment pe care l-ai trăit pe scenă?

Iarina: Odată eram la un concurs, iar cei din juriu erau preocupaţi de alte lucruri. Când am început eu să cânt, au ridicat privirea şi se uitau la mine ca şi când eram cea mai mare violonistă şi interpretam cea mai frumoasă piesă.

sursă foto: arhivă personală Florentina Leşcaru

Actualitate

,,Profi Tari” la Gala Profesorului Bologna

Published

on

Cei mai apreciaţi profesori din România sunt premiaţi în acest weekend la Iaşi. Profesorii consideraţi de către studenţii lor modele de urmat, sau ,,Profi Tari”, vor fi premiaţi în cadrul Galei Profesorului Bologna, unul dintre cele mai mari proiecte ale Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR).

În 25 mai, de la ora 16:00, Aula Magna ,,Mihai Eminescu” a Universităţii ,,Alexandru Ioan Cuza”, din Iaşi, găzduieşte ediţia a XII-a a proiectului ce omagiază anual dascălii care inspiră şi formează caractere, prin stilul lor de predare inedit şi prin plasarea studentului în centrul actului educaţional. Distincţia ,,Profesor Bologna” este singura recunoaştere oferită, exclusiv de către studenţi, pentru cadrele didactice. Este momentul extraordinar în care studenţii dau înapoi puţin din ceea ce li se oferă.

În 2019 au fost primite 597 de nominalizări. După o sesiune de formare, în care evaluatorii au învăţat ce presupune Procesul Bologna, conceptul de învăţământ centrat pe student, profilul unui ,,Profesor Bologna”, diversele tipologii de profesori, şi în urma unei perioade de evaluări de aproximativ 5 săptămâni, anul acesta se vor alătura Comunităţii Profesorilor Bologna 113 cadre didactice.

Continue Reading

Actualitate

Tatiana Ţîbuleac a câştigat Premiul Uniunii Europene pentru Literatură cu romanul ,,Grădina de sticlă”

Published

on

„Grădina de sticlă” este al doilea roman al Tatianei Ţîbuleac, apărut la interval de doar un an, la prestigioasă editură Cartier, după spectaculosul debut din 2017 cu „Vara în care mama a avut ochii verzi”. Despre premiul primit recent, Tatiana a scris pe pagina de facebook:

,, Vă mulţumesc tuturor celor care vă bucuraţi împreună cu mine. Un singur premiu, două ţări fericite! Grădina de sticlă este (şi) despre asta!”.

Tatiana Ţîbuleac s-a născut, în data de 15 octombrie 1978, la Chişinău, în Republica Moldova, şi are dublă cetăţenie, moldovenească şi română. Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, din cadrul Universităţii de Stat din Moldova. Ea devine cunoscută publicului larg în 1995, când iniţiază rubrica ,,Povestiri adevărate” în cotidianul Flux. În 1999, intră în echipa PRO TV Chişinău, în calitate de reporter, redactor şi speaker. Astăzi, locuieşte la Paris unde continuă să lucreze în domeniul audiovizual.

 

Sursa foto: avantaje.ro

Continue Reading

Actualitate

Târgul European al Castelelor, eveniment unic în România

Published

on

Primăria Hunedoara şi muzeul Castelul Corvinilor organizează, în perioada 24 – 25 mai, cea de-a cincea ediţie a Târgului European al Castelelor, un eveniment unic în România care promovează frumuseţea monumentelor istorice din ţară şi din Europa. Castelul Corvinilor este unul dintre cele mai importante monumente de arhitectură gotică din România, aflându-se printre primele castele de poveste din Europa.

Pentru a intra în atmosfera vremurilor de altădată, în cele două zile ale târgului, Ordinului Cavalerilor de Hunedoara şi Asociaţia Paladinii de Terra Medies vor organiza reprezentaţii de lupte şi dansuri, lecţii de tir cu arcul şi lecţii de spadă, la care va participa şi publicul. Evenimentul se va încheia cu un concert de muzică live susţinut de formaţia COMPACT, în curtea exterioară a Castelului Corvinilor.

Târgul European al Castelelor se bucură, în acest an, de prezenţa a 25 de expozanţi, din ţară şi din străinătate, care îşi vor prezenta ofertele pentru principalele elemente de atracţie turistică şi istorică.

Continue Reading
Advertisement

Trending

Copyright © 2019 RoPressOnline